Prima pagină » Știri » Ecaterina Andronescu participă la dezbaterea „Stopați schimbările dăunătoare din învățământul românesc”

Ecaterina Andronescu participă la dezbaterea „Stopați schimbările dăunătoare din învățământul românesc”

11 mart. 2019, 10:04, Știri
Cele mai importante știri ale după-amiezii

Ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, participă la plenul Camerei Deputaților, la „Ora Guvernului”, în cadrul dezbaterii cu tema „Stopați schimbările dăunătoare din învățământul românesc!”.

Ecaterina Andronescu a fost audiată, marți, în Comisia pentru drepturile omului pe tema situației elevilor cu cerințe educaționale speciale, după ce ministrul a spus că o variantă ar fi înființarea claselor separate pentru acești copii.

Deputatul PNL Adriana Săftoiu a reacționat, pe Facebook, după ședința Comisiei pentru Drepturile Omului în care a fost audiată Ecaterina Andronescu, susținând că doar 5 din 19 membri ai forului au fost prezenți, iar unii colegi au venit la ședințe de cel mult două ori în două sesiuni.

„Astăzi, activitatea parlamentară: plenul, aproape gol, deși nu se dezbătea legea cormoranilor, ci situația Justiției. Tot astăzi, în Comisia pentru Drepturile Omului (dar cât de mult li se umple gura parlamentarilor de vorbe când deplâng situația drepturilor omului) audierea ministrului Educației. Prezenți 5 din 19 membri, deși nu se discuta despre sexul îngerilor, ci problema elevilor cu CES. Dna Andronescu a venit în sfârșit. Membri Comisiei ( pe unii i-am văzut la față de cel mult două ori în două sesiuni) lipsă deși apar ca prezenți în condică și iși ridică indemnizația de sedința”, scrie Adriana Săftoiu, pe Facebook.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ghidul CNAS 2026: Ce analize și consultații gratuite poți face indiferent dacă ești asigurat
Digi24
Barack Obama explică afirmațiile despre extratereștri și Area 51, după valul de reacții pe rețelele sociale
Cancan.ro
Au apărut noi detalii despre cazul românului care a încercat să răpească o fetiță în Italia. Bărbatul ar fi acționat la...
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Nicușor Dan, absent de la München, în timp ce Maia Sandu a avut întâlniri cu greutate. Capcana marginalizării
Mediafax
UE își reduce criticile la adresa lui Viktor Orbán de teama unor acuzații de interferență în alegeri
Click
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Digi24
Poveste de film: A vândut tot ce avea în SUA și s-a mutat în România, după ce iubita lui a fost deportată. „I-a luat 10 zile”
Cancan.ro
Câți bani a primit eliminata Larisa Uță, de la Antena 1, pentru cele 6 săptămâni petrecute la Survivor 2026
Ce se întâmplă doctore
Apariția incendiară a Andreei Bănică în costum de baie la 47 de ani a stârnit reacții: „De ce simți nevoia să te vedem dezbrăcată?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: O singură bandă are prioritate în sensul giratoriu, dar mulți șoferi o evită. Cum se aplică noua regulă din Codul Rutier
Descopera.ro
Singurul animal care nu moare de bătrânețe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Eram cu iubita în pat, când am primit un mesaj...
Descopera.ro
Finlanda sub asediu și temerile României lui Carol al II-lea