Prima pagină » Știri externe » Liderii Cataloniei, acuzați de rebeliune. Unde se afla Puigdemont când procurorul general al Spaniei a făcut anunțul

Liderii Cataloniei, acuzați de rebeliune. Unde se afla Puigdemont când procurorul general al Spaniei a făcut anunțul

Liderii Cataloniei, acuzați de rebeliune. Unde se afla Puigdemont când procurorul general al Spaniei a făcut anunțul
Procurorul general al Spaniei a anunțat, luni, că fostul lider catalan Carles Puigdemont, alături de alți foști oficiali ai regiunii, vor fi acuzați de rebeliune, după ce Parlamentul regional a adoptat o declarație de independență față de Spania..

Potrivit declarației procurorului general, José Manuel Maza, liderii catalani vor fi puși sub acuzare pentru rebeliune, insurecție și pentru deturnarea fondurilor publice. Liderii catalani vor trebui să răspundă acuzațiilor în fața Curții Supreme de Justiție din Spania.

Potrivit legilor din Spania, pentru rebeliune liderii catalani pot fi condamnați la 30 de ani de închisoare, pentru insurecție pot primi 15 ani de închisoare, iar pentru deturnarea fondurilor publice pot fi condamnați la șase ani de închisoare.

Acest anunț al procurorului general vine în contextul în care Parlamentul Cataloniei a aprobat vineri după-amiază proclamarea independenței. În replică, Senatul Spaniei a dispus suspendarea autonomiei Cataloniei, iar Guvernul de la Madrid a inițiat procedurile pentru preluarea controlului asupra regiunii.

Potrivit cotidianului spaniol El Periodico, Carles Puigdemont se află astăzi la Bruxelles, unde se va întâlnii cu liderii flamanzi.

La finalul săptămânii, Secretarul de stat belgian pentru azil și migrație, Theo Francken, a declarat că liderul catalan Carles Puigdemont, înlăturat din funcție după dizolvarea guvernului regional, ar putea să primească azil în Belgia dacă se va simți amenințat din punct de vedere politic, relatează site-ul agenției DPA.

„Persoanele din Catalonia care se simt amenințate din punct de vedere politic pot aplica pentru azil în Belgia … inclusiv Puigdemont. Acest lucru este 100% legal. În momentul de față nu există o solicitare în așteptare, dar totul se mișcă foarte rapid în Catalonia. Vom vedea ce se va întâmpla în următoarele zile. Belgia poate fi o soluție de scăpare pentru Puigdemont. Nu știu dacă ar putea să aibă parte de un proces corect în Spania”, a spus Francken, într-un interviu pentru postul de televiziune VRT.

Theo Francken face parte din partidul naționalist N-VA, care și-a afirmat în trecut ambițiile separatiste pentru regiunea nordică Flandra și care a simpatizat cu mișcarea de independență din Catalonia.

Secretarul de stat belgian a publicat pe contul de Twitter procedura pentru cetățenii UE care vor să solicite azil în Belgia. Cererile privind azilul sunt accelerate în Belgia, dar necesită o dovadă amănunțită a faptului că solicitantul este în pericol.

Declarațiile lui Theo Francken au fost condamnate rapid de către premierul belgian Charles Michel, care l-a acuzat pe secretarul de stat că amplifică tensiuni deja existente.

„Îi cer lui Theo Francken să nu pună paie pe foc. Este important să liniștim mințile oamenilor, nu să le incităm. În mod cert, azilul pentru Puigdemont nu se află pe agenda guvernului”, a spus Michel, reiterând apelul la dialog între Catalonia și guvernul central de la Madrid.

Comentariile lui Theo Francken au fost primite cu indignare de către Esteban Gonzalez Pons, europarlamentar și membru al formațiunii de guvernământ din Spania, Partidul Poporului.

„Francken a încălcat principiile Uniunii Europene – cum ar fi solidaritatea și cooperarea loială între statele membre – prin declarațiile sale. Acesta este un atac inacceptabil al unui membru al guvernului belgian împotriva unui alt stat UE precum Spania și sper că situația va fi rectificată imediat”, a spus Pons.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atenție la țânțari! Virusul care poate deveni o amenințare
Digi24
Ciobanul care a găsit cadavrul tânărului George Smyth a murit în aceeași zonă și în același mod la doar câteva zile după descoperire
Cancan.ro
Otnielei i-a cășunat rău pe Costeluș! Moștenitorul averii de 250 mil. € s-a lăsat greu
Prosport.ro
FOTO. Fotbalista a fost în Zanzibar și poza ei de la Salam i-a făcut pe fani să tresară!
Adevarul
Cum îi poate afecta pe români insolvența rafinăriei Petrotel Lukoil
Mediafax
Alarmă aeriană, după reuniunea liderilor europeni de la Kiev. Doi au fost duși într-un adăpost
Click
Cât costă, de fapt, o vacanță în Santorini. Un român a dezvăluit ce sumă a dat pentru cazare, mâncare și transport: „Atât de dramatic”
Digi24
Prima țară care a anunțat că se retrage de la Eurovision 2027
Cancan.ro
Fetiță de 8 ani, moartă la o zi după ce și-a sărbătorit ziua. Infecția pe care a luat-o în timp ce înota
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am testat OMODA 7. Cât consumă alternativa chinezească la Hyundai Tucson și Volkswagen Tiguan
Descopera.ro
Ce ascundea o peșteră de la Marea Neagră veche de 13.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?