Prima pagină » Știri politice » Gafă de proporții la Ministerul Educației. Cum a fost demis un inspector de la Ialomița invocându-se un caz de la Arad

Gafă de proporții la Ministerul Educației. Cum a fost demis un inspector de la Ialomița invocându-se un caz de la Arad

Detalii în Gândul

„Lor (inspectorilor școlari generali – n.r) le-a încetat contractul de management pentru că nu l-au respectat. Orice contract de mandat încetează în termen de 15 zile în momentul în care nu este respectat. Urmează și alte contracte de management care vor înceta pentru că mai sunt colegi în funcții de conducere, care nu își respectă mandatul. Eroarea respectivă a fost o eroare materială. În 23 august s-a făcut notificarea spre inspectorat în care s-a precizat că este o eroare materială. Au fost două astfel de erori din lipsa de atenție a celor care au tehnoredactat documentul respectiv. Sunt 28 de puncte din contractul de managemt pe care trebuie să le respecte fiecare inspector”, a declarat ministrul Educație, Liviu Pop.

În acest context, ministrul a menționat că urmeză să desființeze 10% dintre funcțiile de conducere existente la nivelul inspectoratelor școlare și ale ministerului.

„Vom face evaluarea tuturor contractelor. Constatăm că numărul elevilor este din ce în ce mai mic, dar crește numărul funcțiilor de conducere. Vă asigur că vom face reduceri de 10% a funcțiilor de conducere din minister și inspectoratele școlare vor dipărea în maximum 30 de zile pentru că așa mi se pare normal. Ne vom concentra mai mult pe actul de predare”, a adăugat Liviu Pop.

Prima „eroare de redactare” l-a vizat pe inspectorul școlar general din Ialomița, Luminița Barcari, anunțat, printr-un anunț transmis de Ministerul Educației Naționale, că va fi demis, fiind invocat, însă, un motiv ce îl vizează pe inspectorul șef școlar din județul Arad.

Demiterea din Ialomița s-a făcut în baza unei note transmise de MEN, prin care se arată că inspectorul școlar general al ISJ Ialomița a fost revocat din funcție pentru că nu a prezentat ministerului Raportul privind starea învățământului ialomițean, pentru anul 2015-2016.

De asemenea, în același document se precizează că Serviciul Audit Intern din cadrul MEN a solicitat inspectoratelor școlare includerea în planul de audit pentru anul 2017 a unei misiuni privind „sistemele de conducere și control, precum și riscurile asociate unor astfel de sisteme”, termenul de prezentare a raportului fiind 20 iulie 2017.

„În urma adresei Ministerului Educației Naționale, Inspectoratul Școlar al Județului Arad nu a respectat termenul stabilit, raportul de audit în cauză a fost înregistrat la MEN în data de 21 iulie 2017, fiind încălcate astfel din nou preverderile articolului 4 lit B pct 20, din Contractul de Management”, conform documentului citat.

Prin adresa semnată de ministrul Educației, Liviu Pop, i se aduce la cunoștință inspectorului șef al ISJ Ialomița, Luminița Barcari, că din 4 septembrie este revocată din funcție.

Pe de altă parte, Lumința Barcari a precizat, pentru Mediafax, că decizia Ministerului este ilegală, motiv pentru care deja a atacat-o în instanță, la Curtea de Apel București.

„Niciun județ în care inspectorii generali au fost revocați nu au primit ordin de numire pentru noul inspector școlar general. Nu a fost numit nimeni până la această oră⁠⁠, în locul meu”, a mai spus Barcari.

Cea de-a doua „eroare de redactare” l-a vizat pe inspectorul școlar general din Buzău, Florina Stoian, care a fost demis printr-o adresă transmisă de MEN în care apare numărul contractului adjunctului șefului ISJ Constanța. Stoian a contestat decizia.

