Prima pagină » Știri politice » Șeful CNATDCU a demisionat. Ministrul Educației: M-a anunțat aseară de intenția lui

Șeful CNATDCU a demisionat. Ministrul Educației: M-a anunțat aseară de intenția lui

Șeful CNATDCU a demisionat. Ministrul Educației: M-a anunțat aseară de intenția lui
Șeful Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), Viorel Barbu, a demisionat după ce, luni, Parlamentul a decis să ia din atribuțiile Consiliului în cazurile de plagiat. Ministrul Educației, Mircea Dumitru, a declarat că a primit ieri seară un mesaj de la Barbu, în care îl anunța de intențiile sale, precizând că va face alte comentarii după ce va reuși să ia legătura din nou cu el.

„Am primit aseară un mesaj de la domnia sa. Nu știu dacă e finală această hotărâre. Am încercat să vorbesc prin telefon cu academicianul Barbu. Nu am reușit. Dacă decizia sa e legată de ceea ce s-a întâmplat în Senat, urmează să vorbesc cu domnia sa. Acum, potrivit acestuia, Universitățile sunt cele care trebuie să judece și să stabilească dacă doctoratele sunt plagiate sau nu. În cazul nostru, au fost situații în care universitățile nu au răspuns. Această modificare nu este benefică pentru a însănătoși medicul academic. Trebuie să vrem să prezentăm anumite dificultăți și anumite probleme. În momentul de față, CNADTCU a început să lucreze corect și bine, să dea rezultate”, a declarat Mircea Dumitru.

Academicianul Viorel Barbu a fost numit, pe 16 iunie, președinte al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), după ce Ioan Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, și-a anunțat demisia din funcția de președinte al CNATDCU, motivând că a luat această decizie având în vedere volumul foarte mare de muncă și de responsabilitate în a conduce cea mai mare universitate din România și a prezida CNATDCU în același timp, potrivit Mediafax.

Plenul Senatului a respins, luni, cu 90 de voturi „pentru” adoptarea raportului de respingere, 12 „împotrivă” și 6 abțineri, cererea de reexaminare a Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului prin care se modifică Legea educației. Potrivit proiectului, titlurile de doctor vor fi acordate și retrase de universități, ceea ce înseamnă că CNATDCU este scos din procedura de stabilire a plagiatului și a retragerii tiltului de doctor. În luna martie, deputații au adoptat mai multe amendamente prin care au eliminat din rândul sancțiunilor măsura de retragere a calității de conducător de doctorat, a titlului didactic universitar sau a gradului de cercetare pentru profesorii coordonatori ai lucrărilor dovedite drept copiate.

Tot în Camera Deputaților s-a decis și eliminarea posibilității ca respectivul îndrumător să fie retrogradat sau să-i fie desfăcut contractul de muncă.

Președintele Klaus Iohannis a reacționat pe Facebook la decizia Senatului, arătând că aceasta „riscă să afecteze verificarea imparțială a acuzațiilor de plagiat, care au devenit tot mai dese în ultimii ani. Este cel puțin suspectă graba cu care s-a acționat pentru modificarea Legii educației, fără o discuție pe fond, într-un moment în care toată lumea așteaptă integritate și performanță”, a comentat președintele.

„În cazurile în care există indiciile unor plagiate, avem nevoie de verdicte clare, realizate după criterii transparente. Decizia de astăzi a Senatului riscă să afecteze verificarea imparțială a acuzațiilor de plagiat, care au devenit tot mai dese în ultimii ani. Este cel puțin suspectă graba cu care s-a acționat pentru modificarea Legii educației, fără o discuție pe fond, într-un moment în care toată lumea așteaptă integritate și performanță”, a scris Iohannis pe contul lui de socializare.

La rândul său, ministrul Educației, Mircea Dumitru, a declarat că e spre binele universităților din România să fie dezvoltat un mecanism obiectiv de analizare a tezelor de doctorat, dar și că instituțiile de învățământ superior ar trebui să-și dezvolte proceduri proprii de evaluare, însă „nu a sesizat această dorință la universitățile din România”.

Înaintea votului, reprezentanul Guvernului, secretarul de stat în Ministerul Educației, Laurențiu Vlad, a vorbit în plen, arătând că această ordonanță poate submina calitatea învățământului universitar din țara noastră și că mediul academic, așa cum arată el astăzi, nu este pregătit pentru a-și asuma o asemenea responsabilitate.

„Modificările legislative introduse prin legea de aprobare a Ordonanței de urgență, deși la nivel declarativ au ca scop descentralizarea, prin responsabilitatea universităților, în realitate riscă să submineze calitatea învățământului superior din România. Mutarea centrului de evaluare la nivel de universitate este prematură în acest moment, pentru că unele nu sunt capabile să-și asume responsabilitatea deplină. Ministerul Educației și Guvernul României susțin argumentele președintelui Iohannis din cererea de reexaminare și, după evaluarea școlilor doctorale, se poate relua cu succes și cu folos discuția”, a spus acesta în fața senatorilor. 
 
De cealaltă parte, președinta Comisiei de învățământ din Senat, Ecaterina Andronescu, a ținut să-l contrazică și să sublinieze că responsabilă pentru calitatea unei teze de doctorat trebuie să fie universitatea care emite titlul, pentru că nicăieri în lume nu există o instituție deasupra universității, care să acorde o diplomă. 
 
