1 din 5 elevi români abandonează școala înainte de vreme. Datele care pun România în TOPUL statisticilor negre din UE

Datele Eurostat arată o îmbunătățire a ratei abandonului școalar în Uniunea Europeană, măsurată în rândul populației cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani, care a lăsat în urmă educația, având o pregătire sumară. Astfel, dacă în 2002 rata abandonului școlar era de 17% la nivelul UE, aceasta a ajuns la 10,7%  în 2016. Ținta autorităților este ca în 2020 aceste cifre să ajungă sub 10%. În ceea ce privește diferențierea pe sexe, numărul băieților care părăsesc școala înainte de vreme este semnificativ mai mare decât cel al fetelor – 12,2% față de 9,2%. 

La nivel european, cele mai puține astfel de cazuri se înregistrează în Croația, topul 3 al celor mai scăzute rate ale abandonului școlar fiind completat de Lituația și Slovenia. La polul opus se află Malta, cu cele mai ridicate cifre, urmată de Spania și România. 

CONTROVERSĂ Dominic Fritz, pus la zid de o organizație de revoluționari din Timișoara. Liderul USR este acuzat că a folosit mesaje ale Revoluției din Decembrie 1989

13:37

REACȚIE Radu Mihaiu mizează pe o surpriză la votul pentru Guvernul Mureșan: ”Vor fi parlamentari, inclusiv de la PSD, care vor vota”

13:28

Exceptând Croația, unde a fost resimțită o creștere față de cifrele valabile pentru anul 2015, în 2016, rata abandonului a scăzut în rândul celoralte cinci state din „topuri”. 

Astfel, Croația este țara care stă cel mai bine la capitolul școlarizare completă, cu o rată a abandonului de doar 2,8% în 2016 (2,7% în 2015). Lituania urmează în top cu o rată de 4,8% (5,5% în 2015), iar Slovenia încheie topul „pozitiv” cu 4,9% (5% în 2015). 

În ceea ce privește topul „negativ”, acesta este condus de Malta, cu o rată a abandonului școlar de 19,6% (19,8% în 2015). Spania ocupă locul al doilea cu 19% (20% în 2015), iar România are a treia cea mai mare rată a părăsirii timpurii a școlii, 18,5% în 2016, în scădere față de anul precedent, când aceasta se ridica la 19,1%. 

15 țări membre ale Uniunii Europene și-au îndeplinit deja ținta pentru 2020 în privința acestui indicator. Este vorba despre Danemarca, Belgia, Irlanda, Crecia, Franța, Croația, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Austria, Slovenia și Finlanda. România este încă departe de acest target, stabilit la 11%. 

Mii de elevi încep școala în clădiri vechi, neautorizate, fără apă și cu toaleta în curte

Datele de mai sus nu trebuie să ne uimească, în condițiile în care mii de elevi români încep noul an școlar fără condiții minime de igienă, în școli neautorizate, fără apă potabilă și cu toalete în curte. În Suceava doar una din trei școli are autorizație de funcționare, iar într-o unitate școlară din Cluj, copiii riscă tot timpul să cadă în latrinele prea mari. Sărăcia își pune amprenta și asupra prezentului, ci și asupra viitorului copiilor în sistemul de învățământ. 

Un raport al Salvați Copiii, lansat în 2016, arată că mai mult de jumătate dintre copii (52,2%) trăiesc în risc de sărăcie sau excluziune socială care se traduc, astfel, în lipsa educației, boli și mâncare puțină, iar copiii românilor ajung să formeze „noua generație de sărmani”, care, la rândul ei, o să lupte cu lipsurile, violența și discriminarea.

Potrivit datelor publicate de Salvați Copiii în Raportul Alternativ Periodic, țara noastră alocă cei mai puțini bani din PIB pentru domeniile considerate esențiale în dezvoltarea celor mici, sănătatea, educația și protecția socială, de aproape două ori mai puțin decât media europeană. Stigmatizarea copiilor pe criterii financiare, etnice sau de orientare sexuală este prezentă chiar și în rândul profesorilor care fac diferențe între cei mici, ajungându-se chiar până la segregare.

În aceste condiții, nu este de mirare că, fie părinții nu își mai trimit copiii la școală din cauza lipsei banilor, fie ei aleg să se îndepărteze de mediul educațional pentru că sunt discriminați. 

România mai are mult de lucru la acest capitol, iar autoritățile întârzie să ia măsuri concrete care să rezolve problemele din educație. Promisiunile există în fiecare an și în fiecare campanie electorală, însă punerea în practică a acestor promisiuni și rezultatele nu își fac simțită prezența.