Prima pagină » Economic » Marea Britanie va părăsi și uniunea vamală după Brexit

Marea Britanie va părăsi și uniunea vamală după Brexit

Marea Britanie va părăsi și uniunea vamală după Brexit
Marea Britanie va ieși și din uniunea vamală a Uniunii Europene după Brexit

„Regatul Unit va părăsi uniunea vamală atunci când vom ieși din Uniunea Europeană. Bineînțeles, vom negocia viitoare aranjamente vamale cu Uniunea Europeană și am stabilit trei obiective”, a precizat May pe marginea unui summit UE din Bulgaria.

Cele trei obiective ale Marii Britanii sunt restabilirea controlului asupra politicii comerciale (deocamdată controlată de Bruxelles), eliminarea oricăror impedimente în calea comerțului cu Uniunea Europeană și menținerea circulației libere între Marea Britanie și Irlanda.

Surse anonime citate de Reuters au precizat, însă, că, în situația în care o înțelegere cu Uniunea nu este încheiată în timp util (adică până pe 29 martie 2019), Marea Britanie ar putea totuși să păstreze tarifele vamale ale Uniunii până după decembrie 2020, cel puțin o perioadă de timp. 

Acestă situație s-ar datora faptului că Marea Britanie nu trebuie să negocieze doar Brexitul propriu-zis, ci și acordul pe care-l va avea cu Uniunea Europeană dupa ce el se produce. În alte cuvinte, are de negociat două tratate.

În cadrul Uniunii Europene nu există taxe vamale, ele aplicându-se doar partenerilor comerciali din afara ei și fiind stabilite de Consiliul Uniunii Europene. Fără uniunea vamală nu ar exista nici piața internă, adică spațiul care le permite întreprinderilor să își vândă mărfurile și să investească în orice alt stat membru al UE. Uniunea vamală a fost înfințată în 1968 pe bazele puse deja de Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) și de Benelux. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandal la Hollywood! ACTRIȚĂ acuzată că și-a SUFOCAT copilul. Mărturii CUTREMURĂTOARE
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!