Prima pagină » Știri externe » Negocierile pentru Brexit, din nou blocate: Mesajul transmis de Irlanda Marii Britanii

Negocierile pentru Brexit, din nou blocate: Mesajul transmis de Irlanda Marii Britanii

Negocierile pentru Brexit, din nou blocate: Mesajul transmis de Irlanda Marii Britanii
Mai multe pe gandul.info

„Consider că, la reuniunea din decembrie, vom putea spune că am progresat suficient, ceea ce ne va permite să discutăm mai departe despre tranziție și viitoarele aranjamente. Aceasta, desigur, va depinde de ceea ce se va întâmpla în următoarele săptămâni și de ce asigurări și garanții putem primi, în scris, din partea Marii Britanii”, a declarat Leo Varadkar, citat de site-ul agenției Reuters.

Înainte ca Uniunea Europeană să accepte continuarea relațiilor economice cu statul britanic, Bruxellesul dorește să obțină din partea Londrei garanții privind drepturile cetățenilor europeni, factura Brexit și rezolvarea problemei legate de granița dintre Irlanda și Irlanda de Nord.

Guvernul irlandez a cerut Marii Britanii să facă ceva concret în privința problemei frontierei dintre Irlanda și Irlanda de Nord, care până în 1998 fuseseră separate de puncte de control militar.

„Nu va fi posibil să rezolvăm problema graniței până nu vom începe să vorbim despre relațiile viitoare dintre Marea Britanie și Irlanda de Nord”, a adăugat Varadkar.

Reprezentanții Bruxellesului și Londrei negociază în prezent condițiile ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. În etapa a doua a negocierilor vor fi stabilite viitoarele relații bilaterale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoferii începători, INTERZIȘI la volanul mașinilor puternice! Proiectul, pe masa Parlamentului
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
Monica Gabor, de nerecunoscut la 39 de ani. Unde s-a angajat, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Adevarul
Nicușor Dan, pus într-o poziție de șah după reținerea lui Georgescu. De ce dizovarea Parlamentului ar fi o mișcare greșită, dacă Mureșan ar fi respins
Mediafax
Nicușor Dan, întrebat la CNN dacă Putin va ataca NATO. Răspunsul președintelui
Click
Cine era tânăra găsită moartă într-o valiză, în Olt. Valentina avea răni grave pe corp
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
Scandalul de la Asia Express a atins dimensiuni penale! Maurice Munteanu, amenințat cu moartea de iubitul Valeriei Lungu
Ce se întâmplă doctore
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața. Nu o mai recunoști!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Scule PARKSIDE pentru șoferii care mai meșteresc singuri la mașină. La Kaufland prețurile pornesc de la 119 lei
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Descopera.ro
Atitudinea pozitivă față de îmbătrânire ne poate face să ne simțim mai tineri și să trăim mai mult
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii