Prima pagină » Știri externe » Acordul CETA a fost semnat. Românii, fără viză în Canada

Acordul CETA a fost semnat. Românii, fără viză în Canada

Acordul CETA a fost semnat. Românii, fără viză în Canada
După negocieri tensionate și o anulare intempestivă la începutul săptămânii trecute, Acordul Complet Economic și Comercial UE-Canada (CETA) a fost semnat duminică. Miza este importantă pentru România deoarece permite operaționalizarea acordului dintre țara noastră și Canada privind eliminarea deplină a vizelor pentru cetățenii români începând cu data de 1 decembrie 2017.

Acordul CETA a trebuit supus aprobării în toate cele 28 de state membre UE și în Canada, în unele țări fiind necesară și validarea de către parlamente.

Guvernul României salută decizia Canadei de eliminare completă a vizelor pentru români de la 1 decembrie 2017, decizia fiind cuprinsă în declarația Summitului UE-Canada, iar premierul Dacian Cioloș precizează că este un moment important, fiind astfel eliminată ultima discriminare la adresa românilor.

„Este un moment important pentru România, nu doar pentru că se deschide accesul românilor la beneficiile Tratatului comercial între Uniunea Europeană și Canada (CETA), dar și pentru că se elimină ultima discriminare existentă pentru cetățenii români față de ceilalți cetățeni europeni în chestiunea circulației fără bariere pe teritoriul Canadei. Consider, de asemenea, că această liberalizare a regimului vizelor va crea oportunități importante pentru oamenii de afaceri români care doresc să dezvolte proiecte cu parteneri canadieni. Îi mulțumesc domnului prim-ministru Justin Trudeau pentru implicarea personală în negocierea acestui obiectiv al României și pentru deschiderea arătată în discuțiile pe care le-am purtat în acest an pe tema liberalizării regimului de vize”, a declart Dacian Cioloș, potrivit unui comunicat de presă remis duminică MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, în urma discuțiilor din ultimele luni între cei doi prim-miniștri, Dacian Cioloș și Justin Trudeau, Guvernul Canadei a confirmat angajamentul de a elimina total regimul de vize pentru toți cetățenii români, începând cu 1 decembrie 2017, după o primă etapă de liberalizare parțială de la 1 mai 2017.

„În perioada de până la momentul eliminării depline a regimului de vize, Canada va introduce o ridicare parțială a vizelor pentru cetățenii români eligibili care călătoresc în această țară. Astfel, la 1 mai 2017, cetățenii români care au deținut o viză canadiană temporară în ultimii 10 ani (Canadian temporary resident visa) sau care dețin, în prezent, o viză validă, valabilă pentru Statele Unite (valid US non-imigrant visa), vor putea să viziteze sau să tranziteze Canada pe baza unei autorizații electronice de călătorie (eTA) în loc de viză”, mai spune Guvernul.

În următoarele luni, oficialii români vor lucra cu omologii canadieni pentru a pregăti o tranziție la regimul de călătorie fără vize și pentru a dezvolta aranjamentele în cadrul cărora țările noastre să colaboreze mai bine în gestionarea oricăror tendințe negative în domeniul migrației, dacă acestea ar apărea. 

Reacția lui Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a salutat parafarea acordului CETA,  precizând că actualul context permite operaționalizarea acordului dintre România și Canada privind eliminarea deplină a vizelor pentru cetățenii români începând cu data de 1 decembrie 2017. 

„Impactul deciziilor luate va fi dublu benefic pentru cetățenii români. Pe de o parte, se elimină tratamentul diferit în comparație cu ceilalți cetățeni europeni în chestiunea circulației fără bariere pe teritoriul Canadei, pe de altă parte cetățenii români vor putea beneficia de efectele economice pozitive ale acestui acord de comerț liber dintre Uniune și Canada”, susține șeful statului. 
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marea Neagră înaintează pe Dunăre. Apa sărată poate ajunge la 25 km în interiorul Deltei. Pericol pentru apa potabilă
Digi24
Vladimir Kliciko, mesaj sfâșietor după moartea lui Hayden Panettiere. Ce a spus despre relația lor
Cancan.ro
Am făcut calculul. Ce pensie vei primi, în România, dacă ai muncit 35 de ani, cu un salariu de 4.000-5000 lei
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
„Fac pariu că o să legalizeze drogurile”
Click
Coreeanul care și-a lăsat țara natală pentru România. Ce afacere inedită a pus pe picioare în Prahova
Digi24
Un elvețian a intrat în România cu o mașină de 200.000 de euro. Polițiștii de frontieră l-au urmărit și i-au confiscat-o
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Loredana Groza, apariție fără inhibiții la 56 de ani! Ținuta din plasă care a atras toate privirile. Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Câinii pot „citi” emoțiile oamenilor. Creierul lor distinge chiar și supărarea