Prima pagină » Știri » Alertă pe Aeroportul din Cluj: Un pasager al zborului spre Londra a spus că are o bombă în bagaj

Alertă pe Aeroportul din Cluj: Un pasager al zborului spre Londra a spus că are o bombă în bagaj

Alertă pe Aeroportul din Cluj: Un pasager al zborului spre Londra a spus că are o bombă în bagaj
Zborul cu destinația Londra Lutton care ar fi trebuit să decoleze miercuri dimineața la ora 5.55 de pe Aeroportul din Cluj a plecat cu aproape 3 ore întârziere, după ce un călător a spus că are o bombă în bagajul de cabină, iar oamenii legii au verificat aeronava.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de reprezentanții Aeroportului din Cluj, la ora 05.55, pe zborul Wizzair W63301, cu destinația Londra Lutton, unul din pasageri a spus că are o bombă în bagajul de cabină.

„Având în vedere gravitatea situației create au fost declanșate procedurile specifice. Zborul a avut o întârziere de 2 ore și 45 de minute”, au transmis reprezentanții Aeroportului din Cluj.

După verificări, oamenii legii au stabilit că alarma a fost falsă.

„Pe zborul W6 3301 de la Cluj la Londra Luton, din 26 iulie, în timpul îmbarcării, un pasager a afirmat că deține un dispozitiv exploziv. Echipajul WIZZ de serviciu a urmat procedurile standard pentru a asigura siguranța tuturor pasagerilor, a echipajului și a aeronavei și a raportat imediat problema autorităților competente. Pasagerul a fost arestat și, după reverificarea tuturor bagajelor, a pasagerilor și a aeronavei, operațiunile obișnuite au fost reluate”, au transmis, la rândul lor, reprezentanții companiei Wizz Air.

Celelalte zboruri nu au fost afectate și se desfășoară conform programului, au mai spus reprezentanții Aeroportului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ALERTĂ în Tulcea! O dronă s-ar fi prăbușit. Pompierii caută locul IMPACTULUI
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
ANALIZĂ Cum îl ajută pe Putin PROBLEMELE cu care se confruntă România
Click
De ce vezi curieri nepalezi cu geci și mănuși la temperaturi de 40°C. Explicația este surprinzătoare
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Andreea Esca a dezvăluit ce alimente evită pentru a se menține în formă: „Nu știu dacă am cel mai sănătos stil de viață”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Dezbatere: Ceremoniile fără componenta religioasă înseamnă nunți „mai puțin solemne” sau nu?