Zeci de primari din Iași se dezic de Mihai Chirica. Dragnea: Eu nu vreau să pun problema excluderii lui din partid

Zeci de primari din Iași se dezic de Mihai Chirica. Dragnea: Eu nu vreau să pun problema excluderii lui din partid
Publicat: 14/02/2017, 19:08
Actualizat: 02/10/2018, 16:49

Întrebat ce se va întâmpla dacă în ședința CExN se va pune problema excluderii lui Chirică din PSD, Dragnea a răspuns: ”Eu nu vreau să pun această problemă”.

La insistențele jurnaliștilor, care au întrebat ce se întâmplă dacă problema excluderii va fi ridicată la CExN de către organizația județeană a PSD Iași, din care provine Chirică, Dragnea a evitat să răspundă, repetând: ”Eu nu vreau să pun această problemă”.

O parte dintre primarii din județul Iași s-a reunit, miercuri, la un hotel din Iași pentru a dezbate poziția pe care o vor avea față de liderul Mihai Chirica, în vreme ce membrii Organizației Municipale a PSD Iași a transmis presei printr-o scrisoare deschisă, că îl susține pe Mihai Chirica.

Ședința primarilor PSD a fost una neoficială, iar după aproape trei ore de discuții, cei 27 de primari care au ieșit din hotel s-au ferit să ofere declarații presei.

Întrebat care a fost scopul întâlnirii, Dumitru Pantazi, primarul orașului Pașcani, a recunoscut că au vrut să dezbată situația președintelui interimar al PSD Iași, Mihai Chirica.

Cel care a organizat întâlnirea a fost primarul comunei Schitu Duca, Mihai Mihalache, aceasta declarând presei că douăzeci și șapte de primari au fost prezenți la discuțiile de marți, urmând ca și ceilați din totalul de 63 să se ralieze deciziilor.

Primarii PSD Iași au decis să trimită o scrisoare către Guvern și către PSD prin care să își arate susținerea față de programul de guvernare, față de Guvern și față de conducerea centrală a partidului. Prin același document, primarii PSD din Iași anunță că se dezic de Mihai Chirica.

„Ne-am întânlit să discutăm ieșirile domnului primar Chirica în presa locală și pe posturile de televiziune naționale. Noi am stabilit vineri în comitetul executiv de la Iași ca toți primarii de la Iași, și dumnealui, de altfel, că susținem Guvernul Grindeanu și pe Liviu Dragnea ca președinte la nivel național. Dumnealui a afirmat duminică cu totul altceva, că nu susține Guvernul, că nu este de acord cu Liviu Dragnea președinte. Noi primarii ne-am consultat în ce direcție să mergem. O să facem o scrisoare prin care susținem Guvernul Grindeanu și PSD și ne dezicem de Mihai Chirica și de toate afirmațiile sale făcute în spațiul public începând de astăzi (marți – n.r.)”, a declarat jurnaliștilor Mihai Mihalache, primarul comunei Schitu Duca.

Potrivit acestuia, în scrisoare se va cere clar doar demiterea lui Chirca din funcțiile pe care le deține, cea de președinte interimar al filialei Iași și de vicepreședinte la nivel național, nu și excluderea sa din partid.

„Bucreștiul are obligația ca în cel mai scurt timp să decidă soarta lui Mihai Chirica, ca președinte interimar al PSD Iași”, a continuat Mihalache.

În același timp, Ovidiu Laicu, vicepreședintele PSD Iași, a trimis din nou un comunicat de presă cu o scrisoare deschisă adresată parlamentarilor PSD de Iași și președintelui executiv al partidului, Maricel Popa, prin care îi atrage atenția că Mihai Chirica nu a mers la București să reprezinte PSD-ul, ci „s-a apucat să se reprezinte doar pe el” și „să joace împotriva propriei echipe”.

„De aproape două luni, dânsul nu a fost prezent la nicio ședință a Biroului Permanent Național sau a Comitetului Executiv Național. Practic, s-a autoexclus din aceste foruri de conducere ale partidului. Nu știm dacă e un gest de aroganță, de orgoliu sau de altceva. Este evident însă că degeaba am avut un vicepreședinte PSD, căci acesta nu a mers la București să ne reprezinte. În schimb s-a apucat să se reprezinte doar pe el, să joace împotriva propriei echipe, a PSD-ului, partidul care l-a făcut primar, vicepreședinte la nivel național și președinte interimar la Iași”, a anunțat Ovidiu Laicu, cel care a cerut duminică demisia de onoare a lui Chirica.

