Prima pagină » Știri » Toader, în concediu de odihnă. Tot azi a început a doua campanie pentru șefia DNA

Toader, în concediu de odihnă. Tot azi a început a doua campanie pentru șefia DNA

Toader, în concediu de odihnă. Tot azi a început a doua campanie pentru șefia DNA

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, este în concediu de odihnă începând de luni și până în 17 august, potrivit unui anunț al instituției.

„În perioada 06.08.2018-17.08.2018 domnul ministru Tudorel Toader se află în concediu de odihnă”, se arată într-un anunț postat pe site-ul ministerului Justiției.

Luni a intrat în concediu și premierul Viorica Dăncilă.

Tot luni, a început a doua campanie de selecție de candidați pentru șefia DNA, care va ține o lună, interviurile urmând a fi susținute la începutul lunii septembrie, iar o concluzie să fie prezentată pe 6 septembrie, potrivit calendarului anunțat de ministerul Justiției.

Astfel, între 6 august și 6 septembrie, Ministerul Justiției organizează, la sediul său din București, selecția procurorilor pentru numirea în funcția vacantă de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție.

Lista procurorilor care îndeplinesc condițiile legale de participare la selecție și programarea interviurilor se vor afișa la sediul Ministerului Justiției și se vor publica pe pagina Internet a acestuia, pe 29 august 2018.

Procurorii participanți la selecție vor susține, în perioada 03 – 05 septembrie 2018, un interviu cu ministrul justiției.

Rezultatele selecției se vor afișa la sediul Ministerului Justiției și se vor publica pe pagina Internet a acestuia, pe 6 septembrie 2018.

Cea de-a doua campanie de selecție a fost demarată după ce ministerul Justiției a anunțat că niciunul dintre cei patru candidați înscriși în prima rundă nu întrunește condițiile necesare pentru funcția de procuror-șef DNA.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Brațul lung al lui Putin ajunge până în Țara Soarelui Răsare. Cum a devenit Japonia un cuib pentru spionii ruși care vânează tehnologie
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Simona Halep, prima reacție după ce s-a afişat la Wimbledon cu afaceristul Dorin Mateiu
Adevarul
Românii pun sub semnul întrebării fiecare cheltuială. Ce riscă economia dacă acest fenomen continuă
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Ce a scris Ann Widdecombe în ultimele minute de viață. Mesajele fostei deputate au fost făcute publice
Digi24
Declarații controversate ale ambasadorului german la Chișinău. Hubert Knirsch e acuzat că neagă identitatea românească a Basarabiei
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?