Prima pagină » Știri politice » Prima reuniune a Consiliului Afacerilor Generale PREZIDATĂ DE ROMÂNIA

Prima reuniune a Consiliului Afacerilor Generale PREZIDATĂ DE ROMÂNIA

Prima reuniune a Consiliului Afacerilor Generale PREZIDATĂ DE ROMÂNIA
România prezintă prioritățile mandatului la președinția Consiliului UE la reuniunea Consiliului Afacerilor Generale. Urmăriți înregistrarea ședinței de la Bruxelles

Președinția română la Consiliul UE va fi axată pe patru piloni de acțiune – convergență, siguranță, consolidarea și valori comune europene.

„Prima președinție română începe într-un context politic plin de provocări la nivel european și internațional. Practic, suntem o președinție de tranziție între diferitele cicluri instituțuționale și ne vom ocupa de dosare precum Cadrul Financiar Multianual, Brexit, alegerile europene. Ne vom implica și în procesul actual de reflexie vis-a-vis de viitorul Europei. Suntem supuși la o presiune considerabilă în timpul semestrului președinției noastre, dar și pe viitor, și trebuie să facem tot ce ne stă în putință ca toate aceste dosare să se finalizeze în avantajul nostru, al tuturor, chiar dacă ne confruntăm cu multe presiun și probleme, pentru că totul depinde de voința noastră ca state membre. Si sarcina Președinției este să acționăm ca un meditor onest. Și credem că coeziunea este calea de urmat după cum am spus-o deja,” a declarat ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, în deschiderea reuniunii Consiliului Afacerilor Generale, de la Bruxelles.

Coeziunea este, de altfel chiar motto-ul președinției române la Consiliul Uniunii Europene.

„Coeziunea este motto-ul președinției noastre și să înțelegem coeziunea în toate dimensiunile sale,” a precizat Ciamba. „Trebuie să consoilidăm coeziunea acțiunilor politice pentru a consolida legaturile între statele membre, instituțiile europene și cetățenii europeni. Apoi trebuie să consolidăm din punct de vedere economic al coeziunii, ca un catalizator de redresare, de eliminare a diferențelor dintre statele membre. Și, de asemenea, trebuie să consolidăm piața unică. Apoi dimensiunea socială a coeziunii.”

Președinția română la Consiliul UE are priorități pe 4 piloni de acțiune: Europa Convergenței, Europa siguranței, Europa ca actor global mai puternic și Europa Valorilor Împărtășite, despre care George Ciamba a oferit mai multe detalii.

„Câteva elemente în legatură cu cei patru piloni de acțiune:

1.Europa Convergenței – dorim să contribuim la coerența și la coeziunea europeană. Ne dorim oportunități egale și sustenabile pentru toată lumea pentru toți cetățenii europeni. Să creăm locuri de muncă.

2. Europa Siguranței – dorim să creăm o Europă mai sigură printr-o coeziune crescândă între statele membre. Trebuie să facem față noilor provocări de securitate care amenință siguranța cetățenilor europeni și dorim să sprijinim inițiativele de cooperare în domeniu.

3. Europa ca jucător global mai puternic – dorim să consolidăm rolul global jucat de UE, să promovăm politica de extindere a UE și să asigurăm un rol mai activ al Europei în Africa și în Asia de Sud -Este.

4. Europa Valorilor împărtășite – dorim să stimulăm solidaritatea și coeziunea unor politici cum ar fi cele împotriva discriminării, asigurarea de șanse egale, tratament egal pentru bărbați și femei. De asemena, ne dorim o implicare și mai mare a cetățenilor, mai ales a tinerilor, în subiecte europene.

Urmăriți aici înregistrarea primei ședințe a Consiliului Afacerilor Generale prezidată de România, în care sunt prezentate prioritățile următoarelor 6 luni:

„Voi participa la Bruxelles la prima reuniune a Consiliului Afacerilor Generale (CAG) prezidată de către România. Este și prima reuniune ministerială prezidată de către țara noastră. Unul din subiectele de pe agendă va fi prezentarea de priorități, altul va fi prezentarea cadrul financiar multianual,” a declarat ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Guvern.

Vor mai fi abordate teme precum atacurile cibernetice și dezinformările legate de alegerile pentru Parlamentul European.

Președinția română a Consiliului UE va informa miniștrii de resort din celelalte state membre asupra discuțiilor pe marginea Cadrului Financiar Multianual 2021-2027.

Reuniunea CAG va începe la ora 10:05 (11:05, ora României) și va fi urmată de o conferință de presă, la ora 13:00, (14:00, ora României), susținută de ministrul delegat George Ciamba.

Există peste 250 de dosare active de pe agenda UE, pe care România le-a preluat, odată cu președinția Consiliului.

„Dorim să demonstrăm că România deține calitățile dobândite în cei 11 ani de când e membră UE, necesare pentru deținerea Președinției Consiliului UE. Avem de gestionat un număr considerabil de dosare legislative și nelegislative. Preluăm peste 250 de dosare active la acest moment pe agenda UE. Existe dosare care sunt blocate, nu din considerente de acțiunea noastră și trebuie să vedem cum le gestionăm. Aproape jumătate din dosare sunt la nivel de negociere la Consiliul UE,” a explicat Ciamba, care crede că România va avea un mandat atipic la Președinția Consiliului UE.

„Guvernul României a depus toate eforturile necesare pentru a asigura preluarea și exercitarea în condiții optime a ceea ce este deja prima Președinție rotativă a României la Consiliul UE. Cele șase luni de mandate vor reprezenta o perioadă de maximă vizibilitate pentru orice Președinție a Consiliului, nu doar din punct de vedere instituțional și politic, ci la nivelul întregii societăți. Vom avea o Președinție mai atipică, care face puntea între două cicluri instituționale, ceea ce înseamnă că vom avea o perioadă de trei luni de concentrare maximă pe ceea ce putem să obținem din punct de vedere al adoptării de acte legislative. După care va urma perioada de pregătire a Summit-ului de la Sibiu și bineînțeles ultima perioadă, de după alegerile pentru Parlamentul European, în care va trebui să avem pe agenda toate temele care nu au putut fi spuse tocmai pentru a nu deveni teme de campanie pentru PE,” a completat George Ciamba.

Gestionarea Brexit-ului rămâne, de asemenea, o problemă importantă.

„Un moment semnificativ îl reprezintă data de 29 martie 2019, când Marea Britanie va părăsi UE. Cred că pentru cetățenii noștri subiectele legate de Brexit sunt foarte actuale. Va fi important ca acțiunea noastră legislativă să fie bine pregătită și promptă. Pentru noi, cel mai important lucru vor fi negocierile pentru cadrul financiar multianual pe 2021-2027„, consideră ministrul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Ei au altă Constituție” Fost șef CCR, declarații ACIDE la adresa PNL despre ANTICIPATE
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Prima reacție a familiei Valentinei după ce Vlad Bălțățeanu s-a predat poliției. Ce spune tatăl fetei
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
Cât câștigă un român care lucrează în construcții în Irlanda. Suma e pe săptămână: „E bine pentru un salahor ca mine!”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Ceaiul fierbinte ne poate răcori pe caniculă?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!