Prima pagină » Știri » Cheloo, acord de recunoaștere a vinovăției în dosarul în care e cercetat pentru trafic de droguri

Cheloo, acord de recunoaștere a vinovăției în dosarul în care e cercetat pentru trafic de droguri

Cheloo, acord de recunoaștere a vinovăției în dosarul în care e cercetat pentru trafic de droguri
Cătălin Ștefan Ion, solistul trupei Paraziții, a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, act care a fost transmis Tribunalului Prahova, procurorii propunând o pedeapsă de doi ani de închisoare, cu suspendare, în dosarul în care Cheloo a admis că a consumat droguri.

Surse judiciare au declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că solistul trupei Paraziții, Cătălin Ștefan Ion, cunoscut sub numele de Cheloo, a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, prin care admite că a consumat droguri, fiind vorba de cannabis, cu prietenii, dar că nu a și comercializat aceste substanțe.

Practic, susțin sursele judiciare, a avut loc o negociere la care au participat solistul trupei Paraziții însoțit de avocat și procurori, iar în urma acestei negocieri a fost încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției iar Cheloo l-a semnat.

Actul a fost trimis Tribunalului Prahova, magistrații acestei instanțe având acum rolul de a admite sau de a respinge acest accord, termenul fiind stabilit pentru data de 17 mai.

Aceleași surse au mai arătat că procurorii au propus o pedeapsă de 2 ani cu închisoare cu suspendare pentru Cătălin Ștefan Ion.

În luna martie a anului trecut, Cătălin Ștefan Ion, cunoscut sub numele de Cheloo, a fost ridicat de mascați și dus la audieri la DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri. În dosar au fost audiate circa 90 de persoane.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Țara în care tocmai a fost inaugurată cea mai frumoasă linie de tramvai din lume
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...