Prima pagină » Știri » La un pas de tragedie: Opt persoane care curățau lacul unui baraj au fost salvate, după ce barca s-a spart – FOTO

La un pas de tragedie: Opt persoane care curățau lacul unui baraj au fost salvate, după ce barca s-a spart – FOTO

Opt persoane care igienizau, vineri, lacul barajului Mihoiești, din județul Alba, au fost salvate de la înec, de pompieri, după ce barca pneumatică în care se aflau s-a spart, transmite corespondentul Mediafax.

Pompierii au intervenit, vineri, la Barajul din Mihoiești, județul Alba, pentru salvarea de la înec a opt persoane. Oamenii se aflau într-o barcă pneumatică și igienizau lacul și au fost în pericol să se scufunde după ce ambarcațiunea s-a spart.

„Stația de pompieri Cîmpeni a intervenit cu o autospecială și o barcă pentru salvarea a opt persoane aflate într-o barcă spartă pe barajul Mihoiești. Nici o persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale”, a anunțat Cătălin Kovacs, purtătorul de cuvânt al ISU Alba.

LA UN PAS DE TRAGEDIE

El a precizat că patru dintre persoanele salvate sunt angajați ai Serviciului de Gospodărire a Apelor Alba iar ceilalți doi participau, voluntar, la curățarea lacului.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
A confirmat! AUR îl ia în calcul pe CĂLIN GEORGESCU pentru funcția de PREMIER
Digi24
Intervenții in dosare și presiuni cu anchete penale. Cum ar fi abuzat procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță de funcțiile lor
Cancan.ro
BREAKING‼️ A fost găsită MOARTĂ, în celulă! Ce s-a întâmplat cu Amiana, femeia din Sibiu care și-a ucis mama
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
De ce și-au pus greii PSD „sechestru” pe nume. Mutarea bizară de la OSIM
Mediafax
Te poți îmbogăți dacă ai un asemenea telefon vechi! Ai și tu unul uitat prin casă?
Click
Horoscop săptămâna 15-21 mai. Patru zodii trag lozul norocos și fac schimbări importante în viața lor
Digi24
Traian Băsescu spune cine este „liberalul 100%” pe care l-ar vedea în funcția de premier. „Nu-l pune nimeni sub semnul întrebării”
Cancan.ro
Andreea Ibacka, declarații bulversante despre violența conjugală: 'Există viață după abuz. Nicio femeie nu merită să trăiască în frică'
Ce se întâmplă doctore
Imagini rare cu Oana Zăvoranu în anul 2000, înainte de operațiile estetice. Acum e total schimbată
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
De ce doi șoferi cu aceeași mașină plătesc RCA diferit? Cât costă asigurarea auto în 2026 și care sunt tarifele de referință
Descopera.ro
Trucul simplu pentru plantele de apartament atunci când plecăm de acasă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie o diferență șocantă între psihopați și oamenii normali