Prima pagină » Sport » Cel mai dorit tânăr jucător din România. Juventus, Barcelona sau Milan, pe urmele sale

Cel mai dorit tânăr jucător din România. Juventus, Barcelona sau Milan, pe urmele sale

Cel mai dorit tânăr jucător din România. Juventus, Barcelona sau Milan, pe urmele sale
Răzvan Marin este cel mai dorit tânăr fotbalist din România, vorbindu-se adesea de un posibil transfer de la Viitorul atât la Steaua, cât și în străinătate. După ce, în ultima perioadă, s-au vehiculat că Juventus, Napoli sau Tottenham ar fi interesate de fotbalistul echipei lui Hagi, tatăl său, Petre Marin, susține că și Barcelona, Milan sau Ajax și-au manifestat interesul.
„Există interes din partea unor echipe, dar până nu se semnează ceva… Am îmbătrânit și eu acum. Barcelona, Milan, Ajax… Sunt echipe care și-au manifestat interesul, dar acum așteptăm să vedem. Scopul nu este să plece mâine.
 
E urmărit, sunt discuții între cluburi, vin anumiți oameni la jocuri, urmăresc jucătorii. Pentru Răzvan cel mai important e să fie într-un proiect în care poate progresa, dar vom vedea ce va fi la iarnă, la vară. Cel mai important pentru el e să aibă continuitate”, a declarat Petre Marin, la Digi Sport.
 
Mai mult, fostul jucator al lui FC Național și al Stelei spune că o calificare a României la Cupa Mondială din 2018 i-ar crește cu mult cota lui Răzvan Marin.
 
„E bine că a prins lotul. Poate se califică echipa națională la Mondial și atunci altfel poți discuta cu echipele care își arată interesul”, a spus Petre Marin.
 
Foto: Digisport.ro
 
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Greșelile care îți GOLESC portofelul la supermarket. Cum să cheltuiești MAI PUȚIN la cumpărături
Digi24
Cât de mulțumit a fost ministrul Radu Miruță de răspunsul Ucrainei privind drona explodată la Constanța. „Este absolut legitim”
Cancan.ro
A murit Eugen Olariu! Avea doar 49 de ani
Prosport.ro
Imagini unice: Gigi Becali, în șlapi, discută cu preoții cărora le-a dat un Bentley de peste 300.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Durerea părinților adolescentei care a cerut să fie eutanasiată la 16 ani: „Se simțea într-o gaură neagră”
Mediafax
GAFĂ diplomatică: premierul unei SUPERPUTERI a primit un premiu inventat
Click
Locul din România pe care Dan Negru îl recomandă tuturor. Are o istorie aparte: „Mi-ar fi plăcut să fie plin de turiști”
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Alertă meteo de ultimă oră! Furtuni, grindină și vijelii în mai multe județe din România
Ce se întâmplă doctore
Vedeta pe care nu o mai recunosc oamenii pe stradă: „Pare extrem de bolnavă”! Cântăreața a trecut printr-o transformare uluitoare din cauza operațiilor estetice
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Britanicii recomandă această Dacia Duster la mâna a doua: Are tracțiune 4×4 și costă mai puțin de 6.000 de euro
Descopera.ro
Descoperire majoră! Istoria umanității va fi rescrisă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Greșeala pe care mulți șoferi o fac fără să-și dea seama. Ce recomandă specialiștii?