Prima pagină » Știri » Măsuri EXTREME pentru limitarea PESTEI PORCINE: Zeci de câini vagabonzi ÎMPUȘCAȚI de vânători

Măsuri EXTREME pentru limitarea PESTEI PORCINE: Zeci de câini vagabonzi ÎMPUȘCAȚI de vânători

Măsuri EXTREME pentru limitarea PESTEI PORCINE: Zeci de câini vagabonzi ÎMPUȘCAȚI de vânători
Pesta porcină. Nu doar porcii se sacrifică în aceste zile la Botoșani: Zeci de câini împușcați de vânători. Vezi motivul pentru care s-a luat această măsură extremă

Autoritățile și localnicii din comuna Pomârla au trecut la măsuri extreme pentru a limita extinderea focarului de pestă porcină care a apărut la finalul săptămânii trecute.

Comitetul Local de Combatere a Bolilor a decis să sacrifice toți câinii fără stăpân aflați în zona forestieră a comunei Pomârla, pentru a limita extinderea virusului.

Până acum, 45 de câini au fost împușcați de reprezentanții Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Botoșani, acțiune care va continua și în zilele următoare.

„Din nefericire a fost nevoie să trecem și la alte măsuri. Noi avem un front deschis către Ucraina, suntem zonă de frontieră și de acolo este discuția că vin focarele de pestă porcină. Noi avem jumătate din teritoriul comunei fond forestier și suntem limitrof cu Ucraina. Fâșiile nu mai sunt protejate cu gardurile de altădată și mistreții pot migra cel puțin 30 – 40 de km pe noapte. Vin să se plimbe și în Ucraina și la noi, iar cu cadavrele sau orice alte resturi câinii interacționează. Avem foarte mulți câini vagabonzi în zonă, unii aduși și lăsați aici. Sunt haite care au atacat și căprioare.

Este un vector clar care poate transmite boala. S-a luat decizia, în comitetul local de a lua și această măsură – de a sacrifica și câinii fără stăpân. Este îngrijorător fenomenul pentru că nu poate fi controlat. Noi controlăm oamenii, dar animalele fără stăpân nu le putem controla și trebuie să limităm posibilitatea de extindere. Și eu iubesc animalele și nu aș da curs la așa ceva, dar unde e lege nu este tocmeală. Dacă acestea sunt deciziile oamenilor care știu cum se propagă virusul, acționăm ca atare”, a declarant, corespondetului Mediafax, primarul comunei Pomârla, Dumitru Chelariu.

Sătenii au tăiat, peste noapte, sute de porci pe care îi aveau în gospodării, după ce au aflat că patru porci aflați au fost găsiți cu pestă porcină și sacrificați de autorități.

Autoritățile locale susțin că până acum au fost sacrificați în comuna Pomârla două treimi din totalul porcilor existenți. Acțiuni similare au loc și în localitățile din apropiere, chiar dacă deocamdată nu se pune în discuție sacrificarea porcilor făcută de către autorități.

„În prima seară când s-a depistat virusul au și început sacrificările. După primele estimări deja 2/3 din efective au fost sacrificate. 220 de porci au fost inventariați în decembrie 2018. Noi derulăm o inventariere împreună cu trei echipe de la Direcția Sanitar Veterinară, din casă în casă, facem și inventarierea și mediatizarea măsurilor, le spunem oamenilor că, dacă porcul nu este înregistrat, în caz de sacrificare, porcii vor fi microcipați și oamenii vor fi despăgubiți. Avem peste 1.200 de gospodării și mergem din casă în casă cu inventarierea. Sacrificările s-au extins și în comunele învecinate”, a declarat Dumitru Chelariu.

Primarul comunei Pomârla susține că este nevoie și de o intervenție rapidă a autorităților județene și naționale pentru a se putea limita extinderea focarelor de pestă porcină. De asemenea, Chelariu susține că este necesară alocarea în regim de urgență a unor fonduri pentru măsurile de prevenire, dar și pentru cumpărarea de materiale necesare efectuării dezinfecțiilor.

Deocamdată comuna Pomârla se află în monitorizare timp de șapte zile și, în cazul în care nu vor mai apărea noi focare de pestă porcină, în gospodării nu vor fi făcute sacrificări.

Foto: Captură

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Prima REACȚIE a Rusiei după convocarea ambasadorului: „Va exista un răspuns”
Digi24
Un blogger rus, susținător al războiului, care l-a numit pe Putin „criminal de război”, a fost internat într-un spital de psihiatrie
Cancan.ro
A venit nota de plată după un scandal uriaș în culisele PRO TV. Omul-cheie, scos din grilă, revine spectaculos și va primi zeci de mii de euro
Prosport.ro
Gigi Becali a decis ce face cu toții banii când se trece la euro digital: Luțu și soția Luminița, direct vizați!
Adevarul
Cât costă cinci zile la mare în vârf de sezon. Hotelurile cu servicii all inclusive se mențin în preferințele românilor
Mediafax
VEȘTI PROASTE pentru turiști! Virusul West Nile se răspândește în țări preferate de români
Click
Cosmin Cernat, adevărul despre căsnicia cu Mădălina. Cum a început relația lor: „Nu mă suferea”
Digi24
Tânăra de 22 de ani dată dispărută vineri din București a fost găsită moartă
Cancan.ro
Mesajul de ADIO al Oanei Adiaconiței. Ce a scris pe Facebook, cu câteva ore înainte să moară 🥲
Ce se întâmplă doctore
„Ajungeam acasă și plângeam în fiecare zi.” Drama trăită de Marc Cucurella departe de terenul de fotbal: ce diagnostic a primit fiul său
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Top 5 cele mai eficiente mașini electrice. Cât de eficientă este o DACIA SPRING?
Descopera.ro
Albert Einstein a greșit?! Un studiu răstoarnă tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Alooo…iubito, în ce ești îmbrăcată?
Descopera.ro
Metodele prin care îi poți convinge pe copii să mănânce mai multe legume