Prima pagină » Știri politice » Răspunsul lui Tudorel Toader la întrebările referitoare la o eventuală demisie

Răspunsul lui Tudorel Toader la întrebările referitoare la o eventuală demisie

Răspunsul lui Tudorel Toader la întrebările referitoare la o eventuală demisie
Detalii pe Gândul.

„Am văzut că temele de la proteste sunt combinate. În al doilea rând, modificările aduse Legilor justiției, cele fundamentale, rămân ale mele. Unele dintre ele au fost promovate de către Comisie. Eu sunt convins că Legile justiției trebuiau schimbate, că soluțiile propuse vor genera o mai mare încredere a cetățenilor în actul de justiție și o mai bună calitate a actului. Pentru că aș vrea să fiți de acord că părțile bune din justiție nu justifică minusurile din justiție. Noi trebuie să le recunoaștem pe cele bune, să le încurajăm, dar trebuie să facem ceva să eliminam sau să reducem și părțile mai puțin bune. Ce-i bun, recunoaștem, ce-i bun, promovăm, dar nu putem să nu ne facem că nu vedem ceea ce trebuie îmbunătățit, modernizat. Până la urmă, acesta este scopul meu”, a spus Toader.

Conform sursei citate, în momentul în care premierul îi va cere să elibereze postul de la Justiției, Toader își va relua activitatea rector.

„Cu privire la demisie, sigur că nu apreciez eu, apreciază decidenții, alianța de guvernare, primul ministru, și dacă dânșii vor ajunge la covingerea aceasta, eu nu am nicio problemă. A doua zi când nu mai sunt ministru, se suspendă suspendarea și devin rectorul activ, în exercițiu a celei mai vechi universități din România, prima universitate din România modernă”, a completat Toader.

Mai multe proteste stradale au avut loc, în ultima perioadă, odată cu promovarea în spațiul public a proiectului de modificare a Legilor justiției, de către Tudorel Toader. Proiectul de act normativ se află acum în Parlament, unde au fost aduse mai multe amendamente. Acestea se referă la numirea conducerii Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel încât președintele României nu poate refuza numirea acestora.

De asemenea, parlamentarii au modificat Statutul procurorilor și judecătorilor. Astfel, președintele României nu va mai putea refuza motivat o singură dată numirea judecătorilor și procurorilor. Amendamentul a fost propus de UNJR și susținut de PSD-ALDE și UDMR.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandal la Hollywood! ACTRIȚĂ acuzată că și-a SUFOCAT copilul. Mărturii CUTREMURĂTOARE
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!