Prima pagină » Magazin » A fost construit primul vagin artificial. La ce îi va ajuta invenția pe cercetători

A fost construit primul vagin artificial. La ce îi va ajuta invenția pe cercetători

În ultima perioadă, cercetătorii au încercat să producă replici ale organelor umane, fie că este vorba despre frunza de spanac transformată în țesut cardiac sau amplasarea funcțiilor ficatului pe un cip computerizat. O echipă din cadrul Universității Northwestern a declarat că au realizat un vagin pe o tabletă de mărimea unei palme.

Deși nu arată precum un vagin , EVATAR deține toate funcțiile organului, conform InVerse.  Pe bucata de plastic sunt amplasate recipiente de lungimea unui deget pline cu lichid verde sau albatru. Acestea reprezintă un model 3D al părților sistemului reproducător feminin: ovarele, trompele uterine, uterul, colul uterin sau vaginul.

Întregul sistem a fost creat pentru testarea noilor medicamente. Până în prezent, au fost utilizate animale, însă acestea nu oferă rezultate clare asupra modului în care medicamentul poate acționa atunci când este administrat oamenilor.  Modelul poate fi personalizat pentru femei în funcție de problemele reproductive ale acestora. Prin umplerea unui recipient cu celulele persoanei se crează o replică a sistemului reproductiv pe care se pot realiza teste fără a fi implicată persoana.

Citește în continuare pe Descoperă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Oana Roman a slăbit 18 kilograme, dar totul a pornit de la fiica ei! Câte kilograme a dat jos Isabela
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