Prima pagină » Știri » Ana Maria Pătru, președintele Autorității Electorale, trimisă în judecată de DNA

Ana Maria Pătru, președintele Autorității Electorale, trimisă în judecată de DNA

Ana Maria Pătru, președintele Autorității Electorale, trimisă în judecată de DNA
Ana Maria Pătru, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), a fost trimisă în judecată, vineri, de DNA Ploiești, în stare de arest la domiciliu, aceasta fiind acuzată de trafic de influență și spălare de bani. Dosarul va fi judecat de Tribunalul București.

„În perioada aprilie – iunie 2008, inculpata Pătru Ana Maria, în calitate de vicepreședinte al Autorității Electorale Permanente (AEP) – funcție cu rang de secretar de stat – a pretins, iar în anul 2009 a și primit de la reprezentanții unei societăți comerciale, suma de 210.000 euro reprezentând contravaloarea unui anumit imobil situat în municipiul București. În schimb, aceasta a promis că va susține derularea în bune condiții a unui contract încheiat de acea societate cu AEP, precum și că va susține societatea să obțină și să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a și realizat”, transmite DNA printr-un comunicat de presă.

Ulterior, în cursul anului 2009, Ana Maria Pătruar fi disimulat proveniența sumei de 210.000 euro „prin folosirea unui circuit financiar fictiv constând în derularea unor operații comerciale între mai multe societăți comerciale, între care firma beneficiară a contractului cu Autoritatea Electorală Permanentă și o firmă controlata de Ana Maria Pătru prin soțul ei”, spun procurorii.

Potrivit sursei citate, în anul 2011, Ana Maria Pătru ar fi pretins de la aceeași firmă contravaloarea unei mașini Land Rover, primind 15.000 euro „în schimbul promisiunii că va susține derularea, în bune condiții, a unor contracte de servicii, încheiate de societatea respectivă cu AEP. De asemenea, inculpata a promis că va susține societatea să obțină și să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a și realizat”.

În aceeași perioada, președintele AEP, la acea vreme vicepreședinte al instituției, ar fi cerut și primit 50.000 euro de la administratorul unei alte firme în schimbul intervenției sale la ministrul Economiei, astfel încânt omul de afaceri respectiv să fie primit în audiență, lucru care s-a și întâmplat, explică DNA.

„Cu banii proveniți din cele două fapte de trafic de influență descrise anterior inculpata Pătru Ana Maria a achiziționat un autovehiculul marca Land Rover, iar pentru a ascunde identitatea adevăratului proprietar și beneficiarul real al bunului cumpărat, în același an, aceasta a înmatriculat autovehiculul pe numele unei alte persoane”, transmit procurorii.

DNA a pus sechestru pe bunuri mobile și imobile ale Anei Maria Pătru până la concurența sumei de 275.000 euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Decizia referitoare la Ucraina care împarte UE. Politolog: „România rareori transformă asemenea momente în oportunităţi”
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
Ingredientul secret pe care Irina Loghin îl pune în must pentru a-l păstra peste iarnă. „Să fie limpede, curat”
Digi24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!