Prima pagină » Știri » Carmen Dan a trimis raportul privind protestele la Senat. Când va fi audiată

Carmen Dan a trimis raportul privind protestele la Senat. Când va fi audiată

Dan spune că a trimis raportul privind protestele la Senat. Mâine va fi audiată

Carmen Dan a declarat că va răspunde acuzațiilor Gabrielei Firea la Comisia de apărare din Senat ce va avea loc marți, subliniind că toate aceste precizări trebuie făcute într-un cadru instituțional. Dan a mai spus că raportul clasificat privind protestele va ajunge, luni, la Comisia de apărare.

„Astfel de răspunsuri nu se pot da pe scările Ministerului. Așa că vă rog să aveți răbdare și să așteptați. Voi clarifica tot ceea ce este de clarificat într-un cadru instituțional, așa cum este normal. Un astfel de cadru poate fi mâine la Comisia de apărare din Senat, unde sunt invitată începând cu ora 14:30. Vă asigur să acolo avem toate disponibilitatea să răspundem tuturor întrebărilor. (….) Referitor la Comisia de apărare, la acel cadru, mai fac o precizare. Astăzi va ajunge la cele două comisii raportul clasificat, despre care am vorbit. Imediat după prezența noastră în comisia de apărare de la Camera Deputaților, Parchetul militar a solicitat acest raport, pe care, evident, l-am pus la dispoziție. Referitor la celelalte teme, vom răspunde mâine. Nu-și au sensul a fi lămurite pe scările ministertului. Temele politice le-am lămurit în Cex”, a spus ministrul de Interne, Carmen Dan, la intrarea în instituție.

Precizările vin după ce primarul general Gabriela Firea spune că ministrul de Interne Carmen Dan a venit pregătită în ședința CEx PSD cu hârtii care reprezentau discuții private pe WhatsApp, după ce în urmă cu un an a recunoscut că are discuții, de pe aceeași aplicație, ale unui senator și că sunt ușor de interceptat.

„Doamna ministru a scos dintr-un dosar, deși nu cred că avea de unde să știe ce voi spune eu, decât dacă îmi urmărește corespondența, probabil, a scos niște foi că sunt xeroxuri convorbiri private dintre doamna prefect și un secretar de stat. Am întrebat <> A întors atunci discuția și a spus că domnul secretar de stat i-a pus la dispoziție. I-am spus că <>. dacă la acest nivel am ajuns. Noi ne luptăm cu statul paralel, dar parte din statul paralel e pe lângă noi, cu o doamnă ministru de Interne care vine la Comitetul Executiv pregătită în apărarea sa cu niște mesaje private”, a declarat Gabriela Firea, la România TV.

Aceasta spune că se poate simți spionată atâta timp cât a fost prevenită de ministrul de Interne, Carmen Dan, că aplicația WhatsApp este ușor de interceptat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Fără autobuze de noapte în București. Anunțul făcut de primarul general
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...