Lumina Sfântă purtată prin centrul vechi al Ierusalimului, tradiție de aproape două milenii

Sfânta Lumină se aprinde în fiecare an la Ierusalim, în mormântul lui Iisus, mărturisind locul Învierii Mântuitorului.

În toată săptămâna Sfintelor Pătimiri, la Ierusalim, la fel ca în toată Biserica Ortodoxă, se fac rugăciuni după rânduială, mii de pelerini participând la numeroasele procesiuni sfinte.

Una dintre cele mai importante este cea din Joia Mare, când s-a făcut spălarea picioarelor – în amintirea lui Iisus, care a spălat picioarele ucenicilor săi după Cina cea de Taină – pe Muntele Sionului, în Foișorul cel de Sus, acesta fiind astăzi loc de pelerinaj.

Vineri seară a avut loc slujba Prohodului, în cadrul căreia credincioșii ocolesc Sfântul Mormânt de trei ori, alături de clerul ortodox, în fruntea căruia se află patriarhul Ierusalimului, Teofil al III-lea.

EXCLUSIV Analistul economic Adrian Negrescu desființează programul de guvernare al lui Siegfried Mureșan: „E o halucinație de inteligență artificială”

15:36

DEZVĂLUIRI Sylvester Stallone s-a luptat cu o tulburare de alimentație în timpul carierei sale în Rocky și recunoaște că steroizii „i-au afectat grav corpul”

15:36

Sâmbătă dimineață, după slujba Prohodului, toate luminile și toate candelele din Sfântul Mormânt și din toată biserica se sting, se așază vată curată pe piatra de deasupra Sfântului Mormânt, apoi se pecetluiește ușa mormântului în fața clerului și a întregii mulțimi cu două panglici de pânză albă, cu peceți din ceară la capete, așezate încrucișat.

Din acest moment, polițiștii israelieni păzesc Sfântul Mormânt cu strictețe, pentru ca nimeni să nu se mai poată apropia de ușa închisă. În biserica devenită neîncăpătoare, vin mii de oameni, din toate colțurile lumii, pentru a vedea minunea.

Sâmbătă, la slujba vecerniei, patriarhul Ierusalimului, împreună cu episcopi, preoți, diaconi și pelerini, pornesc în procesiune de la Patriarhia Ierusalimului către Biserica Sfântului Mormânt. La ora 14.00, patriarhul Ierusalimului cu tot clerul ortodox ies din altar, precedați de 12 steaguri cu însemnări din viața Mântuitorului, și ocolesc Sfântul Mormânt de trei ori, în cântări și în sunetele clopotelor care se aud în tot orașul.

Patriarhul, îmbrăcat numai în stihar, veșmânt care simbolizează giulgiurile cu care Iisus a fost înfășurat în groapă, intră în paraclisul Sfântului Mormânt, în timp ce un diacon ține un potir de aur foarte prețios și așteaptă la ușă.

La mormânt, patriarhul îngenunchează stând cu capul plecat pe Sfânta Piatră și face rugăciunea tainică. Totul se petrece în tăcere, toată suflarea așteptând emoționată Sfânta Lumină. Numai arabii creștini aleargă prin biserică, bătând din palme, și, cu voci puternice, roagă pe Dumnezeu în limba lor să vină lumina.

Unii pelerini spun că, așteptând să vină lumina, deodată simți o adiere lină pe deasupra pietrei Sfântului Mormânt. Apoi, adierea dispare și pe piatră încep să apară stropi de lumină albă-albăstruie, iar patriarhul Ierusalimului „adună lumina cu mâinile și o așează în vasul de aur”. Luând două buchete de lumânari, patriarhul le aprinde, din vas, și strigă: „Veniți de primiți Lumina!”.

Apoi, dintr-o dată, toate clopotele sună, patriarhul este ridicat pe mâini de credincioși și purtat prin toată biserica, până la altar, împărțind Sfânta Lumină mulțimii. Diaconul duce vasul cu lumina în altar, aceasta fiind păstrată până la următorul Paște. Patriarhul ortodox al Ierusalimului, Teofil al III-lea, împreună cu credincioșii și cu un sobor de ierarhi și preoți înconjoară de trei ori Sfântul Mormânt, în timp ce se cântă „Lumină lină”.

Biserica Sfântului Mormânt primește în această zi pro­cesiuni ortodoxe, romano-ca­to­lice, copte, armenești, ale etio­p­i­enilor și altele.

Mărturiile veacurilor trecute despre venirea Luminii sunt tulburătoare. De exemplu, Sfântul Narcis, episcop al Ierusalimului la sfârșitul secolului al II-lea, într-o noapte de Sfintele Paști, după ce s-a terminat uleiul din candelele Sfântului Mor­mânt, l-a înlocuit cu apă și, to­tuși, spre uimirea mulțimilor, ele au ars în continuare. Mai târ­ziu, în secolul al X-lea, un jurist arab, Ahmed ibn al-Kassa, face una din primele referiri la proprietățile mira­culoase ale Sfintei Lumini: „Deși e aprinsă, lumânarea nu te arde”. Apoi, în anul 1187, însuși sultanul Salah al-Din vine la Sfântul Mormânt în Sâmbăta Mare pentru a vedea minunea. El va stinge can­delele cu mâna sa, dar acestea se aprind din nou. Știrea este menționată în Itinerarium Peregrinorum et Gesta Regis Ricardi.

Ioan VI Canta­cu­zi­no scria în 1360: „În ceasul în care creștinii sunt adunați acolo, cântând imnul Învierii lui Hristos, o Lumină din Cer se pogoară și aprinde cele trei candele aflate la Mormântul lui Hristos”. Iar, în anul 1580, în timpul ocupației oto­ma­ne a Ie­ru­sa­limului, armenii bo­gați din Ierusalim au plătit sultanului ca să oficieze slujba în locul Patriarhului grec Sofronie al IV-lea. Acesta a fost silit să rămână cu credincioșii în afa­ra Bisericii Învierii. În timp ce se rugau, săvârșind rânduiala obiș­nu­ită a slujbei, Sfânta Lumină a despicat o coloană de marmură de la intrare, exis­tentă și în prezent, și din acea cră­pătură toți au aprins lu­mâ­nările. Tounom, un muezin musulman, a văzut mi­nu­nea și s-a convertit la ortodo­xie. A fost ucis pe loc de ceilalți musulmani, fiind pomenit în calendarul ortodox ca sfânt mucenic.