Prima pagină » Economic » Conservele pentru export ale bulgarilor, făcute cu legume românești. „Au fost zile când au încărcat peste 20 de tone, și veneau zilnic”

Conservele pentru export ale bulgarilor, făcute cu legume românești. „Au fost zile când au încărcat peste 20 de tone, și veneau zilnic”

Conservele pentru export ale bulgarilor, făcute cu legume românești. „Au fost zile când au încărcat peste 20 de tone, și veneau zilnic
Bulgarii cumpără, până la începutul lunii august, legume de la fermierii din Izbiceni, județul Olt, le procesează și le exportă în Germania, Austria sau Turcia, dar când se termină sezonul și nu mai vin vecinii de peste Dunăre, prețurile scad drastic.

Gelu Voinea deține o mică fermă de legume în comuna Izbiceni. El a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că a vândut ardei capia bulgarilor, prețul oferit de aceștia fiind mult peste cel al angrosiștilor români.

„Personal am vândut bulgarilor ardei capia. Nu sunt interesați doar de capia, anul acesta au cumpărat și roșii de la Cilieni. De la Izbiceni au cumpărat capia, s-au dat și 20 de tone pe zi. Acum mai sunt doar doi-trei bulgari care vin după legume, dar până pe 5 august au venit foarte mulți. Spre deosebire de angrosiștii români, bulgarii oferă un preț mai bun și iau cantități foarte mari. Veneau șapte-opt mașini și încărcau câte trei sute de baxuri, ceea ce înseamnă undeva la 3.500 de kilograme, poate și mai bine. Au fost zile când au încărcat peste 20 de tone, și veneau zilnic”, a declarat Gelu Voinea.

Fermierul Gelu Voinea mărturisește, cu amărăciune, că legumele oltenești sunt exportate în țări precum Turcia, Germania și Austria, după ce sunt sortate și ambalate în fabricile bulgarilor. El este dezamăgit că fermierii olteni nu dispun de astfel de fabrici de procesare, pentru a putea intra mai ușor pe piața europeană.

„La Izbiceni s-a mărit depozitul, iar aici vin cu legume fermierii de la Vișina, Cilieni, Rusănești și Tia Mare. Bulgarii vin în depozitul de la Izbiceni, iau legume și fac comerț. Știu că exportă legumele luate de la noi spre Turcia, Germania și Austria. Legumele de la noi sunt procesate în fabricile bulgarilor și sunt exportate. Noi nu suntem susținuți, nu avem aceste depozite de colectare și fabrici de procesare, pentru a putea intra pe piață”, a conchis Gelu Voinea.

Acesta susține că relația dintre fermierii olteni și comercianții bulgari există de trei-patru ani.

„Bulgarilor le este foarte ușor să vină, au două posibilități, pe la Giurgiu sau pe la Bechet. S-a împământenit o relație între fermierii olteni și bulgari, pentru că vin anual. De trei-patru ani există acest comerț, de la an la an vin tot mai mulți”, a adăugat Voinea.

Viceprimarul de la Izbiceni, Florin Lazăr, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că atunci când bulgarii nu mai vin să cumpere capia din zonă, prețul ardeiului scade.

„La noi în comună se vând cantități importante de legume către bulgari. Ei caută în special ardeiul capia. La ei este mai ieftin decât la noi, însă la bulgari capia apare mult mai târziu. Vin cu dubițe de cinci-șapte tone și iau legume. În momentul în care bulgarii nu mai vin să achizționeze, prețul la capia scade foarte mult”, a afirmat viceprimarul de la Izbiceni.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul Niculescu, în pericol să piardă sprijinul coaliției. PSD și PNL pregătesc evaluări decisive
Digi24
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Cancan.ro
Așa arăta în ultima imagine surprinsă în viață. Este de nerecunoscut
Prosport.ro
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Adevarul
Statul aduce muncitori din Asia, în timp ce tinerii români spun că nu găsesc joburi plătite suficient. Explicația unui sociolog
Mediafax
România și Moldova, NEGOCIERI pentru cumpărarea sistemelor anti-dronă: aproape de FINAL. Vor fi livrate RAPID
Click
Marina Voica, salvată de două ori de la moarte. Laurențiu Cazan: „Dacă nu se opera, în 1990, în Rusia, nu mai trăia”. Cum se simte acum
Digi24
Planul german: ziua de muncă de 12 ore. Se iau în calcul reducerea numărului de muncitori străini și înăsprirea examenelor de limbă
Cancan.ro
Ce poreclă rușinoasă i-a dat prințesa Bianca ispitei Daniela Pană de la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Adina Postelnicu de la Heaven este de nerecunoscut. Cum arată acum cântăreața: operațiile estetice au schimbat-o total
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Trei găuri negre uriașe, descoperite într-o galaxie din zorii timpului, îi uimesc pe astronomi
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute