Prima pagină » Știri politice » Pop, la deschiderea anului universitar: „Faceți o facultate ca să reușiți în viață”

Pop, la deschiderea anului universitar: „Faceți o facultate ca să reușiți în viață”

Pop, la deschiderea anului universitar:
Ministrul Educației Naționale, Liviu Pop, le transmite studenților, cu ocazia deschiderii anului universitar, să facă "o facultate" ca să reușească "în viață". "Facultatea înseamnă, înainte de toate, o desăvârșire a ciclurilor de învățământ, o șansă la un viitor mai bun dar și, aș spune, un puternic sentiment de mândrie și apartenență", a ținut să sublinieze Pop.

Liviu Pop s-a adresat studenților spunând că studenții nu trebuie să renunțe la aspirații și să lupte pentru ele.

„Dacă e un lucru pe care România trebuie să-l învețe după atâția ani de tranziție este să valorizăm succesul. În primul rând să ni-l dorim, apoi să-l obținem, apoi să ne obișnuim cu el ca noua actualitate. România are nevoie de o mentalitate câștigătoare. Eșecul și frustrarea nu-și au locul în învățământul românesc și nici în viața dumneavoastră. Faceți o facultate ca să reușiți în viață. Facultatea înseamnă, înainte de toate, o desăvârșire a ciclurilor de învățământ, o șansă la un viitor mai bun dar și, aș spune, un puternic sentiment de mândrie și apartenență”, a spus ministrul în discursul său.

Potrivit ministrului, în momentul de față, în România, unul din doi copii nu are situația materială pentru a putea face studii universitare.

„De aceea vă spun: învățați carte, ajutați România să se ridice, și atunci când reveniți și voi aici în anii următori pentru un discurs ajutați numărul copiilor săraci din această țară să scadă. Ajutați copiii care doresc să învețe să facă școală. Fiecare dintre dintre noi are un vis ca individ, vă invit să nu uitați că avem nevoie de un vis de comunitate, de un vis ca țară. Visul meu e ca fiecare copil să aibă o educație de calitate. Numai așa vom putea scoate o parte din sărăcie și ne vom găsi în sfârșit echilibrul ca societate”, a spus Pop.

Acesta a precizat că fiecare trebuie să se uite în oglindă dimineața să să se simtă „confortabil” cu ceea ce văd. Pop a spus că el se poate uita liniștit.

„Asta e o lecție de viață și de educație. Eu, de exemplu, nu mă pot uita liniștit în oglindă până nu reușesc să îmi duc misiunea până la capăt. Am o cauză, sunt dator, alături de echipa mea din minister colegilor din minister cu reforma educației indiferent că asta place sau nu, că stârnește critici sau nu. Reforma înseamnă egalitate de șanse, înseamnă învățământ de calitate”, a spus ministrul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandal la Hollywood! ACTRIȚĂ acuzată că și-a SUFOCAT copilul. Mărturii CUTREMURĂTOARE
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!