Prima pagină » Știri » Unde va fi mutat târgul de Crăciun care trebuia organizat în Piața Victoriei

Unde va fi mutat târgul de Crăciun care trebuia organizat în Piața Victoriei

Nicolae Oprea
Unde va fi mutat târgul de Crăciun care trebuia organizat în Piața Victoriei
Detalii pe Gândul.

Târgul a fost mutat după ce, sâmbătă, peste o sută de protestatari au au dezasamblat structurile metalice din Piața Victoriei. Ulterior, edilul Capitalei a spus că vor fi depuse plângeri penale pentru „distrugerea bunurilor municipalității și față de cei care au perturbat ordinea”. În același context, ea a spus că plângerile penale vor viza și autoritățile care nu și-au făcut datoria în cazul protestului de sâmbătă dimineața.

Anterior, Firea a spus, într-un comunicat de presă, că ceea ce s-a întâmplat sâmbătă în Piața Victoriei reprezintă „începutul anarhiei”, precizând că a luat decizia de a muta Târgul de Crăciun într-o altă locație, fapt care, totuși, „nu rezolvă problema de fond”.

Peste o sută de protestatari s-au strâns, sâmbătă, încă de dimineață în Piața Victoriei, acolo unde mai mulți angajați ai Municipalității au început organizarea târgului specific sărbătorilor de iarnă. Mai exact, au fost puse garduri care împrejmuiesc Piața Victoriei și au fost aduse utilaje care urmau să fie folosite la amplasarea căsuțelor de Crăciun. În Piața Victoriei au fost aduse toalete ecologice, parapeți din beton și mai multe structuri metalice.

Ulterior, materialele au fost strânse de echipe de muncitori și transportate cu camioanele. Acest lucru s-a întâmplat după ce mai mulți protestatari au început să dezasambleze structurile metalice din Piața Victoriei. Poliția Capitalei a deschis o anchetă în acest caz.

Protestatarii au spus că scopul acestui eveniment al Primăriei este de a le „ocupa piața”, locul în care, începând din ianuarie, își manifesta dezaprobarea față de măsurile guvernului. Ei strigă: „Vrem spitale, nu târguri penale!”, „Nu cedăm Piața Victoriei!”, „Firea, nu uita, piața nu-i Belina ta!”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Premieră MONDIALĂ”: AI-ul intră în lupta cu dârele albe lăsate de avioane
Digi24
Cazul avionului chinez interceptat de avioane maghiare de luptă la granița cu România. Ancheta a dezvăluit cauza incidentului
Cancan.ro
Băutura de 3 lei care ajută microbiomul, potrivit lui Carmen Brumă. Românii o au în casă, dar puțini știu cât e de benefică
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
Și-a făcut SINGUR „legea” pe stradă! Un clujean și-a construit un LIMITATOR de viteză. Autoritățile l-au demolat, poliția îl caută
Click
Lună de miere transformată în tragedie! Doi tineri britanici proaspăt căsătoriți au murit într-un accident de elicopter în Grecia
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
O echipă de la MIT a conectat bacterii pentru a crea tranzistori vii