Prima pagină » Magazin » Nu a fost primită la grădiniță pentru că arăta ca un „monstru”. Femeia care ne arată că dizabilitățile nu sunt o piedică pentru nimic

Nu a fost primită la grădiniță pentru că arăta ca un „monstru”. Femeia care ne arată că dizabilitățile nu sunt o piedică pentru nimic

Nu a fost primită la grădiniță pentru că arăta ca un „monstru
Când Noelia Garella era doar un copil, i-a fost refuzată înscrierea la grădiniță pentru că era considerată „un monstru". Acum, la 31 de ani, îi educă pe copiii de la o creșă. A devenit prima persoană cu sindrom Down care a obținut un astfel de post în Argentina și una dintre singurele din lume, potrviti The Independent.

Cazul Noeliei a pus capăt prejudecăților care există în întreaga lume cu privire la persoanele cu dizabilități legate de cogniție, așa cum este sindromul Down. 

Ea a demonstrat că o astfel de persoană poate face față cerințelor unui post de îngrijitoare pentru copiii de la creșă. 

În timpul „examenului” pe care l-a susținut cu copiii pentru obținerea postului, Noelia este ascultată cu atenție de cei mici în timp ce le citește o poveste. Aceștia sunt foarte distrați în momentul în care femeia imită un rechin și își arată dinții sugestiv. 

„Ador să fac asta. De când eram mică visam să devin profesoară, pentru că îmi plac foarte mult copiii. Vreau ca ei să mă asculte în timp ce citesc pentru că în ziua de astăzi oamenii trebuie să se asculte unii pe alții”, a declarat Noelia.

Determinarea de care a dat dovadă tânăra i-a convins pe colegii ei să o angajeze în nordul orașului Cordoba. 

Inițial, decizia oficialilor a fost de a nu o lăsat pe Noelia să preia acest post, însă ceilalți educatori și părinții copiilor de la grădinița respectivă s-au adresat primarului și au spus că ei nu văd niciun motiv pentru care femeia nu poate fi o bună îngrijitoare pentru micuți.

„Ne-am dat seama foarte repede că ea are, într-adevăr, vocație pentru această meserie. Ea le-a oferit copiilor de la creșă ceea ce aveau ei nevoie: iubire”, a explicat unul dintre colegii Noeliei. Ea a găsit în grupa de preșcolari pe care o îngrijește un băiețel cu sindrom Down pe care îl consideră un om minunat. 

Sindromul Down afectează persoanele din punctul de vedere al dezvoltării intelectuale și fizice. Noelia este un exemplu că până și aceste persoane își pot depăși limitele dacă își păstrează optimismul și încrederea în sine. 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Nostradamus cel viu” face o profeție înfiorătoare pentru următoarele luni ale lui 2026
Digi24
„Părea doar un virus obișnuit”. Medicul testat pozitiv după focarul de hantavirus de pe vasul de croazieră vorbește din carantină
Cancan.ro
BREAKING | Plutonierul major în rezervă Rădoiu Ovidiu-Nicolae a murit la doar 37 de ani
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Bolizi de sute de mii de euro folosiți de fiul procurorului Gigi Valentin Ștefan, anchetat într-un dosar de trafic de influență
Mediafax
Traian Băsescu crede că Bolojan va candida la Președinția României
Click
Rețeta grecească de gogoși care a cucerit internetul. Cum faci acest desert pufos și delicios în doar 20 de minute
Digi24
„Iranul ne ține arma la tâmplă”, avertizează un fost șef al CIA. Ce spune Leon Panetta despre opțiunile lui Trump de a încheia războiul
Cancan.ro
Andreea Sasu a fost dusă din nou de urgență la spital. Philipp Plein, mesaj sfâșietor
Ce se întâmplă doctore
Focar de norovirus pe o navă de croazieră din Caraibe: peste 100 de persoane infectate. Cum diferă de Covid-19 și Hantavirus
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Noul model Dacia Striker, surprins în trafic pe autostrada din Argeș. Imagini exclusive cu noul crossover
Descopera.ro
Ce s-ar întâmpla dacă rotația Pământului s-ar schimba?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Vreau să fac schimbul de ulei. Mecanicul: - Ce maşină e?
Descopera.ro
Pierderea biodiversității amenință direct sănătatea oamenilor, arată un nou studiu: dispariția polenizatorilor afectează alimentația și veniturile