Prima pagină » Sănătate » Domnilor, s-ar putea să vreți să stați pe vas. Un studiu arată cât de departe ajunge urina bărbaților atunci când se ușurează din picioare

Domnilor, s-ar putea să vreți să stați pe vas. Un studiu arată cât de departe ajunge urina bărbaților atunci când se ușurează din picioare

Aproape 70% dintre bărbați urinează stând în picioare, iar lichidul poate ajunge la o distanță de până la 92 de centimetri de vasul de toaletă, potrivit unui nou studiu.

La cercetarea realizată de compania QS Suplies au participat 1.019 bărbați, iar 69% dintre aceștia au declarat că urinează stând în picioare, transmite LAD Bible. Asta deoarece un bărbat din trei consideră că urinatul stând pe vasul de toaletă nu este masculin.

Tot pentru studiu, compania a folosit o uretră mecanică și lumină ultravioleteă pentru a vedea cât de departe ajung particulele de urină, invizibile cu ochiul liber, în baie. Astfel, testele au arătat că sunt „contaminate” obiecte aflate la o distanță de până la 92 de cm.   

Potrivit studiului, cam aceasta este distanța de toaletă la care un sfert dintre oameni îți țin periuța de dinți.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Robert Negoiță a învins ANAF. Datoria istorică de 50 de milioane de euro ștearsă
Digi24
Ce înseamnă „Bangaranga”: piesa Darei a câștigat concursul Eurovision 2026, o premieră pentru Bulgaria
Cancan.ro
Gestul NEAȘTEPTAT făcut de tatăl lui Rareș Cojoc, după ce a aflat că fiul său divorțează de Andreea Popescu. Abia acum s-a aflat!
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Calvarul ucrainenilor care țin piept rușilor în „zona morții” din tranșee subterane. „Frontul s-ar prăbuși fără noi”
Mediafax
Aceasta e fișa de vot! Cum au notat membrii juriului din Moldova prestația Alexandrei Căpitănescu
Click
Cătălin Măruță, dezvăluiri tulburătoare despre tatăl lui. Cum a ajuns să-l cunoască cu adevărat abia după ce a murit: „Eram la priveghi”
Digi24
Ce va face PNL dacă Nicușor Dan propune un premier tehnocrat. Emil Boc: „Lucrurile sunt foarte clare”
Cancan.ro
Noi informații despre Alexandru, băiețelul de 5 ani găsit în pădure după 48 de ore. ANUNȚUL făcut de medici
Ce se întâmplă doctore
Imagine virală cu o legendă a muzicii românești. O recunoști pe fetița din fotografie?
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Trebuie să faci ITP la motocultor dacă circuli cu el pe drumurile publice?
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Descopera.ro
Cine sunt, de fapt, japonezii? O descoperire genetică majoră rescrie istoria