Prima pagină » Știri politice » CSM îi cere lui Iohannis să întoarcă în Parlament Legea salarizării

CSM îi cere lui Iohannis să întoarcă în Parlament Legea salarizării

CSM îi cere lui Iohannis să întoarcă în Parlament Legea salarizării
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis cu majoritate de voturi, în ședința de luni, trimiterea unei scrisori către președintele Klaus Iohannis prin care solicită întoarcerea legii salarizării în Parlament, au declarat surse din cadrul CSM pentru MEDIAFAX.

Surse din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii au declarat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, că plenul CSM a decis, în ședința de luni, transmiterea unei scrisori către președintele României, Klaus Iohannis, prin care să solicite întoarcerea legii salarizării în Parlament pentru „dezbateri reale”, având în vedere diferențele salariale dintre magistrații de la judecătorii și parchetele de pe lângă aceste instanțe și ceilalți.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Augustin Lazăr, a declarat, luni, nu ar trebui să existe diferențe financiare între judecători și procurori, acesta fiind motivul pentru care a cerut instanței supreme, Avocatului Poporului și președintelui României sesizarea Curții Constituționale pe legea salarizării.

„Statutul de magistrat independent profesional al procurorului nu poate fi pus sub semnul întrebării. Nu se poate face o discriminare între diverse categorii de magistrați. Puteți vedea detaliat modul în care am motivat scrisoarea publică pe care am trimis-o la diverse instituții și sunt sigur că această problemă va fi clarificată în spiritul deciziilor Curții Constituționale”, a declarat Augustin Lazăr.

Întrebat cum comentează faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să nu sesizeze Curtea Constituțională în ceea ce privește legea salarizării unitare, Augustin Lazăr a precizat că el nu a văzut nicio motivare.

În urmă cu trei zile, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis să nu sesizeze Curtea Constituțională pe legea salarizării, așa cum ceruseră Augustin Lazăr și Asociația Procurorilor, precizând că nu sunt întrunite condițiile pentru sesizare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șefa CCR rupe TĂCEREA după întâlnirea cu Bolojan! Ce spune Simina Tănăsescu despre acuzațiile din spațiul public
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Ei sunt soții care au murit în Grecia, în timp ce se aflau în luna de miere. Elicopterul privat s-a prăbușit!
Prosport.ro
Bernadette Szocs, poze incendiare de la piscină! Ce mesaj a postat frumoasa sportivă
Adevarul
„Mai frumos e în Ferentari”. Turiști români revoltați de condițiile găsite la hotelurile de pe litoralul Bulgariei: „Nu aș mai veni aici nici gratis”
Mediafax
Mega-gară de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Rugăciunea pentru momentele de cumpănă. Rostește-o zilnic timp de o lună și caută liniștea sufletească
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Băutura de 3 lei care ajută microbiomul, potrivit lui Carmen Brumă. Românii o au în casă, dar puțini știu cât e de benefică
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Cum afli dacă unele aplicații îți descarcă telefonul mai repede decât ar trebui?