Prima pagină » Economic » Iohannis intervine în războiul PSD-BNR și vrea mediere la Cotroceni. „S-a mers cam prea departe”

Iohannis intervine în războiul PSD-BNR și vrea mediere la Cotroceni. „S-a mers cam prea departe”

Iohannis intervine în războiul PSD-BNR și vrea mediere la Cotroceni. „S-a mers cam prea departe
După o serie de atacuri repetate ale PSD la adresa BNR, președintele Klaus Iohannis a anunțat, luni, că vrea să fie mediator între Guvern și Banca Națională a României, urmând să invite cele două părți la Cotroceni.

„Această abordare de a arunca în curtea BNR inflația, creșterea dobânzilor este fundamental greșită (…) Politicile fiscale ale guvernanților au dus la creșterea dobânzilor. Problema poate fi rezolvată printr-o abordare responsabilă și politici guvernamentale sustenabile. Guvernele PSD nu au înțeles foarte bine urmările politicilor pe care le-au pus în practică, au trecut cu lejeritate peste argumentele Opoziției, ale mele. Ea poate fi corectată, dar dacă mai stăm mult se va ajunge la dezechilibre în scurt timp. Animozitatea BNR și Guvern e profund dăunătoare. Voi face o mediere, adică vin la aceeași masă parțile care au o opinie diferită. În zilele următoare, voi invitat și pe unii și pe alții la Cotroceni”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Șeful statului spune că „s-a mers cam departe cu unele afirmații destul de contondente în ultima vreme. Sper că vom ajunge la un numitor comun”. 

Întrebat de ce nu invită la Cotroceni liderii Coaliției PSD-ALDE, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, Iohannis a spus că instituțional mediarea o poate face între Guvern și BNR. 

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi că inflația nu este cauzată de acțiunile luate de guvern, ci de creșterea prețului petrolului și de liberalizarea prețurilor la energie și a sugerat că acțiunile BNR și declarațiile politicienilor din opoziție sunt coordonate.

„Și eu încerc să înțeleg… Prea seamănă, prea sunt coordonate unele acțiuni de la BNR, unele declarații ale președintelui, ale liderilor din opoziție, știri false. Poate cineva unde e nervos că România chiar începe să-și folosească potențialul propriu în propriul interes. Simțiți că în momentul în care România încearcă să se ridice, e cineva care îi dă la picioare? Bineînțeles, îi dă la picioare și României, și nouă, și mie în primul rând, normal, președintele partidului”, a declarat Liviu Dragnea la Antena 3.

El a mai spus că nu este de acord că inflația provine din politicile de creștere a veniturilor românilor.

„Cauzele care au dus la creșterile de prețuri și cauzele care au dus la creșterea inflației – că s-a spus din cauza PSD. Și vorbim de cauze spuse și de BNR și de alți analiști. Creșterea prețurilor la energie. În primul rând este vorba de liberalizarea cerută de FMI și UE, deci nu e o decizie a guvernului și de asemenea și de unele politici de cartel făcute de unii operatori economici cu capital străin în România. Deci nu e din cauza Guvernului. Creșterea prețului barilului de petrol pe piețele internaționale – martie 2018 față de martie 2017, o creștere de 33 % Nu noi am decis. Creștererea prețurilor la produsele agricole importate și alimentare importate. Noi importăm 70% din UE și constatăm că aici au crescut prețurile la bunurile pe care le importăm. Sigur că am constatat că aceste companii cu capital străin când au văzut că veniturile românilor cresc și salarii și pensii – și-au zis hai să mărim și noi prețurile. Noi o să cerem ANRE-ului și altor instituții să verifice cât de fundamentată a fost această creștere de prețuri și solicit guevrnului foarte clar ca in cazul relatat de consiliul concurenței să dispună un cotnrol efectuat de corpul de control al premierului și nu numai”, a mai spus Dragnea.

Liderul PSD a mai afirmat că Banca Națională este a României, „nu este proprietatea niciunei persoane, niciunui grup de persoane, niciunei alte puteri, ci este proprietatea României și este o instituție română care trebuie să lucreze în beneficiul României și în beneficiul românilor”.

„Sunt convins că banca Națională ar trebui împreună cu guvernul să lucreze pentru diminuarea inflației și pentru a găsi cele mai bune soluții de politică monetară, nu să ascultăm mereu cum oameni care lucrează la Banca națională fac tot felul de previziuni publice și care produc deservicii României, oameni cu funcții importante din Banca Națională care și spun că cu toate că Comisia Europeană a spus că deficitul comercial, deficitul de cont curent al României nu generează probleme, pentru că e sun 4%, așa cum s-a stabilit, cu toate astea știe că se va produce necazuri în România. Păi cum poți să vii să spui așa ceva? L-a pus dl Isărescu, a spus-o de capul lui? Este vorba de un mesaj din partea BNR și asta poate să producă deservicii serioase României. Nu ia nicio măsură BNR, conducerea BNR? Înseamnă că își asumă aceste declarații. Am mai auzit o prostie, acum aud prostii după prostii, că cineva din opoziție spunea că oricum salariile se măreau. Până să câltigăm noi alegerile spuneau că nu putem să mărim salariile că nu avem de unde. Să nu credeți că noi am descoperit vreo pungă de bani sau vreo comoară pe undeva. Este un alt mod de a face economie, un alt mod de a guverna, un alt mod de a stimula și de a duce mai mulți bani și către oameni”, a adăugat președintele PSD.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Moș Nicolae se apropie: copiii își pregătesc ghetuțele. Tradițiile și obiceiurile dedicate Sfântului Nicolae
Digi24
JD Vance: UE nu ar trebui să atace companiile americane pentru „mizerii”. Elon Musk s-a grăbit să-i mulțumească vicepreședintelui
Cancan.ro
Rodica Stănoiu, înmormântare stranie, fără preot. S-au cântat colinde în loc de veșnica pomenire.
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
O ucraineancă dată dispărută a fost găsită în mansarda unui român. Ce au declarat cei doi poliției: „Ea a fost cea care a organizat totul”
Mediafax
Horoscop 6 decembrie 2025: Zodiile care pot face pași importanți în iubire, la muncă sau în decizii personale
Click
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Digi24
VIDEO Trump vrea ca strategia de securitate a SUA să fie valabilă în toată lumea. Europa, în „declin civilizațional”, pusă pe planul do
Cancan.ro
Nuntă surpriză în Guvernul României. Premierul Ilie Bolojan s-ar fi căsătorit în secret
Ce se întâmplă doctore
Planta pe care trebuie să o pui la ușa casei ca să atragi bani, noroc și protecție, conform Feng Shui
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
SINGURA diferență dintre Coca-Cola și Pepsi! Tu ȘTII?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Cum să fii o gazdă sau un musafir bun în sezonul sărbătorilor?