Prima pagină » Știri politice » Pensionarii nu vor mai plăti contribuția CASS, iar pensiile mai mici de 2.000 vor fi scutite de impozitare

Pensionarii nu vor mai plăti contribuția CASS, iar pensiile mai mici de 2.000 vor fi scutite de impozitare

Pensionarii nu vor mai plăti contribuția CASS, iar pensiile mai mici de 2.000 vor fi scutite de impozitare
Plenul Camerei Deputatilor a adoptat, astăzi, în sesiune extraordinară, cu 207 de voturi "pentru" și 29 "împotrivă" proiectul de lege de modificare a Codului Fiscal prin care se elimină plata CASS pentru pensii, precum și impozitarea cu 16% pe venit a pensiilor sub 2.000 lei. Asta după ce, marți, Comisia de buget și finanțe a Camerei Deputaților a adoptat un raport favorabil pentru proiectul de lege. Nu toate partidele parlamentare au susținut, însă, modificările. În timp ce PNL a anunțat, înaintea votului, că liberalii vor susține în plen amendamentul adus Codului Fiscal de către social-democrați, USR a votat împotriva lui, motivând că "legea a fost prezentată de PSD ca o mărire a pensiilor mici, ceea ce este fals" și că 66% din pensionari, cei cu pensiile cele mai mici, nu vor avea, de fapt, niciun beneficiu de pe urma proiectului PSD. Proiectul de lege merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis, iar dacă va fi promulgat, ar putea intra în vigoare de la 1 februarie.

”Legea a fost prezentată de PSD ca o mărire a pensiilor mici, ceea ce este fals. Această lege nu vizează pensiile mici. Și până acum, veniturile din pensii până la 1000 de lei erau deja scutite de impozit pe venit. Cum pensia medie este sub această valoare (este de 900 de lei), pensiile mici nu vor fi deloc influențate de creșterea acestui nivel de exceptare de la impozit. 66% din pensionari, cei cu pensiile cele mai mici, nu vor avea niciun beneficiu de pe urma legii votate azi. Este pură demagogie să pretinzi că ai să crești pensiile mici, și în realitate să crești pensii de 2000 de lei, în detrimentul celor care trăiesc cu pensii sub 1000 de lei, de multe ori, sub nivelul sărăciei”, a argumentat deputatul USR, Adrian Claudiu Prisnel.

Mai mult, Prisnel a punctat faptul că marii câștigători ai acestei legi sunt însă cei cu pensii speciale.

”Chiar și asa, în forma actuală, cei cu pensiile speciale vor fi marii beneficiari, pentru că nu vor mai plăti CASS. Cât despre pensii, soluția corectă este creșterea punctului de pensie, nu fardarea realității pentru a avea beneficii „cine trebuie” ”, a conchis Prisnel.

Totodată, deputatul USR, Cristian Ghinea, a scris, într-o postare pe Facebook, că partidele care au votat pentru modificarea Codului Fiscal „au intrat în sarabanda iresponsabilității bugetare”.

„USR singur a votat împotrivă. Nu a fost o decizie ușoară și am dezbătut ore în șir în grupul nostru. Am fi votat acest proiect doar dacă reduceam impactul bugetar prin supra-impozitarea pensiilor speciale (sau eliminarea lor). Dar acel amendament nici nu a ajuns la vot în plen”, a scris Ghinea pe Facebook.

PNL, în schimb, a anunțat, înainte de ședința plenului, că va vota pentru modificarea Codului Fiscal prin care PSD a propus să se renunțe la impozitarea pensiilor sub 2.000 de lei.

„PNL a susținut și în comisia de specialitate, vom susține și în plenul Camerei Deputaților că soluția corectă pentru pensionarii din România este să se realizeze o recalculare a pensiilor pe bază de contributivitate și toate pensiile să fie scutitie de impozit. Credem că ar fi o soluție echitabilă, o soluție care să răspundă așteptărilor pensionarilor după ani de muncă”, declara, joi, președintele intermar al PNL, Raluca Turcan.

În plus, Turcan a afirmat că PNL va depune un proiect de lege prin care toate pensiile să fie scutite de impozit, măsură propusă de liberali și în timpul campaniei electorale.

„Ca urmare, PNL va susține în plen acest amendament și, simultan, vom depune în Parlamentul României un proiect de lege prin care toate pensiile să fie scutite de impozit. Este un proiect pe care PNL și-l asumă, face parte din programul de guvernare”, a mai spus președintele interimar al PNL.

Președintele PSD, Liviu Dragnea promitea, în luna octombrie, în cadrul unei conferințe în care prezentase partea a doua a programului de guvernare al PSD, că punctul de pensie va crește cu 60% până în anul 2020, iar cei cu pensii mai mici de 2.000 lei brut, adică circa 90% dintre pensionari, nu vor mai plăti niciun tip de impozit sau contribuții.

Proiectul de lege pentru modificarea Codului Fiscal a fost adoptat de Senat, în septembrie 2016, cu 66 de voturi „pentru”, 18 voturi „împotrivă” și cinci abțineri și prevedea intrarea în vigoare a modificărilor legislative de la 1 ianuarie 2017.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Noua țară membră a UE! Are 630.000 de locuitori și intră PRIMA după Croația
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu relația dintre Claudia Ion și Eduard Vlădescu după conflictul din club? Am aflat tot adevărul
Prosport.ro
Julia de la Exotic l-a refuzat pe Adrian Mutu: „Eram fițoasă”. Cum arată acum
Adevarul
Primăria unde consilierii locali au fost declarați persoane fără venituri. Cum au ajuns să facă „muncă în folosul comunității”
Mediafax
Nouă CRIZĂ uriașă în Rusia! EPIDEMIA de HIV scapă de sub control din cauza războiului
Click
Nuntă de lux pentru Pescobar! Piscină în mijlocul sălii, decor spectaculos și imagini de la petrecerea cu sute de invitați
Digi24
Petrecere cu gust amar pentru Vucici. Fostul președintele al Serbiei, surprins în ipostaze care au stârnit glume pe rețelele sociale
Cancan.ro
Cum a reacționat Prințul Marco după ce Gabriella l-a taxat dur. A făcut-o de rușine și nu s-a oprit
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!