Prima pagină » Știri externe » Cheia pentru terminarea primei faze a negocierilor pentru Brexit. UE lasă Marea Britanie la mâna Irlandei

Cheia pentru terminarea primei faze a negocierilor pentru Brexit. UE lasă Marea Britanie la mâna Irlandei

Cheia pentru terminarea primei faze a negocierilor pentru Brexit. UE lasă Marea Britanie la mâna Irlandei
Detalii pe Gândul.

Donald Tusk a precizat că, deși echipa de negociere a UE reprezintă interesele celor 27 de state membre, Irlanda va avea ultimul cuvânt de spus cu privire la chestiunea frontierei.

„Permiteți-mi să spun foarte clar: dacă oferta din Marea Britanie este inacceptabilă pentru Irlanda, atunci va fi, de asemenea, inacceptabilă pentru UE. Cheia pentru viitorul Marii Britanii este, într-un fel, la Dublin, cel puțin atât timp cât negocierile Brexit continuă”, a declarat președintele Consiliului European, în cadrul unei conferințe de presă comune cu premierul irlandez Leo Varadkar.

Tusk a confirmat că i-a oferit premierului britanic Theresa May un termen limită – până luni, 4 decembrie – pentru a face o ofertă finală privind condițiile de la granița irlandeză, înainte ca șefii de guvern din UE să decidă dacă a fost înregistrat „un progres suficient” în ceea ce privește acordul de Brexit, pentru a deschide ulterior discuțiile asupra relațiilor comerciale viitoare.

Dacă Londra îndeplinește cele trei condiții esențiale ale Bruxellesului – factura de Brexit, drepturile cetățenilor și frontiera irlandeză – atunci liderii europene ar putea demara negocierile comerciale în cadrul summitului din 14-15 decembrie.

Premierul Irlandei, Leo Varadkar, a spus vineri că, deși s-au făcut progrese în privința situației frontierei, următoarele zile vor fi cruciale, iar Irlandei nu îi este frică să folosească dreptul de veto dacă este necesar.

„Marea Britanie trebuie să ofere soluții credibile, concrete și viabile care să garanteze că nu va exista o frontieră dură … indiferent de relația viitoare dintre UE și Marea Britanie. Sunt un optimist din fire … Cu toate acestea, sunt, de asemenea, pregătit să rămân ferm alături de partenerii noștri, dacă este nevoie … dacă oferta din Marea Britanie nu este potrivită”, a spus Varadkar.

Irlanda de Nord se află în mijlocul uneia dintre cele mai dificile și importante probleme ale Brexit, fiind căutate soluții pentru libera circulație a persoanelor și bunurilor între Republica Irlanda, membră a Uniunii Europene, și Irlanda de Nord, care este administrată de Marea Britanie.

Marea Britanie a susținut că, după Brexit, nu ar trebui să existe puncte de frontieră și controale de imigrație de-a lungul frontierei de 500 de kilometri. Aproximativ 30.000 de persoane fac această trecere în fiecare zi, iar companiile depind de mișcarea neîngrădită a mărfurilor între nord și sud.

Autoritățile de la Bruxelles și Dublin vor să păstreze o frontieră deschisă, însă susțin că Marea Britanie nu a reușit să explice modul în care va reuși acest lucru având în vedere intenția declarată de a părăsi uniunea vamală a Uniunii Europene.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
România este printre țările europene cu cele mai mici rate de reciclare a deșeurilor textile
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...