Prima pagină » Economic » Cetățenii României și ai Bulgariei, cele mai mici contribuții la PIB. Ce țări se află la polul opus

Cetățenii României și ai Bulgariei, cele mai mici contribuții la PIB. Ce țări se află la polul opus

Cetățenii României și ai Bulgariei, cele mai mici contribuții la PIB. Ce țări se află la polul opus
România, Irlanda și Bulgaria au cele mai mici rate de taxe și contribuții sociale la bugetul statului ca pondere în Produsul Intern Brut (PIB), de 24,4%, 28% respectiv 29%, la polul opus aflându-se Franța, Danemarca și Belgia, cu peste 40%, potrivit statisticilor Eurostat aferente anului 2015.

Comparativ cu 2014, rata contribuțiilor din taxe la PIB a crescut în 2015, în majoritatea statelor membre, cele mai mari creșteri înregistrându-se în Lituania (de la 27,9% în 2014 la 29,4% în 2015), Estonia (de la 32,8% la 34,1%) și Ungaria (de la 38,3% la 39,2%). În schimb, s-au remarcat scăderi în opt state membre, cele notabile fiind în Irlanda (de la 29,9% în 2014 la 24,4% în 2015) și Danemarca (de la 50,3% la 47,6%).

În 2005, ponderea taxelor și a contribuțiilor sociale în PIB a fost de 28,3%, apoi în 2010 a fost de 26,9%, după care în 2014 a fost de 27,5%, iar în 2015 a ajuns la 28%. În schimb, în 2015, încasările din taxe și contribuții sociale au fost de peste 44% în Finlanda, Suedia și Austria, în timp ce în Danemarca ponderea taxelor la PIB ajunge la 47,6%, iar în Franța se înregistrează 47,9%.

În 2015, taxele pe producție și pe importuri au reprezentat cea mai mare parte a încasărilor de taxe în Uniunea Europeană (realizând 13,6% din PIB), fiind urmată de contribuțiile sociale (13,2%), taxe și venituri (13%).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ucraineanul suspectat de implicare în sabotajul de la fabrica de armament din Brașov, ARESTAT în Polonia
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza: Pe ce dată ninge în București. E mai devreme decât ne așteptam
Prosport.ro
Cum ar putea arăta noua Dacia Sandero 2028! Italienii au prezentat imaginile cu versiunea electrică
Adevarul
O autostradă așteptată de zeci de ani este din nou amânată. Contractul de aproape 4 miliarde de lei pentru un important tronson din A8 a fost suspendat
Mediafax
„Întâi cabinetele private, apoi spitalele de urgență!” Acuzațiile lui Rogobete despre banii din Sănătate
Click
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Digi24
Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală Bulava dintr-un submarin nuclear. Unde a lovit ținta
Cancan.ro
Au scăpat imaginile! Ce au făcut 'prințesa' Bianca și Prințul Marco la bonfire-ul final de la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Îți mai aduci aminte de trupa Genius? Cu ce se ocupă și cum arată acum membrii formației. Oana Vincu e total schimbată
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cine este cel mai vârstnic om din România și câți ani a împlinit?
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute