Nicușor Constantinescu, trei noi dosare penale

Nicușor Constantinescu, trei noi dosare penale
Publicat: 15/02/2017, 15:37
Actualizat: 15/02/2017, 20:04

Nicușor Constantinescu, care în prezent este încarcerat în penitenciarul de la Slobozia, unde ispășește o condamnare de cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu în dosarul Centrului Militar Zonal, a fost adus la DNA Constanța miercuri în jurul orei 10.00. El a spus că nu știe pentru ce a fost adus, dar la sediul Direcției Naționale Anticorupție a fost prezent și avocatul său.

Audierile s-au terminat după aproximativ două ore, avocatul fostului președinte al Consiliului Județean Constanța, Marius Mocanu, declarând că acesta a fost citat în legătură cu trei noi dosare aflate pe rolul DNA Constanța, în care i s-a adus la cunoștință calitatea de suspect.

„S-a dispus începerea urmării penale și s-a dispus administrarea de probe într-unul dintre dosare, respectiv o expertiză contabilă”, a declarat Marius Mocanu.

El a afirmat că, pentru moment, a luat la cunoștință învinuirile care i se aduc clientului său în cele trei dosare și urmează să solicite procurorului de caz consultarea dosarului pentru a putea să formuleze declarații.

Avocatul lui Nicușor Constantinescu a mai declarat că două dintre dosare se referă la lucrări de reparații ale drumurilor prin Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța (RAJDP), iar al treilea se referă la servicii de publicitate cu Combat Press.

„În esență este vorba despre chestiuni ce derivă tot din sesizări ale Curții de Conturi. Este vorba despre presupuse fapte de abuz în serviciu, constând în aceea că s-ar fi plătit sume în mod nelegal, de către Consiliul Județean Constanța către RAJDP Constanța, în vederea realizării unui program de drumuri în județul Constanța și acordării unei subvenții”, a mai spus Mocanu, care a precizat că acuzațiile vizează fapte care ar fi fost produse în perioada 2010 – 2013.

„Prejudiciul este de ordinul zecilor de milioane de lei, întrucât este vorba de plăți făcute de Consiliul Județean pentru edificarea unor drumuri și, vă dați seama, sunt sume destul de mari. (…) Se susține că lucrările nu au fost realizate corespunzător, că nu au fost realizate deloc sau că nu există documente justificative din punct de vedere legal”, a mai declarat Marius Mocanu.

Potrivit DNA, Nicușor Daniel Constantinescu, este cercetat pentru patru infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, din care două în formă continuată, toate săvârșite în perioada în care era președintele Consiliului Județean Constanța.
„În perioada 2011 – 2013, suspectul Constantinescu Nicușor-Daniel, în calitățile de președinte al Consiliului Județean Constanța și ordonator principal de credite, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu în sensul că a achitat în mod nelegal, către Regia Autonomă Județeană Drumuri și Poduri (R.A.J.D.P.) Constanța, suma totală de 40.780.316 lei. Această sumă de bani, ce reprezenta contravaloarea unor lucrări de modernizare și reabilitare a unor drumuri județene și de consolidare a sistemului rutier, a fost achitată de suspect (…) fără a exista vreo procedură de atribuire dintre cele prevăzute de lege – în absența documentelor justificative legal întocmite, din care să rezulte efectuarea în realitate lucrărilor, fără ca lucrările să fie recepționate de către Consiliul Județean Constanța (întrucât acestea nu îndeplineau cerințele de calitate – într-unul dintre cazuri drumul era deteriorat în proporție de 100%”, arată procurorii DNA.
Totodată, procurorii mai arată că în cursul anului 2013, Nicușor-Daniel Constantinescu, în calitate de președinte al Consiliului Județean Constanța, a încălcat prevederile legale în legătură cu adoptarea și punerea în aplicare a H.C.J. nr.313/2013 (privind alocarea unei sume de bani R.A.J.D.P. Constanta în vederea ducerii la îndeplinire a Programului cu obiectivele si lucrările de drumuri și poduri pentru anul 2013 finanțate din bugetul Consiliului Județean Constanța).
„În concret, prin hotărârea respectivă, suspectul a acordat R.A.J.D.P. Constanța, cu titlu de subvenții, importante sume de bani, deși potrivit prevederilor legale, regiile autonome puteau primi subvenții doar în cazul în care înregistrau pierderi și doar pentru acoperirea deficitelor respective. Acest lucru nu era valabil și pentru R.A.J.D.P. Constanța care, în exercițiul financiar anterior, înregistrase profit”, au mai reținut procurorii DNA.
De asemenea, procurii DNA arată că ăn perioada decembrie 2009 – noiembrie 2010, Nicușor-Daniel Constantinescu , în calitate de președinte al Consiliului Județean Constanța, „și-a îndeplinit cu încălcarea legii, atribuțiile de serviciu privind gestionarea bugetului și exercitarea funcției de ordonator principal de credite, în sensul că a plătit, în mod nelegal, către o firmă de publicitate > suma de 401.700 lei. Acești bani au fost achitați societății respective în condițiile în care serviciile de publicitate au fost achiziționate cu încălcarea normelor în materia achizițiilor publice și finanțelor publice”.
Potrivit DNA, fostului președinte al CJ Constanța, Nicușor-Daniel Constantinescu i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
A plecat în vacanță în Spania și a dispărut fără urmă. Ana Maria i-a trimis...
Cu 10 lei poți să trăiești cu ochii tăi o călătorie splendidă în trecut. Istoria...
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă...
Minunea din grădina unui sătmarean. Fructele sale ajung să cântărească şi 140 de grame şi...
Se spală în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Accident sau sinucidere? Un bărbat a decedat în a treia zi de Paște, după ce...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a...
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
A MURIT MARELE ACTOR român. Durere imensă pe scena teatrului românesc: Timpul are şi el...
Cutremur semnificativ în România. Magnitudinea a fost peste cea obișnuită
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația:...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Suferința prin care a trecut Mihai Onilă când a auzit că fiica lui se va...
Pepe, mesaj cu subînțeles pentru Raluca Pastramă? Artistul stârnește controverse cu noua piesă „Pasăre de...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e...
Satelitul care a orbitat Pământul nedetectat timp de 25 de ani