Prima pagină » Știri politice » Votul care a spulberat un mit. Cine sunt votanții PSD din 2016

Votul care a spulberat un mit. Cine sunt votanții PSD din 2016

Votul care a spulberat un mit. Cine sunt votanții PSD din 2016
Rezultatele alegerilor parlamentare care au avut loc duminică au arătat că scrutinul din 11 decembrie a spulberat un mit. După ce percepția generală și scrutinele care au avut loc până acum în România au demonstrat că PSD avea priză la un electorat predominant din mediul rural și cu studii medii, profilul alegătorilor care au optat pentru social-democrați s-a modificat în ultimul timp, astfel că duminică aproape 50% dintre cei care au mers la urne în orașe au pus ștampila pe lista PSD. Procentul este mai mult decât dublu față de cel obținut în mediul urban de cei de la PNL (23,4%) și zdrobitor raportat la celelalte formațiuni care abia au reușit să obțină peste 5%. În ceea ce privește împărțirea voturilor pe niveluri de educație, PSD i-a devansat pe liberali și la categoria celor cu studii superioare, clasându-se pe primul loc în preferințele acestora, cu 26,8% și obținând cu două procente mai mult față de PNL (24,4%). Singura categorie la care liberalii au reușit să smulgă mai multe voturi a fost cea a studenților, care au votat PNL în proporție de 31,1%, față de PSD - 28,2%. În ceea ce privește USR-ul, formațiunea lui Nicușor Dan a obținut cele mai bune rezultate în București (26,7%), în rândul persoanelor cu studii superioare (22,3%), dar și printre tinerii cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani și studenți (aproximativ 17%).
Alegerile parlamentare din 11 decembrie au venit cu câteva surprize legate de profilul alegătorilor care au optat pentru PSD, partid cunoscut pentru electoratul său consacrat din mediul rural și din categoria celor cu studii medii. Datele furnizate de IRES arată duminică 49,3% dintre cei care au mers la urne în mediul urban au ales să voteze cu social-democrații, mai mult decât dublu față de cei care au optat pentru PNL – 23,4%. 
 
În ceea ce privește opțiunea de vot a tinerilor din categoria de vârstă 25-34 de ani, procentele sunt extrem de apropiate, liberalii reușind, totuși, să smulgă ceva mai multe voturi – 28,9%, față de 28,5% cât a primit PSD. Discrepanța nu este foarte mare nici în ceea ce privește partidul lui Nicușor Dan, USR obținând un procent de 17,9%. Situația este similară cu cea întregistrată în rândul studenților, categorie câștigată de această dată de PNL (31,1%), liberalii fiind urmați de PSD (28,2%) și de USR de pe poziția a treia, cu un procentaj bun de 17,9%. 
 
Lucrurile rămân, însă, în tiparul consacrat la categoria 55+, acolo unde social-democrații domină cu peste 50% din opțiuni, PNL reușind să obțină doar 17, 3% din sufragii. Și pensionarii au decis în favoarea social-democraților, 60% dintre aceștia optând pentru partidul lui Liviu Dragnea. Așa cum era de așteptat, USR a smuls puține voturi din acest segment electoral, doar 5,3%. 
 
În plus, atât în rândul celor angajați, cât și al șomerilor, tot PSD-ul s-a clasat pe prima poziție. 35,8% dintre cei care au un loc de muncă au pus ștampila pe lista social-democraților, în vreme ce 46,9% dintre șomeri au considerat că PSD poate să-i ajute să obțină un loc de muncă, motiv pentru care au și ales acest partid. Liberalii au obținut 25,1% din sufragii în categoria celor angajați, urmați de USR cu 14%, î vreme ce alegătorii care s-au declarat șomeri au votat cu PNL în proporție de 24,7% lăsând formațiunea condusă de Nicușor Dan pe locul al treilea (7,6%). 
 
În București, partidele s-au păstrat, în mare parte, în limitele scorurilor obținute în alegerile locale, victoria fiind tot a PSD-ului, care a obținut 35,3% din sufragii, urmat de USR, cu un scor bun, asemănător celui de la locale, de 26,7%, PNL-ul clasându-se pe poziția a treia, cu 14,5%. 
 
VOT ÎN FUNCȚIE DE VÂRSTĂ
 
25-34 de ani
 
PSD – 28,5%
 
PNL – 28,9%
 
ALDE – 6%
 
USR – 17.9%
 
PMP – 5,2%
 
UDMR – 6,5%
 
55-64 de ani
 
PSD – 54%
 
PNL – 17,3%
 
ALDE – 6,3%
 
USR – 5,3%
 
PMP – 4,4%
 
UDMR – 6,4%
 
VOT ÎN FUNCȚIE DE OCUPAȚIE
 
Angajat
 
PSD – 35,8%
 
PNL – 25,1%
 
ALDE – 6,3%
 
USR – 14%
 
PMP – 4,8
 
UDMR – 6,5%
 
Student
 
PSD – 28,2%
 
PNL – 31,1%
 
ALDE – 7,5%
 
USR – 17,9%
 
PMP – 3,6%
 
UDMR – 5,8%
 
Șomer
 
PSD – 46,9%
 
PNL – 24,7%
 
ALDE – 6,9%
 
USR – 7,6%
 
PMP – 4,7%
 
UDMR – 4,7%
 
Pensionar
 
PSD – 60%
 
PNL – 14%
 
ALDE – 5,8%
 
USR – 3,5%
 
PMP – 3,6%
 
UDMR – 7%
 
VOT ÎN FUNCȚIE DE LOCALITATE
 
București
 
PSD – 35,3%
 
PNL – 14,5%
 
ALDE – 7,4%
 
USR – 26,7%
 
PMP – 7%
 
UDMR – 0,2%
 
Urban
 
PSD – 49,3%
 
PNL – 23,4%
 
ALDE – 5,7%
 
USR – 5,2%
 
PMP – 4,6%
 
UDMR – 4,4%
 
Rural
 
PSD – 53,2%
 
PNL – 23,5%
 
ALDE – 6,5%
 
USR – 2,7%
 
PMP – 5%
 
UDMR – 4%
 
VOT ÎN FUNCȚIE DE NIVELUL DE EDUCAȚIE
 
Cel mult 10 clase
 
PSD – 59,6%
 
PNL – 18,1%
 
ALDE – 4,2%
 
USR – 1,8%
 
PMP – 2,9%
 
UDMR – 8,8%
 
Liceu
 
PSD – 46,4%
 
PNL – 22,2%
 
ALDE – 6,8%
 
USR – 6,6%
 
PMP – 4,8%
 
UDMR – 6,6%
 
Învățământ superior
 
PSD – 26,8%
 
PNL – 24,4%
 
ALDE – 8%
 
USR – 22,3%
 
PMP – 5,2%
 
UDMR – 4,1%
 
 
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli