Finanțele au publicat proiectul care prevede reducerea personalului bugetar și taxa pe zahăr

Finanțele au publicat proiectul care prevede reducerea personalului bugetar și taxa pe zahăr
Publicat: 06/08/2019, 09:24

Actul propune includerea în baza de calcul al contribuțiilor sociale obligatorii (CAS, CASS și CAM), a biletelor de valoare sub forma tichetelor cadou acordate potrivit legii, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, pentru alte situații decât decât cele cu ocazia Paștelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului și a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum și cele oferite salariatelor cu ocazia zilei de 8 martie. Se menține regimul de exceptare de la plata contribuțiilor sociale numai pentru tichetele cadou acordate de angajator/plătitor cu ocazia Paștelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului și a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum și cele oferite salariatelor cu ocazia zilei de 8 martie, în limita plafonului de 150 lei/eveniment/persoană.

Acciza la țigarete este majorată pentru a fi evitată declanșarea acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor (infringement) împotriva țării noastre. În acest sens, se impune adoptarea unor măsuri pentru a corecta neconcordanța cu Directiva 2011/64/UE, respectiv acciza globală pe țigarete să reprezinte cel puțin 60% din prețul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul al țigaretelor eliberate pentru consum. Având în vedere că nivelul actual al accizei totale pentru țigarete nu reprezintă cel puțin 60 % din prețul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul al țigaretelor eliberate pentru consum, se impune creșterea nivelul accizei totale pentru țigarete, începând cu 1 septembrie 2019, de la 483,74 lei/1.000 țigarete la 503,97 lei/1.000 de țigarete. De asemenea, ținând cont că potrivit art. 343 alin. (5) din Codul fiscal, acciza specifică pentru țigarete se determină pe baza prețului mediu ponderat de vânzare cu amănuntul, a procentului legal aferent accizei ad valorem și al accizei totale, precum și faptul că începând cu data 1 septembrie 2019 va crește nivelul accizei totale pentru țigarete, se impune actualizarea nivelului accizei specifice pentru țigarete. Totodată, având în vedere că nivelul accizei totale pentru țigarete stabilit pentru anul 2020 este mai mic de 503,97 lei/1.000 țigarete, precum și în vederea asigurării respectării prevederilor art. 10 alin. (2) din Directiva 2011/64/UE se impune modificarea calendarului privind nivelul accizei totale pentru țigarete prevăzut în Anexa nr. 1 de la Titlul VIII din Codul fiscal.

Taxa pe zahărul din răcoritpoare este introdusă pentru că în Uniunea Europeană, 52% din populația adultă este în prezent supraponderală, iar din această proporție 17% suferă de obezitate. Epidemia de obezitate constituie o povară imensă asupra sistemelor de sănătate, obezitatea reprezentând, în prezent, unul din principalii factori responsabili de morbiditate la nivel mondial. De asemenea, se relevă cifre îngrijorătoare și în cazul obezității infantile, cu repercursiuni importante asupra sănătății viitorului adult. Planul de Acțiune pentru Prevenția și Controlul Bolilor netransmisibile al Organizației Mondiale a Sănătății arată faptul că supraponderea și obezitatea la copii și tineri înregistrează un trend ascendent. În acest sens, se impune adoptarea unor măsuri în vederea combaterii consumului de băuturi răcoritoare cu conținut ridicat de zaharuri libere, prin introducerea acestora în sfera produselor supuse accizelor nearmonizate.

Actul normativ propune diminuarea numărului de posturi aferente cabinetului secretarului de stat, subsecretarilor de stat și asimilaților acestora din cadrul ministerelor și aparatului de lucru al Guvernului, precum și cele aferente cabinetului conducătorului de organ de specialitate al administrației publice centrale cu rang de secretar de stat. Totodată, se propune completarea alin.(2) al art.548 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, referitor la eliberarea din funcție a persoanelor din cadrul cabinetului demnitarului, respectiv ca urmare a acordului părților și a desființării postului ocupat de salariat. De asemenea se propune ca ministerele și Secretariatul General al Guvernului să supună Guvernului spre adoptare proiectele de acte normative prin care numărul total de posturi de secretar de stat, subsecretar de stat și de funcții asimilate funcțiilor de secretar de stat și subsecretar de stat la nivelul tuturor ministerelor, precum și a celorlalte instituții și autorități publice din subordinea/coordonarea Guvernului sau a ministerelor se va reduce cu 50%.

Se propune modificarea art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.28/2013, în sensul că Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice este responsabil de programarea, coordonarea și utilizarea fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru implementarea proiectelor de investiții din Programul național de dezvoltare locală. La data intrării în vigoare a ordonanței se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din instituțiile și autoritățile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru posturile pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe a Guvernului se continuă procedurile de ocupare a acestora, conform prevederilor în vigoare la acea dată.

După data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, ordonatorii de credite pot ocupa prin concurs sau examen posturi conform principiului: „unu la trei” din totalul posturilor ce se vor vacanta, respectiv la trei posturi ocupate devenite vacante, un post ocupat.

Prin excepție, se pot organiza concursuri sau examene pentru: ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante de personal didactic de predare; ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante de personal medico-sanitar; posturile vacante necesare încadrării, în condițiile legii, a promoției de ofițeri, subofițeri, agenți de poliție, maiștri militari, funcționari publici cu statut special din anul 2019; posturile vacante necesare încadrării promoției 2019 a Institutului Național al Magistraturii.

Se propune ca autoritățile și instituțiile publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, să nu poată achiziționa din fonduri publice servicii de telefonie mobilă pentru personalul angajat, cu excepția demnitarilor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Alimentele bogate în sare ar trebui interzise, recomandă OMS
×