„Pe lângă cazul colegei de la Ialomița, și în cazul adresei mele de demitere din funcție pe care am primit-o de la Ministerul Educației a apărut o greșeală. Mi s-a anulat contractul de management și se făcea referire la un alt contract, cu alt număr, din alt an, din câte am înțeles era contractul adjunctului de la ISJ Constanța. Pe adresă apărea contractul încheiat în 2015, or al meu e din 2016. Nu știu cum sunt permise astfel de greșeli în acte oficiale. Au revenit apoi cu un ordin de modificare, dar vom vedea ce va zice instanța, pentru că am constestat demiterea”, a spus Stoian.

Potrivit acesteia, luni a reluat postul de șef al ISJ Buzău înlocuitoarea sa, Geta Burducea, care nu a prezentat însă niciun ordin de la Ministerul Educației de numire în funcție.

„Este o doamnă care a picat de trei ori examenul pentru funcția de șef al ISJ Buzău, iar acum a numit-o ministrul, dar nu a prezentat la Juridic sau la Salarizare niciun ordin de numire și a început, deja, să semneze documente”, a subliniat Stoian.

Reamintim că, pe 19 august, Ministerul Educației a revocat din funcție șefii a 13 inspectorate școlare. Motivul demiterii ar fi rezultatul unui control făcut la inspectoratele județene, care ar arăta că au fost neregul în contractele de management. Unii dintre cei demiși amenință că vor da în judecată instituția.

„Am semnat în locul ministrului pentru că era plecat din București vineri după-amiază și, fiind singurul cu delegare de atribuții pe semnătură, am semnat. A fost o echipă care a analizat activitatea tuturor inspectorilor școlari generali pe contractul de managemnt și s-a ajuns la concluzia că din toți, un număr de 13 au mai multe puncte din contract, care nu au fost respectate. Diferă de la un caz la altul, sunt probleme diferite și s-a luat decizia ca ei să fie eliberați din funcții. În contractul de management scrie că trebuie să fie notificați cu două săptămâni înainte. E adevărat că ei au o evaluare anuală, dar asta nu împiedică ministerul să îi evaluaeze de câte ori consideră că este necesar. Evaluarea asta se face de vreo două săptămâni și se pare că inspectorii școlari nu au știut de chestiunea asta. Echipa s-a dus să se uite pe contractul de management să vadă ce trebuia făcut și ce nu s-a făcut. Ei nu trebuie să fie inștiințați. Este o evaluare continuă”, explica, pentru Mediafax, Gigel Paraschiv, secretar de stat în Ministerul Educației.

Inspectorii generali care au fost demiși sunt din județele Caraș-Severin, Ialomița, Ilfov, Brăila, Buzău, Vrancea, Constanța, Sibiu, Olt, Arad, Tulcea, Mehedinți și Călărași. Informarea că au fost demiși ar fi fost transmisă pe 18 august, după ora 17.00, prin fax.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atac cu bombă în Monaco, orașul bogaților. Un oligarh ar fi fost ținta atacului
Digi24
Câte minute rezistă rușii pe linia frontului: „Situația este de așa natură încât în toamnă va fi fie pace, fie mobilizare”
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu fetița de 7 ani care s-a stins la o piscină celebră din București? Părinții se aflau la masă și au aflat târziu de tragedie🥺
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Țara care dă bani proprietarilor de mașini diesel în loc să le interzică. Combustibilul care înlocuiește motorina clasică
Mediafax
Mulți șoferi fac asta pe caniculă fără să știe că pot fi AMENDAȚI
Click
Secretele lui Djokovic la 39 de ani: dieta și rutina zilnică a marelui campion. La ce a renunțat sportivul care caută un nou titlu la Wimbledon
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
S-a aflat! Cine e bărbatul vizat de atentatul din Monaco. Panică totală în Principat, după atacul cu bombă
Ce se întâmplă doctore
Intervenția estetică la care Gina Pistol a apelat din nou! E total schimbată: „Nu trebuie să fim toate la fel”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Chery Tiggo 9: SUV-ul chinezesc care vine cu ambiții mari în România
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Nu ratezi nicio fustă, Bulă! Niciuna!
Descopera.ro
Misiune fără precedent pentru salvarea unui telescop de pe orbita Pământului