Prima pagină » Știri » Traian Băsescu: FBI a asigurat asistență tehnică ofițerilor SRI, procurorilor și polițiștilor

Traian Băsescu: FBI a asigurat asistență tehnică ofițerilor SRI, procurorilor și polițiștilor

Traian Băsescu: FBI a asigurat asistență tehnică ofițerilor SRI, procurorilor și polițiștilor
Detalii pe Gândul.

Afirmațiile lui Băsescu au fost făcute în cadrul unei intervenții telefonice la postul B1 Tv, unde principalul subiect de discuție era modul în care a pornit ideea protocoalelor dintre diverse instituții din România, fiind prezentată iar în acest sens o cablogramă WikiLeaks, scrisă de fostul ambasador al SUA în România, Nicholas Taubman.

„Îmi aduc aminte perfect întâlnirea, cum îmi aduc aminte și întâlnirea cu directorul CIA și cu toți importanții demnitari americani. Nu îmi e rușine de conținutul cablogramei, dimpotrivă. România era la stadiul la care țara părea condusă de Sorin Ovidiu Vântu, de grupuri de interese, nu aveam capacitate de reacție, iar întâlnirea cu Mueller a fost o bună ocazie de a-i spune că avem nevoie de asistență să putem combate toate fenomenele pe care le-am menționat. Încercarea însă de a duce aceste discuții de solicitare de asistență absolut necesară. Poate nu vă aduceți aminte că eram la stadiul la care, după ceva timp, câte unul ne spunea «întăriți-vă statul», râzând pur și simplu de statul român. La stadion am găsit eu statul român, l-am găsit cu directorul SRI circulând cu mașină inscripționată cu Sorin Ovidiu Vântu și l-am găsit cu justiția și stabilirea dosarelor în sediul PSD. Țin să vă reamintesc acest lucru. Discuția cu Mueller a fost extrem de utilă pentru că omul s-a întors înapoi în Statele Unite și s-a ținut de cuvânt. FBI a asigurat o asistență tehnică extrem de utilă procurorilor, polițiștilor și ofițerilor SRI în combaterea acestor fenomene care țineau de obligația statului român. Nu îmi este rușine de discuția cu Mueller, ceea ce a transmis ambasadorul Taubman este perfect corect. Marea noastră problemă este că experiență americană a fost pusă în aplicare de români”, a afirmat Băsescu, într-o intervenție telefonică la o emsiune difuzată vineri seară de B1 Tv.

Fostul șef al statului român a adăugat că am avut asistență din partea serviciilor britanice în trasarea unei legislații privind siguranța națională, în urma căreia o serie de legi au fost depuse în anul 2007 la Parlament, dar asupra cărora au intervenit și aleșii români.

„Serviciile secrete, probabil și influențat de discuțiile pe care le-am avut cu directorul CIA, cu ambasadorul, cu vicepreședintele, cu președintele SUA, cu șeful Departamentului stat, i-au rugat, se pare, pe britanici să le dea asistență în scrierea legilor securității naționale, asistență pe care am primit-o. Am beneficiat de asistență de la MI6, MI5 în elaborarea unui set de legi ale securității naționale. Au fost depuse la Parlament în 2007. Sigur că au intervenit după ce au plecat experții britanici. A intervenit și mânuța autohtonă și a mai strâmbat din ce era scris în proiectele democratice făcute cu sprijinul britanicilor, cu certitudine și la solicitare americană. Probabil e bine ca legile astea să fie făcute în cooperare cu niște Servicii europene, ceea ce s-a și întâmplat. Proiectele acelea au lucruri extrem de bune, dar au și prostii băgate de influența autohtonă”, a declarat Traian Băsescu.

El a mai precizat că este necesar ca aceste legi să fie scoase din sertarele Parlamentului și să fie adaptate cerințelor actuale, eliminând totodată „elementul autohton” din inițiativele legislative, element care încalcă Constituția României.

„Din păcate, din 2007 stau în sertarele Parlamentului. Eu nu spun că mai sunt actuale. Ar trebui luate și eventual eliminat elementul autohton, cel care făcea exagerări și nu se încadra în Constituția României de la acea vreme. Dar miezul lor este bun. Este un set de cinci legi care au fost elaborate cu asistență britanică. Ar trebui să mergem înainte puțin, pentru că trebuie să recunoaștem, să vrei să răspunzi amenințărilor actuale interne, fie că vorbim de spălare de bani, fie că vorbim de trafic de persoane, fie că vorbim de criminalitatea transfrontalieră, fie că vorbim de migrație, lucrurile au evoluat din 2006-2007. Sunt 10 ani de atunci și probabil că trebuie umblat pe aceste legi. Dincolo de instruire, să știți că România a primit instruirea personalului, procurori, ofițeri SRI, România a primit și asistență pentru o legislație cu care să facă față amenințărilor moderne. În 2006, experții britanici se uitau că lucrăm pe o lege a Serviciului Român de Informații din 1991, iar astăzi suntem în 2018 și tot cu legea aia lucrăm”, a conchis Băsescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli