Prima pagină » Știri externe » Peste 750.000 de europeni au solicitat statut de rezident în Marea Britanie în contextul Brexit

Peste 750.000 de europeni au solicitat statut de rezident în Marea Britanie în contextul Brexit

Peste 750.000 de europeni au solicitat statut de rezident în Marea Britanie în contextul Brexit
Peste 750.000 de cetățeni europeni au solicitat statut de rezident în Marea Britanie pentru a putea să rămână în această țară după Brexit, a anunțat joi ministrul britanic de Interne, Sajid Javid, potrivit Reuters.

Statutul pe care cei peste trei milioane de cetățeni europeni care trăiesc în Marea Britanie îl vor avea după Brexit a fost una dintre primele teme discutate între oficialii europeni și cei britanici în cadrul negocierilor privind ieșirea acestei țări din Blocul comunitar. Autoritățile britanice au anunțat că cetățenii Uniunii Europene vor avea timp cel puțin până pe 31 decembrie 2020 pentru a solicita statut de rezident, indiferent dacă Acordul Brexit va fi sau nu aprobat.

„Cetățenii Uniunii Europene sunt prietenii, vecinii și colegii noștri, iar ei au o contribuție foarte mare în această țară. Indiferent ce se va întâmpla cu Brexit, vrem ca ei să rămână”, a spus Javid.

Potrivit datelor făcute publice de către autorități, cei mai mulți solicitanți ai statutului de rezident provin din Polonia (103.200 de persoane), urmați de cetățeni din România (89.900) și Italia (70.800).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cele mai bune 3 orașe din Europa la capitolul viață de noapte. Ce oferă?
Digi24
Cum se explică numărul mare de cutremure devastatoare care au avut loc în acest an. „Pare a fi un tipar”
Cancan.ro
Cât cere Leo de la Roșiori ca să cânte la o nuntă în 2026. Ce tarif are, pentru un program scurt, de 45 de minute, sau pentru toată noaptea
Prosport.ro
Imaginile care au făcut furori pe internet! Fosta soție a starului, în bikini
Adevarul
Sfârșit de vară cu delicii demențiale în bucătărie. Trei rețete românești de final de sezon care te fac „să lingi cratița și pe dosul afumat”
Mediafax
Nebunie în cluburi: pastile de ecstasy cu fața lui Donald Trump. Autoritățile avertizează că pot ucide
Click
Detaliul observat de Alexandru Ciucu. Cu cine seamănă, de fapt, fiicele lui și ale Alinei Sorescu
Digi24
Capcana shrinkflation în magazinele din România: Mii de produse la raft cu preț neschimbat, dar gramaj redus. „Se cunoaște la buzunar”
Cancan.ro
A cerut test ADN, dar Patriarhul Daniel i-ar fi dat o casă! Unde a dispărut femeia care spunea că îi este fiică
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Mii de kilometri, sute de litri. Cât costă o lună de muncă pentru un taxi pe benzină
Descopera.ro
Ce este un material misterios și roșiatic observat pe Pluto?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Scoția vrea un nou referendum pentru desprinderea de Regatul Unit