Prima pagină » Știri » Primele DRUMURI ÎNCHISE din cauza zăpezii. 12 localități din 6 județe, afectate

Primele DRUMURI ÎNCHISE din cauza zăpezii. 12 localități din 6 județe, afectate

Primele DRUMURI ÎNCHISE din cauza zăpezii. 12 localități din 6 județe, afectate
Detalii în articol

Potrivit unui comunicat transmis duminică de MAI, nu s-au înregistrat situații deosebite care să pună în pericol viața cetățenilor, ca urmare a fenomenelor meteorologice periculoase, dar în județele de munte care se află sub atenționare meteorologică, la înălțimi de peste 1.700 de metri, viscolul a fost puternic și au căzut arbori pe drumuri naționale și județene, ceea ce a afectat traficul rutier.

„Până acum, efecte ale ninsorilor și viscolului sunt înregistrate în 12 localități din 6 județe, iar acestea constau fie în probleme la alimentarea cu energie electrică, fie căi rutiere blocate sau închise. Nu sunt persoane în pericol și nici nu au fost astfel de cazuri pe parcursul zilei. Nu sunt localități izolate, la care să nu se poată ajunge. Au fost închise preventiv 5 segmente de drumuri, în special acolo unde din cauza căderilor de arbori nu se mai poate circula. Se acționează în toate aceste cazuri pentru tăierea și degajarea copacilor și deszăpezirea drumului”, au transmis reprezentanții MAI.

La ora transmiterii acestei știri, în județul Alba – în Arieșeni spre localitatea Vârtop au căzut 2 copaci pe partea carosabilă și pe cablurile de curent electric, în județul Harghita a fost închis un segment de drum între Lacul Roșu și Gheorghieni (27 de km de pe DN12C) din cauza căderii de arbori. Tot în județul Harghita, din cauza viscolului, în localitatea Joseni a mai fost închis un segment pe DN13B care făcea legătura cu localitatea Praid.

Totodată, în județul Maramureș, între Cavnic și Budești, DJ 184 rămâne închis cel puțin până luni dimineața, iar în județul Bihor circulație rutieră se desfășoară pe un singur sens, în mod alternativ pe drumul județean, în zona localității Marghita.

De asemenea, în județul Neamț, în jurul orei 13.30 s-a închis circulația pe DN12C la km 32 între localitatea Bicaz Chei până în Gheorghieni, iar în județul Suceava, un drum județean este închis din cauza condițiilor de drum nefavorabil, între Pojorâta și Crucea.

MAI arată că, din dispoziția ministrului afacerilor interne, Centrele Județene de Conducere și Coordonare a Intervențiilor de la nivelul a 18 județe aflate sub avertizări meteo rămân operaționale până la revenirea la normalitate a situației.

Până la finalizarea acestui episod de vreme severă, MAI are în teren, peste 20.000 de oameni – pompieri, polițiști și jandarmi – cu aproximativ 9.000 de mijloace tehnice. În funcție de situație, efectivele Ministerului Afacerilor Interne pot fi suplimentate cu peste 15.000 de angajați și aproximativ 2.000 de mijloace tehnice de intervenție.

Reprezentanții MAI atenționează conducătorii auto care în noaptea de duminicî spre luni se vor afla în trafic să se informeze care este starea drumurilor și să respecte indicațiile polițiștilor. Cei care circulă în zonele unde a nins vor trebui sa aibă anvelope de iarnă în mod obligatoriu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ. Alegeri anticipate, în mâna lui Nicușor Dan! Toate criteriile sunt îndeplinite. Ce poate face el
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
EXPLICATIV. Guvernul Mureșan a picat! Ce urmează acum și ce variante are Nicușor Dan
Click
Ce s-ar fi întâmplat în ziua în care Valentina și iubitul ei au mers la mănăstire. Cu cine ar fi petrecut tânăra ultimele ore ale vieții sale
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
(P) Cum alegi un whisky bun: ghid pentru începători despre arome, regiuni și tipuri de whisky?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!