Totodată, Laicu le cere parlamentarilor PSD de Iași să se dezică de Chirica și îi mai cere președintelui executiv să „vă apărați partidul și să vă delimitați public alături de parlamentarii noștri de ceea ce face domnul Chirica”.

Reacții au venit și din partea Organizației Municipale a PSD Iași, care tot, printr-un comunicat de presă, au anunțat că sunt de partea lui Chirica și că părerile contra venite din interiorul filialei „nu sunt și nu ar putea fi niciodată asumate de o organizație politică modernă precum este Organizația Municipală Iași a PSD”.

Contactat de către jurnaliști pentru a comenta reacțiile colegilor săi de partid, Mihai Chirica a întrebat râzând dacă este vorba despre „o lepădare”.

„Nu se dezic, e o chestiune care ține și la ei de personalitate. Eu am vrut să port o discuție cu dumnealor. Credeam că este o discuție principială și sunt o parte dintre primari, nu uitați că noi avem totuși peste 60 de primari în județ care au reușit să ajungă acolo împreună, făcând o politică comună, de vizibilitate, să nu uite nimeni că am reușit să radiem dinspre municipiu, care era prăbușit complet, o politică care a fost folositoare întregului județ și este mulțumitor pentru că a fost munca lor și trebuie să le-o respect”, a declarat Mihai Chirica.

Aceasta a a continuat explicând că el este cel care se dezice de luare unor decizii de partid într-un restaurant, susținând că acest lucru se poate face la sediul de partid.

„În fiecare zi se dezic de ceva, eu nu mi-am schimbat discursul politic, eu nu fac atac la persoană sau la conducerea partidului, ci provoc pe fiecare dintre membrii PSD la o analiză realistă, structurată, corectă, astfel încât concluzia să fie firească și normală pentru România pe care o trăim astăzi”, a declarat Mihai Chirica, spunând, însă, că le respectă punctul de vedere.

Mihai Chirica a avut o reacție și la declarația președintelui PSD, Liviu Drangea, care, marți dimineața, a declarat că „PSD a avut dintotdeauna în sânul său chirici, partidul se va pronunța în următoarele zile. L-a mai susținut o dată pe președintele Iohannis, când am nominalizat-o pe doamna Shaiddeh”.

„E onorant, sincer. E onorant plecând din cel puțin două puncte de vedere. Acești chirici provin din grecescul chirios care înseamnă domni, așa scrie în greacă. Și dacă suntem foarte mulți domni în acest partid înseamnă că mai există o șansă pentru el. Domni vor mai fi în acest partid, sunt convins, și vom reuși să arătăm că social-democrația este o politică care este mai mult decât necesară în România de astăzi. Sigur, eu nu pot să-mi permit, am totuși o educație la care țin foarte mult, să intru în dispute cu liderul partidului. Nu am nimic de împărțit pentru că nu vizez postul domnului Dragnea, chiar nici nu vreau. Desigur, nu cred că prin tot ceea ce am spus am ofensat vreodată social-democrația, disciplina de partid este absolut o necesitate în orice formațiune politică, indiferent cum se numește ea. Dar disciplina de partid are nevoie și de rațiune, ea este necesară atunci când exprimă lucrurile bune care aliniază partidul și care îl conduc spre cele mai înalte culmi ale succesului. În momentul de față se pare că vedem culmile în oglindă, în sens invers. Deci, este nevoie să ne raliem cu toții pentru o politică social-democrată europeană în care disciplina de partid nu se contrazice cu posibilitatea de a-ți exprima un punct de vedere, lucru pe care îl promovez și la Iași”, a explicat Mihai Chirica.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
MEGA-BOMBĂ! Cristina Cioran e însărcinată cu Alex Dobrescu
Scandal la Cluj între Simona Halep și Sorana Cîrstea!
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior...
Vlad Ciurea, despre cel mai sănătos îndulcitor. Este mult mai bun decât zahărul și mult...
O copilă de 8 ani din Botoşani, găsită moartă într-o lizieră de salcâmi. Maria plecase...
Maria, fetiţa de 8 ani dispărută într-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată,...
Dovezile găsite acasă la Alexandru Piscan, presupusul spion al rușilor: fotografii și filmări detaliate de...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
O NOUĂ TAXĂ în România. Românii vor scoate mai MULȚI BANI din buzunar
Cea mai scumpă mașină din Cluj. Proprietarul este o vedetă locală
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să...
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Răspunsul Gabrielei Cristea pentru urmăritorii care îi spun că fetele ei nu sunt aranjate întotdeauna:...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Astronomii au găsit o planetă de mărimea Pământului care ar putea susține viața
×