Prima pagină » Știri » Drepturile omului NU sunt opționale! PSD, reacție la anunțul CE privind completele de cinci

Drepturile omului NU sunt opționale! PSD, reacție la anunțul CE privind completele de cinci

Drepturile omului NU sunt opționale! PSD, reacție la anunțul CE privind completele de cinci
PSD a reacționat la anunțul CE privind eventualitatea unei OUG privind completele de cinci, atenționând că drepturile omului nu sunt opționale și că în 2009 statul român a dispus o justă reabilitare în privința condamnărilor politice din timpul regimului comunist.

„Apreciem faptul că reprezentanții Comisiei Europene s-au exprimat față de eventualitatea unei OUG privind completele ilegale de la Înalta Curte. Amintim însă că abuzurile împotriva drepturilor omului nu pot fi trecute cu vederea în niciun stat european. La fel cum condamnările politice de dinainte de 1989 nu au putut fi ignorate și au fost abolite de România democratică, tot așa nu putem rămâne indiferenți când trei decenii mai târziu vedem că drepturile omului au fost din nou încălcate. În orice stat membru al Uniunii Europene, precum Germania, Olanda, Italia sau Franța, dacă s-ar fi constatat că au existat procese conduse de complete nelegale sau condamnări pe baza unor protocoale secrete ilegale, cei condamnați ar fi fost imediat exonerați. Aceasta pentru că drepturile omului nu sunt opționale, ci reprezintă coloana vertebrală a Uniunii Europene”, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a PSD.

Social-democrații au amintit se Legea 221/2009 privind condamnările politice din timpul regimului comunist, potrivit căreia „toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic (…) sunt înlăturate de drept” (Art. 2).

„Păstrând proporțiile, principiul este același: dreptul unor cetățeni la un proces corect și legal a fost încălcat, iar în 2009 statul român a dispus o justă reabilitare. Diferența e că atunci nimeni nu a contestat legea la Curtea Constituțională că ar acționa retroactiv, nimeni nu a pârât România la Bruxelles că a fost atacată independența justiției și statul de drept sau că se încalcă principiul separațiilor puterilor în stat și nimeni nu a obiectat că printr-o lege se intervenea asupra unor hotărâri judecătorești rămase definitive. Ce facem azi cu drepturile omului? Mai ținem cont de ele sau le punem între paranteze?”, se mai arată în postarea PSD.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Christian Wigand, a transmis, luni, că este important ca deciziile judiciare care au devenit definitive să nu mai poată fi contestate și că respectarea deciziilor definitive este o componentă esențială a statului de drept.

„Pot confirma că am primit un răspuns la scrisoarea trimisă de primvicepreședintele CE, Frans Timmermans, ministrului Justiției, Tudorel Toader. Comisia Europeană urmărește îndeaproape discuțiile din România pe tema unei posibile ordonanțe de urgență în cazul apelurilor extraordinare în dosare penale, ca urmare a două decizii luate de instanța constituțională. Comisia a luat deja notă de prima decizie – decizia completului de cinci (7 noiembrie) – în cel mai recent raport întocmit în cadrul MCV. Starea de certitudine judiciară, inclusiv respectarea deciziilor definitive („res iudicata”), este o componentă esențială a statului de drept. După cum a observat Curtea de Justiție a UE, este important ca deciziile judiciare care au devenit definitive să nu mai poată fi contestate”, a declarat Christian Wigand, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, la solicitarea MEDIAFAX.

El a mai afirmat că este „esențial pentru România să revină la parcursul de combatere a corupției, să asigure o justiție independentă și să evite pașii înapoi.

„De asemenea, ar fi important pentru autoritățile române să aloce timp pentru a se consulta în totalitate cu justiția și pentru a analiza cu atenție consecințele practice ale deciziei judiciare și pentru a stabili ce trebuie făcut în continuare”, a mai spus Wigand.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi la un post TV, că i-a transmis prim-vicepreședintelui Comisiei Europene Frans Timmermans că vrea să dea ordonanța de urgență pe completurile de 5 și că actul normativ este un act de dreptate, nefiind vorba de o amnistie și grațiere.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Donald Trump: Mă gândesc serios să retrag SUA din NATO
Digi24
România a pierdut procesul cu compania farmaceutică Pfizer și este obligată să plătească 600 de milioane de euro
Cancan.ro
Zodia feminină care va primi inelul de logodnă în aprilie 2026, potrivit celebrei Cristina Demetrescu
Prosport.ro
FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
Adevarul
„Al treilea front”. China reînvie capacitățile militare ale lui Mao
Mediafax
Prețul petrolului scade din nou sub 100 de dolari după promisiunile lui Trump de a „se retrage” din Iran
Click
Urmează două săptămâni de succes pentru trei zodii. Acești nativi au parte de reușita vieții lor
Digi24
Greg Bovino, șeful grănicerilor SUA, a ieșit la pensie cu tot cu parolele de la conturile de social media ale instituției
Cancan.ro
ANUNȚUL făcut de Rareș Cojoc, după ce milionarul dansator și partenera lui au câștigat încă o medalie de aur
Ce se întâmplă doctore
Imagini uitate cu Ramona Olaru în tinerețe, când nu era celebră! Nimeni nu a mai recunoscut-o în aceste fotografii
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Carburanții, ieftiniți agresiv. Motorina a ajuns la sub 10 lei/litru
Descopera.ro
Lansarea Artemis 2 are loc astăzi! Tot ce trebuie să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Meta și YouTube, găsite vinovate de dependență: primul verdict dintr-un proces istoric