Prima pagină » Știri politice » Cele patru țări cu care Cioloș a discutat despre reformarea UE

Cele patru țări cu care Cioloș a discutat despre reformarea UE

Cele patru țări cu care Cioloș a discutat despre reformarea UE
Premierul Dacian Cioloș a declarat luni că România a discutat bilateral, la cel mai înalt nivel, pe tema reformării UE și a dinamicii instituțiilor europene cu Germania, Franța, Olanda și Polonia.

„Noi credem că se pot degaja reforme în funcționarea și în dinamica instituțiilor europene care să dea mai multă legitimitate deciziilor luate la nivel european și mai multă coeziune politică într-o Europă cu 28 și pe viitor cu 27 de state membre”, a declarat premierul la Reuniunea Anuală a Diplomației Române.

Cioloș a spus că România și-a exprimat deja deschidere față de statele europene care au început procese de reflecție internă.

„Am discutat bilateral la cel mai înalt nivel cu Germania, cu Franța cu Olanda și recent cu Polonia. Vom continua astfel de contacte și vom oferi în mod pragmatic propuneri și idei, dar în același timp noi vom pleda continuu pentru nevoia unui proces de reflecție comun, coordonat, inclusiv care să nu creeze sau să adâncească falii între diferitele blocuri comunitare”, a declarat el.

Premierul a mai spus, pe tema relațiilor bilaterale cu țările membre, că în România a fost înregistrată o dinamică favorabilă, o aprofundare și o diversificare a cooperării cu Germania, unde se urmărește dezvoltarea cooperării cu landurile și cu Franța prin semnarea unei noi foi de parcurs a parteneriatului strategic. Referitor la Olanda, Cioloș a spus că s-a reluat dialogul politic la nivel de premier, după o pauză de zece ani, iar cu Italia și Spania se urmărește o relația mai strânsă.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Nostradamus cel viu” face o profeție înfiorătoare pentru următoarele luni ale lui 2026
Digi24
„Părea doar un virus obișnuit”. Medicul testat pozitiv după focarul de hantavirus de pe vasul de croazieră vorbește din carantină
Cancan.ro
BREAKING | Plutonierul major în rezervă Rădoiu Ovidiu-Nicolae a murit la doar 37 de ani
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Bolizi de sute de mii de euro folosiți de fiul procurorului Gigi Valentin Ștefan, anchetat într-un dosar de trafic de influență
Mediafax
Traian Băsescu crede că Bolojan va candida la Președinția României
Click
Rețeta grecească de gogoși care a cucerit internetul. Cum faci acest desert pufos și delicios în doar 20 de minute
Digi24
„Iranul ne ține arma la tâmplă”, avertizează un fost șef al CIA. Ce spune Leon Panetta despre opțiunile lui Trump de a încheia războiul
Cancan.ro
Andreea Sasu a fost dusă din nou de urgență la spital. Philipp Plein, mesaj sfâșietor
Ce se întâmplă doctore
Focar de norovirus pe o navă de croazieră din Caraibe: peste 100 de persoane infectate. Cum diferă de Covid-19 și Hantavirus
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Noul model Dacia Striker, surprins în trafic pe autostrada din Argeș. Imagini exclusive cu noul crossover
Descopera.ro
Ce s-ar întâmpla dacă rotația Pământului s-ar schimba?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Vreau să fac schimbul de ulei. Mecanicul: - Ce maşină e?
Descopera.ro
Pierderea biodiversității amenință direct sănătatea oamenilor, arată un nou studiu: dispariția polenizatorilor afectează alimentația și veniturile