Prima pagină » Știri politice » Cine este Ștefan Băișanu, propus de Dăncilă pentru portofoliul ministru pentru Relația cu Parlamentul

Cine este Ștefan Băișanu, propus de Dăncilă pentru portofoliul ministru pentru Relația cu Parlamentul

Cine este Ștefan Băișanu, propus de Dăncilă pentru portofoliul ministru pentru Relația cu Parlamentul
Deputatul ALDE de Suceava Ștefan-Alexandru Băișanu, propus de premierului Viorica Dăncilă la portofoliul ministru pentru relația cu Parlamentul, are 51 de ani, a absolvit trei facultăți, având și un doctorat în filosofie.

Potrivit CV-ului afișat pe site-ul Camerei Deputaților, acesta a obținut cel de-al doilea mandat de deputat pe listele ALDE. Până în luna septembrie a acestui an a fost vicelider al grupului deputaților ALDE.

Mandatul anterior, tot de deputat, l-a obținut candidând pe listele PNL.

În 1993 a absolvit Facultatea de Filosofie, Universitatea „Al. I. Cuza”. Este licențiat și în psihopedagogie speciala si asistenta sociala, Universitatea București, absolvind în 2003, iar în 2010 a terminat Dreptul, la Universitatea „Gheorghe Barițiu” din Brașov. Are în doctorat în Filosofie obținut în anul 1999 la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași.

Înainte să fie ales parlamentar, Băișanu a fost prefectul județului Suceava, între anii 2004 – 2007. Potrivit CV-ului afișat pe site-ul Camerei Deputaților, cunoaște „bine” limbile engleză și franceză.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cresc chiriile în țara cu cei mai mulți proprietari de locuințe
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!