Prima pagină » Știri externe » Temperatură record de 63 de grade Celsius. Unde a fost înregistrată

Temperatură record de 63 de grade Celsius. Unde a fost înregistrată

Temperatură record de 63 de grade Celsius. Unde a fost înregistrată
Cea mai mare temperatură la nivel mondial a fost înregistrată în Kuwait, 63 de grade Celsius la soare, potrivit autorităților locale, însă cifrele trebuie să fie confirmate de specialiștii World Meteorological Organisation (WMO), potrivit gulfnews.com.

Potrivit cotidianului local Al Qabas, pe 8 iunie, temperatura la umbră a fost de 52,2 grade Celsius, iar la soare, de 63 de grade Celsius.

Cinci persoane au murit din cauza caniculei și numeroase altele au fost afectate de deshidratare, în urma acestui val de căldură.

Autoritățile locale se așteaptă ca temperaturile să mai crească, având în vedere că vara începe oficial pe 21 iunie.

Potrivit specialiștilor WMO, cea mai mare temperatură înregistrată vreodată pe Terra a fost de 56,7 grade Celsius, în Death Valley, statul american California, pe 10 iulie 1913.

Specialiștii de la World Meteorological Organisation au transmis într-un comunicat, marți, că au fost confirmate oficial cele mai mari temperaturi din ultimii 76 de ani: 53,9 grade Celsius, în Mitribah, Kuwait, pe 21 iulie 2016, respectiv 53,7 grade Celsius în Turbat, Pakistan, pe 28 mai 2017.

„Temperatura din Mitribat, Kuwait, este în prezent acceptată de WMO drept cea mai mare vreodată înregistrată în regiunea continentală a Asiei. Cele două observații sunt a treia și a patra cele mai mari temperaturi recunoscute de WMO”, se arată în comunicat.

Unii experți contestă, însă, acuratețea celei mai mari temperaturi înregistrate vreodată pe Terra, cea din 1913, din California, și spun că, aceasta, „esențial, nu este posibilă dintr-o perspectivă meteorologică”.

A doua cea mai mare temperatură înregistrată vreodată pe Terra a fost de 55 de grade Celsius, în Kebili, Tunisia, pe 7 iulie 1931.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Trump afirmă că SUA sunt pe punctul de a „duce treaba la bun sfârșit” în Iran
Digi24
România a pierdut procesul cu compania farmaceutică Pfizer și este obligată să plătească 600 de milioane de euro
Cancan.ro
Cine ar putea fi criminalul medicului Cristian Staicu. Ce au descoperit anchetatorii
Prosport.ro
FOTO. „Eşti superbă”. Fanii au reacționat când au văzut imaginile cu Tania la plajă
Adevarul
Discursul lui Trump despre războiul din Iran crește prețul petrolului: „Îi vom duce înapoi în epoca de piatră”. Niciun cuvânt despre NATO
Mediafax
Senator american, despre declarația lui Trump privind NATO: Nesăbuită și periculoasă. Propunerea de retragere „ar încuraja adversari ca Rusia și China”
Click
Condimentul care amărăște carnea de miel. Strică gustul preparatului
Digi24
Greg Bovino, șeful grănicerilor SUA, a ieșit la pensie cu tot cu parolele de la conturile de social media ale instituției
Cancan.ro
Jojo și fostul soț au dezgropat securea războiului! Urmează un interogatoriu în instanță, tensiunea a ajuns la cote maxime
Ce se întâmplă doctore
Imagini uitate cu Ramona Olaru în tinerețe, când nu era celebră! Nimeni nu a mai recunoscut-o în aceste fotografii
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Carburanții, ieftiniți agresiv. Motorina a ajuns la sub 10 lei/litru
Descopera.ro
Chiar și bărbații au un „punct G” despre care puțini știu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Substanțele chimice din plastic ar putea duce la nașteri premature