Prima pagină » Știri » CURSELE de pe Otopeni pot înregistra ÎNTÂRZIERI de 30-40 de minute. Niciun avion nu poate ateriza pe Aeroportul Iași

CURSELE de pe Otopeni pot înregistra ÎNTÂRZIERI de 30-40 de minute. Niciun avion nu poate ateriza pe Aeroportul Iași

Cele mai importante știri ale după-amiezii

Aeronavele care pleacă de pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” (Otopeni) pot înregistra, vineri, întârzieri de 30-45 de minute, potrivit Companiei Naționale de Aeroporturi București (CNAB).

Întârzierile sunt provocate de degivrarea avioanelor, nu de condițiile meteorologice.

Mai exact, întârzieri sunt în cazul curselor, pentru care sunt folosite avioanele ce au stat peste noapte pe aeroport și au fost acoperite cu zăpadă.

Nicio cursă nu poate ateriza sau decola de pe Aeroportul Iași, vineri, din cauza ninsorii abundente și a vântului puternic. Două curse au fost anulate și alte două au fost amânate.

Potrivit Aeroportului Iași, ninsorile abundente și vântul puternic fac imposibilă desfășurarea activităților aeroportuare, astfel că operațiunile de zbor au fost suspendate.

Curselele aeriene care umau să ajungă la Iași de la Bruxelles (ora 12.10) și Londra (ora 13.20) au fost anulate, iar alte două curse care urmau să aterizeze din Otopeni sunt amânate.

„În momentul în care vremea va permite și se comunică reluarea curselor, toată tehnica din dotare va fi antrenată în procesul de deszăpezire a suprafețelor de mișcare”, arată reprezentanții Aeroportului Iași.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Școala din Italia unde copiii datornicilor mănâncă altceva
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Prosport.ro
Cum a fost răsfățată Simona Halep de ziua ei: „Arată bine”
Adevarul
Ce condiții pune AUR pentru a vota un guvern PSD │SURSE
Mediafax
Scandal URIAȘ la o universitate din SUA. Studentă agresată sexual de șapte colegi. Pedeapsa INCREDIBILĂ primită
Click
Ce face Alexandre Eram în lipsa Andreei Esca, la Porumbacu de Sus? Cei doi au demarat vara aceasta un nou proiect de suflet: „Am vrut să salvăm casele!”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
S-a aflat ce a făcut Armina în Albania, de fapt. Înainte să-l cunoască pe Marcel, a locuit 3 luni acolo
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Cât de sănătos este să mergem kilometri întregi în mocasini?
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!