Prima pagină » Sport » Roger Federer și Rafael Nadal, prin ochii Simonei Halep. Cum îi caracterizează românca

Roger Federer și Rafael Nadal, prin ochii Simonei Halep. Cum îi caracterizează românca

Roger Federer și Rafael Nadal, prin ochii Simonei Halep. Cum îi caracterizează românca
Simona Halep, aflată pe locul șase în clasamentul WTA, a vorbit, în cadrul unui interviu pentru TVR, despre calitățile și defectele sale, dar le-a făcut și o scurtă caracterizare marilor jucători de tenis Roger Federer (6 ATP) și Rafael Nadal (5 ATP).

„Sunt încrezătoare, veselă, dar puțin nervoasă pe teren. Cred că sunt un om OK”, a declarat Halep la TVR, potrivit ProSport.ro.

Simona a fost întrebată și despre Roger Federer sau Rafael Nadal, doi jucători pe care i-a descris în termeni elogioși: „Federer este de o eleganță ieșită din comun, are bun simț și multă încredere. Pentru mine este un geniu. Nadal e un tip foarte serios, muncește pentru fiecare punct ca și cum ar fi ultimul din viața lui. Este un băiat sensibil”.

Simona Halep va debuta, joi, 21 aprilie, la turneul de la Stuttgart, în turul secund, împotriva jucătoarei din Germania, Laura Siegemund (28 de ani), sportivă venită din calificări.  Halep și Siegemund se vor duela pentru prima oară în carieră joi. Sportiva de 28 de ani se află în premieră pe tabloul principal al turneului de la Stuttgart, unde nu trecuse până acum de calificări. Nemțoaica a trecut în runda precedentă de Anastasia Pavlyuchenkova, în două seturi, 6-0, 7-5.

Citește continuarea pe ProSport.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
PUTIN și Trump, convorbire de 90 de minute. Ce au discutat
Digi24
Putin l-a sunat pe Trump de Ziua Americii. Ce au vorbit cei doi timp de o oră și jumătate
Cancan.ro
Câți lei primește un profesor supraveghetor la Bacalaureat 2026, pe zi
Prosport.ro
Imagini unice: Gigi Becali, în șlapi, discută cu preoții cărora le-a dat un Bentley de peste 300.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Ne va distruge inteligența artificială? Ion Stoica, românul care controlează infrastructura AI globală, dărâmă mitul apocalipsei
Mediafax
TRUMP, în centrul atenției la summitul NATO. Ce STRATEGIE are Rutte
Click
Dieta care îl ține pe Leo Messi în formă la 39 de ani. Ce se găsește zilnic în farfuria lui și la ce alimente a renunțat
Digi24
„Marea barieră de foc” vs. „inima întunecată” a Eurasiei: Pe unde trece linia frontului în războiul pentru următoarea ordine mondială
Cancan.ro
Alertă la granița României! Avioanele de vânătoare au decolat de urgență
Ce se întâmplă doctore
Cum arată vila de lux în care locuiesc Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea! Cum au văzut-o au și achiziționat-o: „Le are pe toate”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
O stație de autobuz în formă de sardină pusă pe frigăruie va costa 1,5 milioane de euro
Descopera.ro
Descoperire majoră! Istoria umanității va fi rescrisă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
De ce eșuează obiectivele și cum poate metoda unui om de știință să ne schimbe viața