Prima pagină » Știri externe » Suedia renunță la ancheta de viol împotriva lui Julian Assange. Unde vrea să ceară azil fondatorul Wikileaks. UPDATE

Suedia renunță la ancheta de viol împotriva lui Julian Assange. Unde vrea să ceară azil fondatorul Wikileaks. UPDATE

Suedia renunță la ancheta de viol împotriva lui Julian Assange. Unde vrea să ceară azil fondatorul Wikileaks. UPDATE
Suedia renunță la ancheta privind o acuzație de viol ce îl viza pe fondatorul Wikileaks, Julian Assange. Avocații acestuia au anunțat că Assange va cere azil politic în Franța. „Războiul abia acum începe", a declarat Assange.

Marianne Ny, Procurorul General al Suediei, a declarat că ancheta preliminară privind o acuzație de viol și de agresiune sexuala a fost închisă. Ea va solicita anularea mandatului de arestare emis pe numele lui Julian Assange, după 7 ani în care acesta a fost căutat de autoritățile suedeze, fondatorul WikiLeaks fiind nevoit să solicite azil politic în Ecuador și refugiindu-se în ambasada statului sud-american de la Londra. Assange a susținut mereu că de fapt scopul anchetei suedeze este să fie extrădat în SUA, unde poate fi acuzat de scurgerea documentelor clasificate ale diplomației americane.

Autoritățile britanice au anunțat însă că sunt obligate să îl rețină pe Assange, dacă acesta părăsește ambasada Ecuadorului, sub acuzația că a refuzat să se prezinte în instanță, conform BBC.

Marianne Ny a declarat că ancheta nu mai poate continua dacă Assange refuză să se prezinte în instanță și că ea ar putea fi reluată dacă acesta vine în Suedia până în august 2020, însă timpul necesar pentru anchetă, până la prescrierea faptelor, ar fi prea scurt.

Avocații lui Assange cer anularea mandatului european de arestare pe numele acestuia, arătând că SUA și-a demonstrat intenția de a acționa în privința reținerii lui Assange. „Cerem anularea mandatului de arestare, pentru ca Julian Assange să poată zbura în Ecuador, unde să își exercite azilul politic”, a declarat avocatul lui Assange.

Assange va solicita azil politic în Franța, a anunțat avocatul său, Juan Branco, iar Assange a declarat că a înregistrat o victorie importantă după ce procurorii suedezi au renunțat la ancheta judiciară deschisă împotriva lui pentru viol, notează site-ul France Info.

„Cred că este responsabilitatea Franței să ia decizia potrivită în această chestiune și să-i ofere lui Assange azil politic. El vrea să părăsească Ambasada Ecuadorului de la Londra și să ceară Franței o decizie corespunzătoare pentru azil, care să-l protejeze de procuratura americană”, a spus avocatul.

Potrivit lui Juan Branco, clientul său are motive întemeiate că creadă că va fi extrădat în Statele Unite în momentul în care va părăsi ambasada.

„Au existat amenințări pentru a-l condamna pe Julian Assange la închisoare pe viață, chiar de la Donald Trump acum câteva săptămâni, din pricina activităților sale ca jurnalist și pentru că a dezvăluit scandaluri de corupție și crime împotriva umanității”, a spus Branco.

La începutul anului 2015, Julian Assange a trimis o scrisoare deschisă președintelui Franței de la acea vreme, Francois Hollande, în care a solicitat azil politic. Printre altele, fondatorul WikiLeaks a spus că rămânerea sa în sediul ambasadei, în care se află din 2012, constituie un pericol pentru sănătatea sa fizică și morală. Ulterior, Palatul Elysee a respins cererea lui Assange.

Tot vineri, Julian Assange a susținut un discurs din balconul ambasadei Ecuadorului de la Londra. El a spus că decizia Suediei de a renunța la investigația împotriva sa pentru viol este o victorie importantă pentru el și pentru sistemul ONU privind drepturile omului.

„Astăzi am înregistrat o victorie importantă, dar drumul nu s-a terminat. Războiul adevărat abia începe. Cei șapte ani de chin, de detenție injustă, nu sunt un lucru pe care îl pot ierta. Este de neconceput că sunt în continuare amenințat cu arestarea de Marea Britanie dacă părăsesc ambasada. Investigarea inevitabilă a ceea ce s-a întâmplat în acest moment de nedreptate groaznică este o problemă care sper că nu va fi doar despre mine… deoarece realitatea este că detenția și extrădarea fără acuzații au devenit o trăsătură a Uniunii Europene”, a spus Assange.

Fondatorul WikiLeaks a mai anunțat că echipa sa juridică a contactat autoritățile din Marea Britanie pentru a căuta o soluție privind rezolvarea statutului său.

„Sperăm să ne angajăm într-un dialog cu privire la cea mai bună cale de urmat. Într-o anumită măsură, Marea Britanie a fost exploatată de acordul pe care l-a încheiat cu UE, prin care a fost de acord să extrădeze persoane fără acuzații. Marea Britanie refuză să confirme sau să nege în acest stadiu dacă a fost emis un mandat de extrădare din partea SUA. Deși au fost făcute remarci extrem de amenințătoare în SUA, sunt fericit să mă angajez într-un dialog cu Departamentul american de Justiție cu privire la ceea ce s-a întâmplat”, a spus Assange.

Assange s-a refugiat la 19 iunie 2012 în sediul ambasadei Ecuadorului la Londra, care se bucură de inviolabilitate diplomatică, pentru a scăpa de extrădarea în Suedia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Dosarul Călin Georgescu, în presa străină! Ce scriu jurnaliștii din afară despre arestarea preventivă
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Cum a strâns un sat cu 300 de locuitori 2 milioane de euro din amenzi?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!