„Aceste prevederi nu desființează CNATDCU. CNATDCU rămâne instanța de recurs. Pentru toate tezele care au fost elaborate și pentru care s-a obținut titlul prin ordin de ministru, nu se poate retrage decât tot prin ordin de ministru, deci CNATDCU rămâne forul decizional. Din momentul în care titlul se acordă de universitate, ea este obligată să stabilească filtre suplimentare pentru a nu permite derapaje. Prin intervenția Comisiei de învățământ de la Senat, sancțiunile s-au înăsprit. Cred că această lege face un pas în față în vederea responsabilizării universităților pentru titlurile pe care le acordă”, a spus Andronescu. 
 
La rândul său, Mihnea Costoiu a susținut acest punct de vedere, arătând că problema a fost dezbătută de mai multe ori în Consiliul Național al Rectorilor, care a susținut forma actuală: „A fost o dezbatere amplă, cu argumente pro și contra, nu vorbim decât de viitor, toate titlurile acordate prin ordin de ministru vor rămâne în examinare la CNATDCU”, a spus Costoiu.
 
În luna mai, Iohannis anunța că refuză promulgarea modificărilor la Legea Educației, care trecuseră de Senat, și că va retrimite Parlamentului proiectul de lege, pentru că acesta „nu stimulează acel cadru legal care să încurajeze performanța și să stimuleze excelența”. Ordonanța de urgență 4/2016 stabilea o procedură prin care plagiatele să poată fi identificate, iar titlurile de doctor retrase. În Parlament, atât deputații, cât și Comisia de Educație din Senat, condusă de Ecaterina Andronescu, au adus modificări la prevederile acestei ordonanțe.
 
Președintele a argumentat atunci că proiectul nu îndeplinește misiunea de a puncta exact care sunt normele de integritate pe care trebuie să le respecte doctoranzii și nici nu este foarte clar în privința modului în care titlul de doctor poate fi retras, în caz că se constată că lucrarea nu corespunde standardelor.
 
„Legea nu este de natură să clarifice respectarea normelor de integritate și nici nu clarifică regimul juridic cu privire la prevenirea și sancționarea eventualelor abateri, vorbesc aici, evident, despre plagiat. Cred că este vital să redăm încrederea publicului în școlile doctorale. (…) Performanța trebuie să primeze, meritul trebuie să fie recunoscut, iar abaterile trebuie sancționate”, a explicat Iohannis.
 
Președintele a punctat atunci că e nevoie de o legislație „care stimulează performanța, care asigură transparența, în acest caz de acordare a doctoratului, dar care clarifică exact și cum se retrage titlul, dacă se dovedește că lucrarea este copiată”, pentru ca „fenomenul de plagiat” să ajungă la final.
 
Ordonanța de urgență 4/2016 stabilea o procedură specifică prin care plagiatele să poată fi identificate, iar titlurile de doctor retrase. Ulterior, în luna martie, deputații au adoptat mai multe amendamente prin care au eliminat din rândul sancțiunilor măsura de retragere a calității de conducător de doctorat, a titlului didactic universitar sau a gradului de cercetare pentru profesorii coordonatori ai lucrărilor dovedite drept copiate. Tot în Camera Deputaților s-a decis și eliminarea posibilității ca respectivul îndrumător să fie retrogradat sau să-i fie desfăcut contractul de muncă.
 
La începutul lunii mai, Senatul, în calitate de cameră decizională, a adoptat alte modificări la această lege. Concret, camera superioară a Parlamentului a stabilit ca titlurile de doctor să fie acordate și retrase de universități, prin hotărârea Senatului fiecărei instituții de învățământ, și nu prin ordin de ministru, așa cum prevedea textul inițial, rolul CNATDCU fiind acela de a aviza verdictul. Amendamentele au stârnit discuții aprinse în spațiul public, iar legea a ajuns la promulgare într-o formă mult diferită față de textul inițial al OUG 4/2016.
 
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ULTIMA ORĂ! DNA schimbă încadrarea lui Fănel Bogos! Mai mulți lideri PNL, vizați în anchetă
Digi24
Răspunsul furios al lui Putin după ce Zelenski a amenințat că blochează cu drone spațiul aerian al Rusiei
Cancan.ro
Lovitură pentru Teodora Becali! Decizia luată de Tribunalul Constanţa în dosarul care o vizează pe fiica patronului FCSB
Prosport.ro
Majorat de 5 stele pentru Bebeto! Anamaria Prodan, în lacrimi la petrecerea fiului ei! Reghe a lipsit
Adevarul
Marile viaducte de pe Autostrada Transilvania, tot mai aproape de final. Alți 30 de kilometri între Cluj și Zalău așteptați în 2026
Mediafax
ȘOCANT! DNA, în alertă la Spitalul Militar din Constanța! Mita pentru operații, în bani și alimente
Click
Nu mai bagi recipientele unul câte unul. Noul aparat de reciclare în care introduci tot sacul: „Este simplu”
Digi24
Locul de parcare din fața casei sau a blocului: Cine îl poate folosi și ce faci dacă alt șofer îl ocupă
Cancan.ro
Luca și Valentina și-au ucis propria fiică de 5 ani, apoi și-au luat viața. Ce au scris în biletul de adio
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, aproape de nerecunoscut după ultimele intervenții estetice. Nici nu mai zici că e Cruduța!
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Un nou buton a apărut în aplicația Waze. Când trebuie folosit
Descopera.ro
Cât e normal să cântărească creierul uman?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Se poate face dragoste într-o zi de doliu național?
Descopera.ro
Efectele anti-îmbătrânire ale exercițiilor fizice, fără exerciții fizice: ce sunt implanturile musculare ce se contractă singure?