Prima pagină » Știri » Mesajul lui Godină, după ce a fost prins de radar

Mesajul lui Godină, după ce a fost prins de radar

Mesajul lui Godină, după ce a fost prins de radar
Mai multe pe gandul.info

Suma nu a fost chiar mare, 45 de euro, povestește Godină, care detaliază toată întâmplarea și ne spune și care a fost deznodământul.

„Când am fost în Austria, am mers într-o seară pe o autostradă și am simțit un mic bliț. M-am uitat repede la vitezometru și aveam cam 150 km/h. Instinctiv mi-a venit în gând clasica înjurătură economisitoare de cuvinte. Adică nu am zis „offf, la naiba, mergeam cam tare și am luat un radar”, ci m-am rezumat la un scurt și autohton „băga-mi-aș…”.

„Când m-am întors din vacanță, a mai durat câteva zile și am găsit în poștă „vederea” din Viena. Prima foaie era scrisă în germană și am înțeles din ea doar că avusesem 143 km/h. Noroc că avuseseră austriecii grijă să îmi trimită una și în română. Treaba era simplă: în calitate de proprietar al mașinii care fusese depistată cu viteză trebuia să trimit datele celui care a condus la dată și ora respectivă. Mai scria ceva, nu mai țin minte exact textul, dar care se putea traduce mai simplu cam așa: frățioru”, hai că să nu ne mai complicăm, nu ne mai trimite tu datele alea și mai bine bagă direct banu” repejor în contul ăsta și puțin ne mai pasă de cine a condus. Haide, bagă banu” acoloșa și uităm tot ce-a fost”, a povestit Godină.
„Am ales varianta asta mai simplă și am transferat 45€ în contul respectiv, oricum eu condusesem. Dar stau să mă gândesc: sancțiunea lor urmărea pedepsirea exactă a celui care a încălcat legea sau îi interesa de fapt banul? Cred că banul, din moment ce nu le-au fost necesare exact datele celui care a condus”, a scris Marian Godină pe Facebook.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vestea serii pentru șoferi: motorina se ieftinește de la miezul nopții
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Un asteroid care ar putea fi format din trei lumi îi uimește pe astronomi