Prima pagină » Știri politice » KOVESI explică de ce a cerut protecția SPP: Am primit numeroase AMENINȚĂRI

KOVESI explică de ce a cerut protecția SPP: Am primit numeroase AMENINȚĂRI

KOVESI explică de ce a cerut protecția SPP: Am primit numeroase AMENINȚĂRI
Laura Codruța Kovesi a explicat miercuri, la ieșirea de la instanța supremă, unde a contestat măsura controlului judiciar dispusă împotriva sa de Secția de anchetare a magistraților, de ce a solicitat protecția Serviciului de Protecție și Pază (SPP), precizând că a primit amenințări.

„Da, am protecție în acest moment. Protecția mi-a fost oferită pentru că am primit numeroase amenințări”, le-a declarat jurnaliștilor fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, la ieșirea de la Curtea Supremă.

Ea a explicat contextul în care a solicitat și a primit protecția ofițerilor SPP.

„Atunci când am încheiat mandatul, am trimis copie copie după toate amenințările pe care le-am primit și după toate riscurile care există cu privire la siguranța mea fizică, iar Consiliul Suprem de Apărare a Țării a decis că trebuie să beneficiez de protecție în continuare”, a spus Laura Codruța Kovesi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„RĂSPUNSUL, în istoria americană!” Un lider rus sugerează că americanii ar trebui să-l ELIMINE pe Zelenski
Digi24
NATO 3.0, un pariu periculos: planul administrației Trump riscă să dărâme cei doi piloni fundamentali care protejează Europa
Cancan.ro
Ninge 15 zile fără oprire în aceste orașe din România! Meteorologii EaseWeather au modificat prognoza
Prosport.ro
FOTO. Ținutele fotografei Adriana au provocat un scandal uriaș! Conducerea clubului a fost nevoită să intervină
Adevarul
Blocul din Drumul Taberei ar fi fost proiectat să se fisureze în acel loc, dar are probleme structurale cunoscute. Expert: Consolidarea trebuia făcută
Mediafax
Haos în Franța! Aproape 1.000 de arestări după ciocnirile cu protestatarii, 70.000 de polițiști mobilizați
Click
Cine rămâne cu averea de aproape 1 milion de euro lăsată în urmă de Mădălina Apostol: „E clar că nu puteam eu să intervin”
Digi24
Ultima fortăreață a „imperiului Wagner”: Cum a reușit un playboy răsfățat să țină în viață cea mai notorie forță de mercenari din lume
Cancan.ro
Afacerist celebru, găsit mort în propria casă, după ce 3 bărbați înarmați au intrat peste el. Ce au descoperit polițiștii
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol are acum o siluetă de invidiat! Cum a ajuns la 53 kg? Imagini incendiare cu soția lui Smiley
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Honda CR-V din 2017, un SUV diesel la sub 9.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Ce se întâmplă în inima femelelor lilieci la auzul propriilor pui?
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Spania
AU EXPLODAT prețurile la hoteluri! Cât a ajuns să coste o cameră