Prima pagină » Știri » Neaga, CNAIR: În prezent există peste 200 de kilometri de autostradă în lucru

Neaga, CNAIR: În prezent există peste 200 de kilometri de autostradă în lucru

Neaga, CNAIR: În prezent există peste 200 de kilometri de autostradă în lucru
În prezent există peste 200 de kilometri de autostradă în lucru în România, a anunțat miercuri Narcis Neaga, directorul general al CNAIR, la un eveniment de specialitate organizat de DC News.

„Conform EUROSTAT, în fiecare stat UE la un milion de locuitori pot fi în lucru 6 kilometri de autostradă într-un an. În România existând 20 de milioane de locuitori, ar trebui să avem în lucru 120 de km de autostradă. În prezent, în România, există în lucru peste 200 de km de autostradă”, a spus Narcis Neaga.

Directorul CNAIR spune că pentru eficientizarea activității companiei, vor fi îmbunătățite mai multe aspecte, cum ar fi predictibilitatea licitațiilor, calitateea documentațiilor, scurtarea perioadelor de evaluare la cel mult 4 luni, de la 7 luni, precum și simplificarea proceselor ce țin de contestații. Compania a înființat propria antrepriză, care a devenit funcțională și care se va ocupa de lucrări, printtre care centura orașului Mihăilești, dar care nu va participa la licitații, pentru a nu perturba procesul, a spus directorul.

La fel ca la Mihăilești, „vor fi și alte contracte reziliate, pentru că ne-am săturat de explicații și intervenții”, a spus directorul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atacul lui Radu Oprea la adresa lui Miruță: „Se laudă nevoie mare cu vrednicia lui de la UM Sadu”
Digi24
Ciobanul care a găsit cadavrul tânărului George Smyth a murit în aceeași zonă și în același mod la doar câteva zile după descoperire
Cancan.ro
Otnielei i-a cășunat rău pe Costeluș! Moștenitorul averii de 250 mil. € s-a lăsat greu
Prosport.ro
David Popovici i-a cerut lui Ilie Bolojan banii pentru sportivii medaliați la Jocurile Olimpice. Acum, a apărut o petiție online
Adevarul
Cordonul sanitar împotriva populiștilor se fisurează. De ce partidele tradiționale ajung să colaboreze cu radicalii
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
Un român spune adevărul despre viața în Anglia, după 12 ani. Câți bani îi trebuie unei familii pentru un trai decent: „Fără copii, doar soț și soție”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Soția bogătașului Don Pepe cere în instanță bani de la EX: ”Anturajul în care ne învârtim este unul de oameni de afaceri înstăriți”
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Mulți șoferi nu știu că frâna mașinii are o funcție ascunsă. Ce este „auto hold” și cum funcționează?
Descopera.ro
Ce ascundea o peșteră de la Marea Neagră veche de 13.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare