Prima pagină » Știri politice » Congres USR de validare a alegerilor interne pentru președinte, la Timișoara

Congres USR de validare a alegerilor interne pentru președinte, la Timișoara

Congres USR de validare a alegerilor interne pentru președinte, la Timișoara
Al cincilea congres al USR de validare a alegerilor interne pentru președintele USR și alegerea noilor membri ai Biroului Național și Comisiilor Naționale de Arbitraj și Cenzori se va desfășura sâmbătă și duminică la Timișoara.

Potrivit USR, la congres vor participa aproximativ 800 de delegați și observatori și vor fi prezenți toți candidații la funcțiile interne ale partidului, în frunte cu Dan Barna.

Sâmbătă, după-amiază, va avea loc prezentarea candidaților, iar rezultatele votului vor fi anunțate a doua zi, duminică, de la ora 9.30, într-o conferință de presă susținută de Dan Barna alături de membrii noului Biroul Național al USR.

Congresul Național al USR se va încheia cu o întâlnire cu simpatizanții Alianței USR PLUS, în Piața Libertății, începând cu ora 18:00.

Alături de Dan Barna vor fi pe scenă Vlad Voiculescu, deputatul USR Timiș Cătălin Drulă, Lavinia Aioanei (coordonator regional PLUS), Cristian Moș (președintele USR Timiș) și Cristian Pușcaș (secretar general al PLUS Timiș).

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Imperiul secret al filmelor piratate a căzut! Cum au spart polițiștii italieni rețeaua CINEMAGOAL care făcea milioane din streaming ilegal
Digi24
Trump așteaptă cu groază ziua în care va trebui să facă față „Fantomei de 5,02 dolari”
Cancan.ro
Mihai Neșu primește o pensie colosală de la olandezi. Cât încasează lunar fostul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga, imagini incendiare în costum de baie pe plaja din Maldive
Adevarul
Tragedia din Bacău. Șefa Ambulanței județene spune că nu și-a dat seama cât de grav era cazul copilului mort la școală: „Acum cu siguranță aș fi trimis echipaj cu medic”
Mediafax
Bolojan trage linia în PNL: Nici clonă a USR, nici brelocul PSD
Click
Țara care a ajuns lider în turismul de relaxare și wellness. Mulți români aleg să-și petreacă vacanță aici: „M-am simțit complet relaxată și fără stres”
Digi24
Bătaie în Centrul Vechi din Capitală între ucraineni și o bandă de motocicliști români. Jandarmii au intervenit în timpul nopții
Cancan.ro
Veste uriașă în lumea mondenă! Celebra cântăreață din România a devenit mamă pentru prima dată
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face Mona Nicolici, fosta prezentatoare de știri de la Antena 1. Cum arată astăzi, la 56 de ani
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Se modifică procedura de obținere a permisului de conducere
Descopera.ro
De ce dinozaurii carnivori aveau brațe așa mici?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Gheorghe: - Ioane, dacă eu m-aș însura cu soră-ta, noi doi ce-am fi?
Descopera.ro
Praful de supernovă ar putea fi „de vină” pentru unul dintre cele mai mari mistere ale Universului