Prima pagină » Știri » Un procuror CSM cere ca Inspecția Judiciară să facă un CONTROL la Secția de anchetă a magistraților

Un procuror CSM cere ca Inspecția Judiciară să facă un CONTROL la Secția de anchetă a magistraților

Un procuror CSM cere ca Inspecția Judiciară să facă un CONTROL la Secția de anchetă a magistraților
Procurorul Cristian Ban a cerut, joi, în ședința Secției pentru procurori, ca Inspecția Judiciară să facă un control la Secția de investigare a infracțiunilor din Justiție (SIIJ), pe modul cum sunt înregistrate sesizările și maniera în care sunt prioritizate dosarele,pornind de la cauza "Tel Drum".

Cristian Ban a dat drept exemplu modul în care Secția de investigare a infracțiunilor din justiție a cerut de la DNA, de mai multe ori, transmiterea dosarului „Tel Drum”, în baza unei sesizări anonime înregistrate ca și dosar penal, care s-a dovedit a fi un nume de stradă și al unui actor de comedie, arată referatul transmis de procurorul general către Consiliul Superior al Magistraturii.

„În cuprinsul acestui referat primit de la Parchetul General, ar rezulta un mod total necorespunzător de înregistrare a unor sesizări ca dosare penale. Avem o situație hilară în care o sesizare anonimă este înregistrată cu număr unic ca și dosar penal pentru a se dovedi că, de fapt, este un nume de stradă, un nume al unui actor de comedie. O astfel de modalitate de înregistrare a unor dosare penale o apreciez eu ca fiind eu ca fiind una necorespunzătoare. De asemenea, din cuprinsul referatului, mă îngrijorează modul prin care, în mod repetat, Secția de investigare a infracțiunilor din Justiție a solicitat de la o altă structură, în speță DNA, în baza dosarului creat, cum am spus anterior, pe un denunț anonim, un dosar ultra-mediatizat, cunoscut de toți ca dosarul Tel Drum”, a declarat, joi, în cadrul ședinței Secției pentru procurori, Cristian Ban.

Procurorul a precizat că, pe lângă faptul că s-a solicitat în mod repetat și „la început fără niciun temei legal” dosarul „Tel Drum”, s-a constatat, potrivit raportului înaintat de Lazăr, că întreg dosarul a fost cerut pentru a fi folosit ca mijloc de probă în dosarul Secției speciale, „în această modalitate ajungându-se și generându-se un conflict între Parchet, cu consecința întârzierii soluționării cauzei”.

Cristian Ban este de părere că prin toate aceste aspecte, inclusiv modul de repartizare „ciudat”, sunt de natură a afecta independența și imparțialitatea procurorilor din cadrul Ministerului Public, pe de o parte, iar pe de altă parte, sunt de natură a pune presiune pe procurorul DNA, investit cu soluționarea dosarului „Tel Drum”, afectându-i în acest mod independența.

Astfel, Cristian Ban a solicitat Secției pentru procurori din CSM să solicite Inspecției Judiciare să dispună un control la structura de parchet condusă acum de Gheorghe Stan.

„Pe aceste considerente, eu solicit Secției să ia act și să constate aceste încălcări ale independenței și imparțialității procurorilor din cadrul Ministerului Public și din cadrul DNA, iar în al doilea rând având în vedere modul, unul necorespunzător de lucru, de înregistrare a dosarului la Secția de investogare, având în vedere și făcând o conexiune și cu dosarul privindu-l pe Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, eu apreciez ca oportun și necesar dispunerea unui control tematic la Secția de investigare a infracțiunilor din justiție de către Inspecția Judiciară, care să aibă în vedere ca obiective modul de înregistrare a sesizărilor în cadrul acestei unități de parchet, altele decât cele preluate în urma operaționalizării acesteia, de la data operaționalizării până în prezent, respectiv 1 aprilie 2019”, a spus procurorul.

Cristian Ban a spus că trebuie verificată și maniera în care sunt prioritizate dosarele.

„De asemenea, având în vedere că în ultimul timp au apărut și sunt mediatizate ca fiind în lucru sau dosare în lucru în care s-au dispus diverse măsuri procesuale, dosarul cunoscut publicului ca dosarul Tel Drum, cazul de pe ordinea de zi privindu-o pe doamna procuror Kovesi, se constată că aceste dosare au fost înregistrate în urmă cu 3-4 luni, ori știm prea bine că pe rolul acestei Secții speciale se află sute sau chiar mii de dosare mai vechi de un an, motiv pentru care eu apreciez ca un al doilea obiectiv al controlului Inspecției trebuie să privească modul de prioritizare al soluționării dosarelor de către Secția de investigare a infracțiunilor din Justiție”, a completat Ban.

Secția pentru procurori urmează să decidă dacă admite sau nu solicitarea procurorului Cristian Ban.

Procurorul general Augustin Lazăr a cerut Consiliului Superior al Magistraturii să verifice posibile abateri disciplinare comise de procurorul șef adjunct al Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, Adina Florea, referitor la solicitarea de transmitere a dosarului Tel Drum de la DNA. „Am sesizat CSM cu constatările făcute cu ocazia soluționării conflictului de competență”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Augustin Lazăr.

Pe 13 martie 2019, procurorul general anunța că a decis că Direcția Națională Anticorupție este structura competentă să instrumenteze dosarul Tel Drum. Potrivit acestuia, decizia a fost pronunțată ca urmare a constatării că faptele care fac obiectul urmăririi penale în dosarul nr 986/P/2014 al D.N.A. nu au nicio legătură cu faptele denunțate anonim în dosarul nr. 1164/P/2018 al Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ).

Șeful DNA, Călin Nistor, a sesizat procurorul general pentru ca acesta să decidă care parchet, dintre DNA și Secția de anchetă a magistraților, este competent să efectueze urmărirea penală în condițiile în care Secția de Investigare a Infracțiunilor în Justiție a solicitat de mai multe ori transmiterea dosarului. DNA și a transmis o copie a dosarului către Secția de anchetă.

În dosarul „Tel Drum”, procurorii DNA au anunțat că Liviu Dragnea este urmărit penal pentru constituirea unui grup infracțional, abuz în serviciu și infracțiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei în privința acordării de contracte. Faptele ar fi fost comise în perioada în care era președinte al Consiliului Județean Teleorman.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Revoltă în serviciile secrete americane. CIA și FBI blochează un plan controversat al lui Donald Trump, temându-se de un risc catastrofal
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Au explodat prețurile apartamentelor din România. Orașul în care locuințele noi sunt cu 21% mai scumpe decât anul trecut
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Prima linie de apărare a Pământului împotriva microbilor extratereștri