Prima pagină » Magazin » Supervulcanul care a generat cea mai puternică erupție din istoria Europei se trezește. Unde se află poziționat. VIDEO

Supervulcanul care a generat cea mai puternică erupție din istoria Europei se trezește. Unde se află poziționat. VIDEO

Supervulcanul care a generat cea mai puternică erupție din istoria Europei se trezește. Unde se află poziționat. VIDEO
Faptul că italienii numesc craterele vulcanice de mari dimensiuni „câmpuri de foc" este explicabil. În Italia, la 200 de kilometri de Roma, există un adevărat butoi de pulbere, Campi Flegrei. Un vulcan antic gata să erupă în orice moment, chiar dacă jumătate din el este ascuns în apele cristaline ale Mării Mediterane. Cealaltă jumătate, însă, este extrem de activă, la fel ca întreaga zonă dimprejur, în care, nu de puține ori, se fac simțite cutremure mai mult sau mai puțin violente.

Lucrurile par să se „încingă”. Oamenii de știință care au făcut cercetări la fața locului susțin că craterul a ajuns la un punct maxim în care presiunea acumulată este gata să producă o erupție. Potrivit vulcanologului Giovanni Chiodini de la Institutul Geografic din Roma, este greu de prezic dacă și când se va produce această erupție. Totuși, dacă va avea loc, aceasta se poate transforma într-o tragedie, care ar afecta cei 500.000 de oameni care trăiesc în această regiune. 

Ultima erupție din zonă a avut loc în 1538 și s-a desfășurat pe parcursul unei săptămâni și a eliberat suficient material pentru a crea conul de zgură Monte Nuovo. 

Situl vulcanic Campi Flegrei are aproximativ 39.000 de ani vechime și a fost format în urma unei erupții uriașe petrecută în ultimii 200.000 de ani ai istoriei europene. 

Caldera Campi Flegrei este, în prezent, cea mai „neliniștită” zonă de pe pământ. 

„Aceste pământuri sunt singurele care pot da naștere unor erupții cu efecte catastrofale la nivel global, comparabile cu cele provocate de căderea unui meteorit”, a explicat Giuseppe De Natale, directorul echipei de monitorizare a calderei, pentru Reuters.  

Această echipă se folosește de tehnologii de ultimă generație pentru a face toate măsurătorile necesare unei identificări timpurii a eventualei erupții, pentru ca măsurile necesare evitării unei catastrofe. Procesul, însă, este îngreunat de faptul că activitatea de la nivelul 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„RĂSPUNSUL, în istoria americană!” Un lider rus sugerează că americanii ar trebui să-l ELIMINE pe Zelenski
Digi24
Medvedev cere Statelor Unite să-l asasineze pe Zelenski și îi spune lui Trump cum să facă asta
Cancan.ro
Ninge 15 zile fără oprire în aceste orașe din România! Meteorologii EaseWeather au modificat prognoza
Prosport.ro
GALERIE FOTO. HOT! Anna, actrița care face ravagii
Adevarul
Bulgaria, prinsă între Rusia și Occident. Miza alegerilor prezidențiale de astăzi, explicată de un jurnalist de la Sofia
Mediafax
Un tablou pictat de Nicolae Grigorescu, evaluat la 3 lei și 50 de bani la Ploiești! Cum a fost POSIBIL
Click
Cine rămâne cu averea de aproape 1 milion de euro lăsată în urmă de Mădălina Apostol: „E clar că nu puteam eu să intervin”
Digi24
Ultima fortăreață a „imperiului Wagner”: Cum a reușit un playboy răsfățat să țină în viață cea mai notorie forță de mercenari din lume
Cancan.ro
Afacerist celebru, găsit mort în propria casă, după ce 3 bărbați înarmați au intrat peste el. Ce au descoperit polițiștii
Ce se întâmplă doctore
O fetiță de numai patru luni a trecut printr-o operație complexă la ochi. Ce au descoperit medicii?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Honda CR-V din 2017, un SUV diesel la sub 9.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Lipsa luminii naturale ar putea crește riscul de demență, arată un nou studiu
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Spania
AU EXPLODAT prețurile la hoteluri! Cât a ajuns să coste o cameră